Facultatea de Litere și cea de Științe Politice din cadrul Universității din București se solidarizează cu protestele din preuniversitar: “dacă azi sunteți voi în stradă, e foarte posibil ca mâine cadrele didactice din toate universitățile țării să vi se alăture”

CIVIS Open Lab

UniBuc / Foto: Universitatea din București

“Ne solidarizăm cu protestele îndreptățite ale tuturor celor care lucrează în ciclul preuniversitar (chiar dacă nu intrăm și noi, deocamdată, în grevă) și îi avertizăm pe cei care ne conduc că nu putem fi de acord cu încălcarea continuă a Legii de către cei a căror misiune este tocmai aplicarea Legii”. Așa spune un mesaj prin care Facultatea de Litere a Universității din București își exprimă, miercuri, solidaritatea cu angajații din învățământul preuniversitar, mesaj la care, ulterior, a anunțat că se aliniază și Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Facultatea de Litere arată, în mesajul publicat pe pagina sa de Facebook: “guvernul pare să nu înțeleagă un lucru simplu: la România educată și performantă nu se poate ajunge dacă învățământul este subfinanțat, cu profesori al căror salariu lunar este mult mai mic decât suma alocată lunar, de același stat, pentru întreținerea unui deținut. România performantă și educată nu se poate obține cu profesori care nu-și pot permite să ducă un trai decent, să-și întrețină copiii și, cu atât mai puțin, să-și cumpere cărțile necesare.” 

Aceeași facultate atrage atenția că, “dacă azi sunteți voi în stradă, e foarte posibil ca mâine cadrele didactice din toate universitățile țării să vi se alăture. Disprețul pentru personalul didactic și nedidactic din preuniversitar se răsfrânge și asupra noastră, a celor care predăm în ciclul universitar. E falsă impresia că ar exista o falie între cele două cicluri de învățământ, căci ele sunt interdependente. ”

Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București a anunțat, ulterior, că “se solidarizează cu apelul lansat de colegii din Facultatea de Litere. Susținem greva profesorilor din învățământul preuniversitar. Ne dorim o Românie cu adevărat educată”.

Mesajul Facultății de Litere a Universității din București, integral:

Exit mobile version