Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației, printr-un amendament susținut de minister, PNL și PSD: Exmatricularea poate fi realizată doar în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Parlamentarii au votat vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care elevii încalcă “normele de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari”. Propunerea a fost făcută de „Grupurile parlamentare PNL + PSD (ME)”, fiind făcute de parlamentari împreună cu Ministerul Educației. Amintim, anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație. Prezentă la dezbateri în comisie, ministra Educației Ligia Deca a motivat susținerea amendamentului privind exmatricularea: “Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi”, a spus Deca.

În proiectul legii Învățământului Preuniversitar a fost reintrodusă exmatricularea, printr-un amendament la art 13. lit 2.

(2) Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai in situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație.

Amendamentul a fost scris de ministerul Educației și susținut de PNL și PSD.

Ministra Educației, prezentă la comisia de învățământ în cadrul dezbaterilor, a declarat că ministerul susține acum acest amendament având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală: “Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestaţie, dreptul la apărare etc. şi sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ şi, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului. Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi. Ne-am uitat şi la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învăţământul este obligatoriu şi garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învăţământ pentru cazurile cele mai grave”, a declarat Deca la Parlament, unde participă la şedinţa Comisiei de învăţământ.

Ministrul a menţionat că decizia privind reînmatricularea în acelaşi an şcolar sau în cel următor va fi stabilit “prin legislaţie secundară”, pentru că fiecare caz este aparte.

“Cred că fiecare caz este aparte şi, în funcţie de evaluarea profesioniştilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare de reevaluare şi aşa mai departe”, a adăugat Ligia Deca.

Anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul Educației nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație.

Articolul 13. alin (2) prevedea:

(2) Este interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu.

De precizat, situațiile legate de exmatriculare sunt corelate într-un capitol întreg de sancțiuni la adresa elevilor care nu exista în varianta proiectelor de legi depuse la Parlament. Acum în documentul cu cele peste 1.000 de amendamente depuse la proiectele de legi ale Educației, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, consultat de Edupedu.ro sunt precizate toate situațiile în care sunt prevăzute sancțiuni pentru elevi:

Art. 1022 – (1) Elevii răspund disciplinar pentru încălcarea prevederilor art. 102^1 alin. (2)-(5).

(2) Analiza disciplinară poate fi inițiată de personalul școlar în urma unei încălcări a regulamentelor unității de învățământ preuniversitar sau a comportamentului inadecvat al elevului. Elevul și părinții/tutorii legali sunt informați cu privire la natura încălcării și sunt convocați la o întâlnire formală.

(3) Elevii au dreptul la apărare și nu pot fi supuși unor sancțiuni colective.

(4) Pentru a putea fi sancționați, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unității de învățământ, în cadrul activităților extrașcolare sau în cadrul activităților desfășurate în mediul online. 

(5) Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt:

a) observație individuală;

b) mustrare scrisă;

c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;

e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp;

f) preavizul de exmatriculare;

g) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ;

h) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ;

i) exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.

(6) Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților/tutorilor legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.

(7) Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.

(8) Violența fizică sub orice formă se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.

(9) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. d)-h) nu se pot aplica în învățământul primar.

(10) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. f) și g) se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă.

(11) Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.  

(12) Elevii care au fost sancționați conform prevederilor alin. (5) lit. e)-h) beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie precum și de activități remediale. 

(13) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) pot fi însoțite și de scăderea notei la purtare. 

(14) Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzute la alin. (5) este reglementată de Statutul Elevilor prevăzut la art. 102^1, alin. (8). 

(15) Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzută la alin. (14) prevede în mod obligatoriu:

a) informarea elevilor și a părinților/tutorilor legali;

b) intervievarea elevilor, în prezența părinților/ tutorilor legali;

c) după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotârîrea Guvernului nr.  49/2011 și a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta;

d) oferirea posibilității de contestare a sancțiunii;

(16) În procesul de sesizare și analiză disciplinară a elevilor, comunicarea cu părinții/ tutorii legali se realizează în absența elevilor, într-un spațiu dedicat, care asigură confidențialitatea, în prezența consilierului școlar și a mediatorului școlar, dacă este necesar. 

(17) Elevii care se fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unității de învățământ sunt obligați să acopere, în conformitate cu prevederile art. 1357-1374 din Codul civil, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparațiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.

(18) În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor școlare primite gratuit, elevii vinovați înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu și tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancționați cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor școlare.

Citește și:
Exmatricularea elevilor, introdusă prin amendamente de PNL, PSD și Ministerul Educației în proiectul legii învățământului. Apar și sancțiuni noi, ca suspendarea temporară / Telefoanele să fie interzise în perioada cursurilor, cu excepția folosirii lor în scop didactic
Exit mobile version