Fata profesoară, băiatul polițist. Cât de puternice sunt diferențele de gen și stereotipurile impuse de societate, în formarea imaginii despre viitor a copiilor preșcolari? Chiar mai puternice decât mediul social și economic – raport OECD

Foto: © Photosvit - Dreamstime.com

Imaginea pe care copiii preșcolari și-o formează în privința propriului viitor influențează felul cum ei își dezvoltă abilitățile, iar această imagine este influențată, la rândul ei, de factori externi precum stereotipurile de gen într-o măsură mult mai mare decât mediul socio-economic de unde provin. La această concluzie a ajuns un raport prezentat, săptămâna aceasta, de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), bazat pe mai multe studii, inclusiv unul de anul trecut care, în premieră, analiza aspirațiile și bunăstarea copiilor la nivel internațional. Ce vor copiii? Ce îi interesează? Ce face să le întărească senzația de bunăstare, pentru ei și familiile lor? Dincolo de avuție, nivel cultural, mediu social, impactul diferențelor de gen se face, la vârsta de cinci ani, simțit foarte clar, arată raportul citat.

Raportul “Viitorul văzut la 5 ani: Aspirațiile influențate de gen pe care le au copiii cu vârste de cinci ani”, prezentat săptămâna aceasta, coroborează date din mai multe surse, dar în special din Studiul Internațional privind Învățarea Timpurie și Bunăstarea Copiilor. Acest studiu, realizat acum un an din OECD, este unul dintre puținele astfel de analize care explorează opiniile profesorilor din mediul preșcolar, ale părinților și copiilor din cinci ani nu la nivel național, ci la nivel internațional. Studiul a fost realizat în trei țări – SUA, Marea Britanie și Estonia. 

Normele de gen, deja instalate la vârsta de 5 ani

Potrivit analizei citate, aspirațiile de viitor ale copiilor reprezintă un factor ce influențează motivația lor de a învăța, modul cum își aleg materiile preferate la școală, chiar și preocuparea față de viitoarea meserie. Dar aceste aspirații sunt limitate de așteptările provenite din familie și comunitate, de stereotipurile de gen, care limitează orizontul și ambițiile copiilor. 

Când vine vorba despre meseriile pe care cei mici afirmă că vor să le urmeze când se fac mari, se face simțit deja impactul acestor stereotipuri. Cantitativ, situația este mult mai pregnantă în rândul băieților: jumătate din primele 30 de “roluri” menționate de băieții de cinci ani incluși în studiu sunt meserii asociate tradițional bărbaților. În cazul fetelor, un sfert din primele 30 de “roluri” alese pentru viitor sunt asociate tradițional femeilor.

Analiza extinsă arată, din perspectiva diferențelor de gen:

Deși circa jumătate dintre rolurile de viitor sunt menționate atât de fete, cât și de băieți, există diferențe clare:

Alegeri menționate de fete din medii socio-economice avantajate, respectiv dezavantajate – raport OECD
Chiar și acolo unde există o suprapunere a interesului general, se fac simțite stereotipurile de gen:
Diferențele de gen – influențe mai puternice decât diferențele de statut socio-economic, în ceea ce privește preferințele copiilor

Analiza arată că, deși diferențele de statut socio-economic au un impact semnificativ asupra dezvoltării copiilor, în privința preferințelor acestora ele nu au o influență semnificativă, comparativ cu diferențele de gen. “Aspirațiile copiilor din medii avantajate și dezavantajate sunt izbitoare mai mult prin asemănări decât prin deosebirile dintre ele”, potrivit prezentării.

Aspiratii de viitor influentate de alfabetizarea timpurie si abilitatile socio-emotionale – raport OECD

Potrivit analizei, dezvoltarea abilităților timpurii este legată de viziunea copiilor despre propriul viitor. Unele aspirații sunt asociate unui nivel ridicat de alfabetizare timpurie și al abilităților socio-emoționale: aspirația de a deveni om de știință sau inginer este asociată unui scor ridicat de alfabetizare timpurie, pe când un scor ridicat privind abilitățile socio-emoționale este asociat aspirațiilor de a deveni îngrijitor de animale, artist sau asistent medical, profesor sau muzician.

Studiul internațional realizat de OECD anul trecut – aici

Raportul prezentat săptămâna aceasta de OECD – Viitorul la 5 ani – plus un webinar pe această temă – aici

Citește și: “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, una dintre cele mai dăunătoare întrebări care pot fi puse copiilor – expert american

Photo 145099161 © PhotosvitDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version