EXCLUSIV G4Media: O nouă sesizare de plagiat pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode a respectat condițiile de înregistrare și a fost trimisă către CNATDCU. Personalități de prim rang în comisia de analiză

Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a anunțat, astăzi, că a trimis către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) o sesizare care conține acuzații de plagiat în teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, scrie G4Media.ro.

Anterior, Unitatea Executivă a verificat dacă documentul îndeplinește condițiile de formă din metodologia privind soluționarea unor astfel de sesizări. În documentul trimis la CNATDCU și postat pe site-ul acestei instituții nu este menționat numele persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea, ci doar data la care a fost depusă: 7 noiembrie 2022.

La CNATDCU, sesizarea va ajunge la Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică, membrii acesteia urmând să desemneze, cel mai probabil, trei specialiști care să analizeze suspiciunile din document și să întocmească un raport. De precizat că acești specialiști sunt obligați să verifice doar indiciile din sesizare. Teoretic, CNATDCU trebuie să dea un verdict în 45 de zile, dar, de cele mai multe ori, analizele instituției durează mult mai mult, uneori ani.

Printre membrii Comisiei de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică se află câteva personalități ale lumii academice: președintele Adrian Miroiu de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti sau Valentin Naumescu și Sergiu Mișcoiu de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Amintim că sesizarea celor de la USR făcută pe 18 octombrie 2022 la secretariatul CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare –, după ce au transcris teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, a fost respinsă, potrivit unui document publicat la începutul lunii noiembrie de CNATDCU.

În motivare, instituția care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior – anume UEFISCDI – le transmitea politicienilor că dosarul era incomplet și că nerespectarea procedurii legale pentru sesizare este motivul respingerii demersului. – detalii aici

Exit mobile version