BREAKING Elevii nu mai pot fi exmatriculați, modificare inclusă în noul Regulament de organizare a școlilor, care va intra în vigoare din 1 septembrie

36.989 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Elevii nu mai pot fi exmatriculați, potrivit noului ROFUIP, anunță Ministerul Educației. Regula intră în vigoare din 1 septembrie 2022. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar va fi publicat în Monitorul Oficial mai anunță instituția.

„Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro de Ministerul Educației.

Concret, articolul 127 al ROFUIP a fost modificat astfel:

„(1) Consiliile profesorale din unităţile de învăţământ de stat, particular sau confesional validează situaţia şcolară a elevilor, pe clase, în şedinţa de încheiere a cursurilor, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal numărul elevilor promovaţi, numărul şi numele elevilor corigenţi, repetenţi, amânaţi, exmatriculaţi (în cazul elevilor din învățământul postliceal), precum şi numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7, respectiv 8 pentru profilul pedagogic şi unităţile de învăţământ teologic şi militar/calificative mai puţin de “Bine””, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro.

Actualul ROFUIP, în vigoare până la 21 august 2022, prevede: „Consiliile profesorale din unitățile de învățământ de stat, particular sau confesional validează situația școlară a elevilor, pe clase, în ședința de încheiere a cursurilor semestriale/anuale, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal numărul elevilor promovați, numărul și numele elevilor corigenți, repetenți, amânați, exmatriculați, precum și numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7,00, respectiv 8,00 pentru profilul pedagogic și unitățile de învățământ teologic și militar/calificative mai puțin de „Bine“”.

Practic, măsura pune în aplicare prevederile legii 56/2019 care arată, la articolul 16 că „(1) Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”.

Concret, învățământul liceal, până în clasa a XII-a/a XIII-a este învățământ obligatoriu din anul 2020.

La Articolul 120 în noul ROFUIP apar condițiile în care elevii sunt declarați repetenți, iar la punctul e) scrie clar doar despre elevii din învățământul postliceal care pot fi exmatriculați: „elevii exmatriculaţi din învățământul postliceal, cu drept de reînscriere; acestora li se înscrie în documentele şcolare “Repetent prin exmatriculare, cu drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ sau în altă unitate de învăţământ”.”

În varianta de până acum nu exista această referire.

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar sau ROFUIP reglementează organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar, în cadrul sistemului de învățământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și se aplică în toate unitățile de învățământ. Este aprobat prin ordin de ministru, iar cea mai recentă modificare a fost în 2020.

Ce noutăți sunt în noul ROFUIP 2022, potrivit Ministerului Educației:

1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.

2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.

3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

4. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.

5. Includerea unor reglementări privind nivelul antepreșcolar (creșe).

6. Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.

7. Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.

8. Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.

9. Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.

10. Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.

Articolul este în curs de actualizare


23 comments
  1. Dacă lichelele care ar trebui exmatriculate au dreptul la învățământ , poate reușesc capetele luminate care au promulgat legea asta aberantă sa explice unde sunt drepturile celorlalți copii care chiar doresc să învețe , dar nu pot din cauza dezastrului produs in timpul orelor . In clasa unde învață copilul meu , câțiva golani fumează in timp ce profesorii predau . Iar profesorii sunt in imposibilitatea de a lua vreo măsură împotriva lor .

  2. Din pacate vad ca prostia e o regula in Ministerul Invatamantului. Nu stiu pe ce criterii selecteaza ministrii dar rezultatul e parca opera unor debili. Cum sa nu poti exmatricula un elev agresiv? Vom ajunge parintii cu copii normali sa nu mai vrem sa ne ducem copiii la scoala pt a nu fi agresati. Practic il legi de maini pe profesor care nu mai poate face nimic. Ce sa faci ca profesor, sa te rogi de el sa inceteze, sa te pui eventual in genunchi in fata lui si sa-l lasi sa-ti dea palme? Pe bune…Ar trebui sindicatele profesorilor sa protesteze sau sa se faca actiuni in fata Guvernului/Parlamentului. E revoltator.

  3. Prevenirea si combaterea bulyingului in scoli , nu se va rezolva niciodata daca nu ai o echipa de interventie formata din mai multi consilieri scolari .Un psiholog școlar ( consilier scolar ) este în primul rând profesor fie de psihologie, pedagogie . El realizează cu copiii activități de prevenție a comportamentelor de risc cum sunt tentativele de suicid, tulburari de comportament : abandonul scolar , chiulul de la ore , furtul , minciuna , vagabondajul , consumul de substante , nerespectarea regulilor morale , gesturile agresive, bullyingul din scoli , activitati de asistență, consiliere psihopedagogică și alte activități de dezvoltare personală etc…pe scurt .. acest consilier scolar se ocupa si de acesti , , elevi problema “.Problema e ca intr-o scoala , exista un singur consiler scolar arondat la 800 de elevi , sau chiar 1500 elevi , la doua , trei scoli !!!! Calculati : 18 ore norma consilierului scolar / saptamana x60 minute= 1080 minute : 800 elevi = 1minut, 35 de consilere pentru un elev pe saptamana !!! La fel, nu exista logopezi in majoritatea scolilor , sau daca exista , e un logoped la 3 scoli si 4 gradinite , sau scoli in care nu exista niciun profesor de sprijin , sau un profesor de sprijin la 40-50-100 de elevi ..Ce tara e asta ?? E normal ???Halal , Romania foarte educata ” !!!!Cunoaste dl ministru acest aspect ?

  4. Minunat ! Protejam elevul problema al clasei fără sa ne gândim ca acest elev încalcă dreptul la Educatie al celorlalți elevi din clasa . Sa vina ministrul sa vadă dacă se pote face carte când un elev face pe bufonul ……..

  5. In primul rand este o prostie! Nu mai exista nicio masura prin care sa poata fi sanctionati elevii cu abateri grave. Aceasta va determina cresterea gradului de indisciplina si lipsa de respect fata de institutia scolara, nu doar fata de cadrele didactice si personalul scolii. In al doilea rand – ce fel de Romanie educata vrem? Cum ii determinam pe elevi sa respecte capitolul ,,Obligatii si indatoriri,, din ROFUIP? Se presupune ca scoala are si rolul de formare a atitudinii tinerilor fata de institutiile statului, ori nu mai doriti asta?Chiar nu ganditi la efectele deciziilor pe care le luati?

  6. Super! Abia aștept să-i încing profului de istorie un dans din buric pe catedră, eventual și o partidă de striptease pe care să o postez pe Tiktok ca să devin vedetă. Ce sancțiuni îmi pot aplica, în afară de scăderea notei la purtare? Niciuna! Yeee, din toamnă bikini party, să înceapă distracția! P.S. Mesajul anterior este un pamflet și reflectă realitatea greu de acceptat spre care decidenții politici îndreaptă educația.

  7. Nu e nici o noutate. Inspectoratul, Ministerul nu au dat voie sa fie exmatriculați nici elevi de liceu, agresivi si scandalagii, care făceau circ cu strigate si exprimari vulgare in orele de curs, elevi care calcau in picioare fetele si le dădeau pumni in burta pentru ca nu ii accepta “curtea” agresiva si vulgara. Si toate acestea, in liceu. Parintii fetelor le asteapta disperați langa liceu, sa vada daca au norocul sa le recupereze nevătămate.Profesorii nu pot tine ore de calitate in acea clasa si sunt bucurosi daca scapa nebatuti de la orele respective. Asa lege este in Educatie.

  8. Nu e nici o noutate. Inspectoratul, Ministerul nu au dat voie sa fie exmatriculați nici elevi de liceu, agresivi si scandalagii, care făceau circ cu strigate si exprimari vulgare in orele de curs, elevi care calcau in picioare fetele si le dădeau pumni in burta pentru ca nu ii accepta “curtea” agresiva si vulgara. Si toate acestea, in liceu. Parintii fetelor le asteapta disperați langa liceu, sa vada daca au norocul sa le recipereze nevătămate.Profesorii nu pot tine ore de calitate in acea clasa si sunt bucurosi daca scapa nebatuti de la orele la acea clasa. Asa lege este in Educatie.

  9. E o bătaie de joc la adresa profesorilor! Sindicatele nu zic nimic, iarăși tac…….. iar elevii își pot bate joc de profesori cum doresc. Ce facem domnule ministru cu elevii care bat, înjură, jicnesc profesorii în mod repetat, care fac sex prin toalete, care fumează prin scoală, care îi bat pe copii mai mici și le iau taxe de protecție, le fură banii sau mâncarea? Ce facem cu elevii care au abandonat școala și sunt demult plecați la muncă în străinătate cu părinții sau lucrează în gospodărie și în catalog acumulează sute de absente? Nu îmi spuneți ca soluția este nota la purtare sau repetenția ca asta nu ii mai impresionează pe elevii de acest tip si profesorii trebuie sa ii suporte un an de zile.

  10. Acești elevi care nu au ce căuta în școli, vor ajunge adulți, unii în pozitia de angajați. Cum se vor integra la un loc de muncă și să respecte regului, dacă școală eșuează lamentabil în educație? Ce oferă sistemul de educație firmelor care plătesc impozite, niste imbecili pe care nimeni nu s-a ocupat să îi pregătească pentru viață?
    Numai atât putem? Sau am ajuns într-o țară de idioți, conduși de “măgarul din turmă” de la Sibiu. România Educată

  11. Și cu elevii care comit fapte grave ce se va face? Cunosc cazuri de părinți care veneau la școală și declarau că nu se mai descurcă cu proprii copii și că nu știu ce să le mai facă. Și unul din acele cazuri era un elev care bătea colegii continuu. Cu acești elevi ce poate fi de făcut? Nu zic că exmatricularea este soluția, ceea ce vreau să subliniez este că ei au doar drepturi, dar responsabilități nu prea. Ei acum conștientizează în mod eronat că “pot face orice” la școală.

  12. Invatamantul devine tot mai mic. Insignifiant.
    Profesorii devin niste supraveghetori ai elevilor, de regula dimineata. Prin aceasta noua anti-masura, elevii vor intelege ca pot face orice, pentru ca nu vor mai pati nimic. Doar pentru ca cineva a interpretat gresit constitutia.
    Oare, folosind argumente similare, vor trage concluzia si ca inchisoarea este neconstitutionala, prin urmare nimeni nu va mai fi inchis?

    Uite cum NU respecta constitutia lor americanii:
    “A child is expelled from school when they are no longer allowed to attend a school for a much longer period of time, often a year or more.

    Many people believe that expulsion means that a child will no longer be allowed to attend a school ever, but for most public schools, this isn’t true. Generally, after a very long period of time, a child may be able to re-enroll. They may have special conditions to meet to do so. An expulsion will not be the end of your child’s education.”

    Pretty clear!
    Adica, pe-ntelesul mintilor crete de prin minister, dreptul la educatie este un DREPT, nu o OBLIGATIE. Definirea clara a mecanismelor exmatricularii si reinmatricularii permit pastrarea acestuia in domeniul drepturilor. Eliminarea acestui mecanism poate duce la probleme grave: de exemplu, un elev care-si agreseaza colegii de clasa — nu poate fi exmatriculat, va ramane in clasa/scoala respectiva pentru a-si desavarsi opera (agresiunea)?

  13. Yesss!
    Facem iar gratar in clasa.S-a intamplat cu ceva timp in urma,au fost niste poze interesante prin media.Putem face si un update cu dansuri din buric, ” muzikie”, karaoke.Intr-un colt se va organiza concursul de “babaroase”.Totul transmis live, ca sa vada toata lumea cat suntem de “jmekeri” Daca e vre-un prof caruia nu-i convine, ghinion! Se poate “exmatricula” ca sa nu ne deranjeze!
    O imagine perfecta a Romaniei Educate!
    Mult succes,tovarasi!

  14. Acei elevi care ajung în prag de exmatriculare au mancat “multi nervi”profesorilor,au fost iertați în repetate rânduri și nu au înțeles nimic,ce șanse credeți ca au,în continuare?

  15. “Elevii nu mai pot fi exmatriculați” – estimez o crestere exponentiala a “respectului” pentru cadrele didactice.

  16. Țin să precizez din start că nu sunt cadru didactic, dar lucrez in parteneriat cu o unitate școlară.
    Aș dori să înțeleg cum au descoperit dintr-o dată și abia acum aceste comisii că avem dreptul constituțional la educație? De ce înclinăm să modificăm unele legi și metodologii doar la capitolul drepturi? Când o să revizuim obligațiile și consecințele unor fapte de neiertat din punct de vedere moral? Oare nu vor face tot posibilul cadrele didactice să îl treacă clasa pe acel elev, care ar trebui exmatriculat, doar pentru a scăpa sistemul educațional de el, aruncându-l in societate? Pentru că de ce nu? E problema societății ulterior, și nu a lui.
    Din nou, dezamăgitor!

    1. După dv școala ar trebui să dea societății numai oameni bine pregătiți, care să nu mai comită nicio faptă antisocială, după școlarizare? Atunci vă închipuiți câte instituții dispar? 😀

    2. Adevăr grăit-ațî! Așa se procedează! Ce presiuni sunt! ,,Să nu strice și altă clasă! Îl trecem, ca să scăpăm de el! “Și…multele altele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest în fața Inspectoratului Școlar din Botoșani pe fondul numirilor politice din pix a directorilor de școli: „Nu putem accepta directori înregimentați politic, străini de cultura organizațională a școlii, în locul actualilor manageri a căror activitate s-a dovedit a fi performantă în ultimii 10 ani”

Valul de proteste față de numirile politice din pix a directorilor de școli înaintea alegerilor interne din PNL continuă. 20 de profesori de la Colegiul „Laurian” din Botoșani s-au prezentat…
Vezi articolul