Cristian Ghinea: USR depune azi sesizare la CNATDCU și la comisia de etică a Universității Babeș Bolyai pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode / “Regulamentul UBB cere ca teza de doctorat să aibă minimum 200 de pagini. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE”, spune Cristian Ghinea

253 de vizualizări
Foto: captură – video
Deputatul Cristian Ghinea a precizat azi că depune sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituție abilitată să verifice tezele de doctorat. Amintim că, ieri, președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, a spus pentru Edupedu.ro că “nu am aflat ca cineva să fi făcut o sesizare până acum în cazul tezei ministrului Lucian Bode”. “CNATDCU nu se poate autosesiza”, a spus el.
  • Cristian Ghinea, USR, după o primă analiză a tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode spunea că “este o rușine pe obrazul Guvernului dar și al mediului academic, vorbim despre Universitatea Babeș-Bolyai care a acordat un doctorat pe această bază” – detalii aici
  • Lucian Bode, despre acuzația USR că doctoratul său e plagiat din Wikipedia: Raportul UBB și CNADTCU din 2018 a recomandat publicarea tezeidetalii aici
  • Experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja, spune pentru Edupedu.ro, rectorul UBB Daniel David – detalii aici

Deputatul USR Cristian Ghinea a spus azi că va trimite sesizarea pe care deja a scris-o către CNATDCU pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode.

“Facem astăzi sesizarea oficială către CNATDCU, organul care se poate sesiza asupra plagiatului lui Lucian Bode. Și nu numai asupra plagiatului, ci și a calității științifice și academice acestei lucrări. Pe lângă CNATDCU vom sesiza și Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai care ar trebui să aplice propriile criterii legate de plagiat și de calitate academică. Cu ocazia asta mai spun ceva interesant, Universitatea din Cluj are un regulament intern prin care teza de doctorat trebuie să aibă minim 200 de pagini lungime. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE, la asta a adăugat 20 de poze de grafice luate de pe internet. Vorbim de calitatea academică de nivel școlar în care efectiv că simți când omul scrie ceva doar ca să umple niște pagini, ca să ajungă la minim 200 de pagini pe care regulamentul Universității prevede”, spune Cristian Ghinea.

Ieri, președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, a precizat pentru Edupedu.ro că până la momentul publicării interviului instituția nu a primit vreo sesizare de verificare a tezei de doctorat: “CNATDCU verifică doar dacă cineva face o sesizare, oamenii ar trebui să sesizeze. CNATDCU nu se poate autosesiza. Deocamdată nu am aflat ca cineva să fi făcut vreo sesizare”, spunea Mircea Dumitru.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a precizat printr-un comunicat de presă că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a scris aici, sunt un demers intern. Experții Universității Babeș-Bolyai au anunțat că urmează să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja, afirmă, pentru Edupedu.ro, rectorul UBB Daniel David.

În paralel, luni, USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: “Teza de doctorat este doar un punct final al procesului academic“, a spus deputatul Cristian Ghinea.

Ministrul de Interne a respins luni în Parlament acuzațiile USR că și-a plagiat teza de doctorat de pe Wikipedia și a spus că ”teza mea nu e contestată de nicio voce academică”, scrie G4Media.ro.


2 comments
  1. Oricum, fără să fac referire la doctorul boude, au cam fost confirmate majoritatea furturilor politrucilor nesătui. Bine, în cazul dat, inteligența emană violent dinspre acest ins limitat. Părerea mea

  2. Săracu Einstein … cu teza lui de doctorat de 21 pagini n-ar fi avut nicio șansă să îndeplinească criteriul de 200 de pagini de la UBB! :))))))
    Pun și ăștia niște criterii numa să fie puse!
    La o teză de doctorat ar trebui cerut un singur lucru: un articol în zona roșie a revistelor de pe UEFISCDI ca unic sau prim autor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Controversă în Germania: Ministerul de Interne acuză Ministerul Justiței că a redactat un proiect de lege exclusiv la genul feminin și avertizează că prevederile actului normativ nu vor putea fi aplicate bărbaților

Ministerul Federal al Justiției din Germania și liderul acestuia, Christine Lambrecht (SPD – Partidul Social Democrat din Germania) nu au fost cunoscuți până acum pentru decizii radicale, dar proiectul lor…
Vezi articolul

DOCUMENT Toate școlile trebuie să-și creeze conturi pe platforma de vaccinare, ca să-i înscrie și programeze pe profesori și pe ceilalți angajați. Ministerul solicită prioritate pentru educatorii, învățătorii și profesorii care vor începe școala fizic pe 8 februarie

Toate școlile trebuie să-și creeze conturi pe platforma de vaccinare, ca să-i înscrie și programeze pe profesori și pe ceilalți angajați, potrivit unei adrese către unitățile de învățământ și inspectoratele…
Vezi articolul