DOCUMENT Sesizarea celor de la USR pentru verificarea de plagiat a tezei lui Lucian Bode, respinsă de Consiliul pentru atestarea titlurilor universitare – CNATDCU, după ce semnatarii nu și-au completat datele personale și dosarul conform procedurii / Politicienii, “rugați“ să revină cu documentația completă

304 vizualizări
Foto: People photo created by pressfoto – www.freepik.com
Sesizarea celor de la USR făcută pe 18 octombrie 2022 la secretariatul CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – a fost respinsă, potrivit unui document publicat marți de instituție. În motivare instituția care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior – UEFISCDI – le transmite politicienilor că dosarul a fost incomplet și că nerespectarea procedurii legale pentru sesizare este motivul respingerii demersului.

Reamintim că Cristian Ghinea anunța pe 18 octombrie că “USR depune azi sesizare la CNATDCU și la comisia de etică a Universității Babeș Bolyai pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode“.

CNATDCU este singura instituție care poate da verdict de plagiat în cazul tezelor de doctorat și care poate propune ministrului Educației retragerea sau acordarea unui titlu de doctor.

Secretariatul tehnic al CNATDCU răspunde în decizia publicată că din punct de vedere administrativ nu poate fi admisă cererea, dar le transmite celor care au depus cererea că “pentru soluționarea cu celeritate a sesizării dumneavoastră, vă rugăm să ne transmiteți documentația completă cu respectarea prevederilor legale“.

Foto: captură – cnatdcu.ro

Procedural, pentru a fi admisă, o cerere trebuie să îndeplinească 4 condiții cumulative, adică simultan. Sesizarea USR nu îndeplinea aceste condiții, potrivit CNATDCU.

“În conformitate cu prevederile menționate, sesizarea dumneavoastră referitoare la teza de doctorat a domnului Lucian-Nicolae Bode cu titlul “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual“, înregistrată la cu numărul 2.581/18.10.2022, nu conține următoarele elemente necesare pentru a fi admisă din punct de vedere administrativ:

Datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care formulează cererea, respectiv: codul numeric personal (CNP), adresa de domiciliu, adresa de corespondență electronică, pentru persoane fizice, și date de identificare și adresele oficiale ale instituției, asociației, organizației etc ., pentru persoanele juridice, incluse într-un document denumit Date_identificare_autor_sesizare;

Datele de identificare a tezei de doctorat pentru care se face sesizarea: autor, titlul tezei, instituția care eliberat diploma de doctor în baza respectivei teze de doctorat, incluse într-un document denumit Date_identificare_teză;

Anexat, copiile documentelor consultate în baza cărora persoana fizică sau juridică formulează sesizare, cu identificarea surselor de documentare și a datelor de identificare ale acestora de exemplu: biblioteci, reviste, cărți publicate etc ., incluse într-un document sau fișier sau arhiva electronică denumit Anexe;

Motivarea argumentată a sesizări, cu exemple concrete privind respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională ori cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat în cauză, inclusă într-un document numit Motivație.

Pentru soluționarea cu celeritate a sesizării dumneavoastră, vă rugăm să ne transmiteți documentația completă cu respectarea prevederilor legale“, transmite instituția.

Tot marți un raport de analiză a tezei lui Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a fost publicat de Comisia de etică a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode include “erori de citare” și “unele fragmente plagiate” – a stabilit Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai. Fragmentele identificate cu problemă de tip plagiat reprezintă 2.95% din teză și “nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat”, dar aceasta “nu schimbă concluzia” privind plagiatul

La scurt timp UBB a anunțat că nu va cere retragerea titlului de doctor al lui Lucian Bode.

Imediat, ministrul de Interne Lucian Bode a scris pe Facebook că “verdictul UBB” este că “teza mea de doctorat este în regulă” și spune că va “revizui printr-o erată erorile de citare“.

Într-o analiză pentru Edupedu.ro, expertul în etică Marian Popescu a spus că în plagiat nu contează procentul, ci fapta, “teza nu este în regulă”. Comisia UBB a operat cu o “definiție incompletă” a plagiatului și nu poate stabili intenția de plagiat pentru că nu a analizat în profunzime toată teza.


1 comment
  1. Daca destituim toți impostorii ,hoții,prostii, este clar toate funcțiile de conducere rămân vacante și vor fi scoase la concurs pe gov.ro.Ti e lehamite să trăiești în țara asta jefuită și confiscată de politicieni corupţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
CIVIS Open Lab

Fără lucrare de licență la Limbi Străine: Decizia facultății din cadrul Universității din București stârnește riposta a zeci de profesori și studenți / “Ne dorim cu toții în România specialiști care să aprecieze valoarea unei opere originale și să condamne furtul intelectual”

O decizie a conducerii Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) din cadrul Universității din București de a renunța, anul acesta, la lucrarea de licență ca parte a finalizării studiilor…
Vezi articolul