Florian Lixandru, ISMB: Sunt elevi care și-au luat vacanță mai devreme. Conform regulamentului, colegii mei au obligația de a consemna în cataloage absențe pentru neparticiparea la cursuri

Foto: Gov.ro

Florian Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a declarat că sunt elevi care și-au luat vacanță mai devreme. „Conform regulamentului, colegii mei au obligația de a consemna în cataloage absențe pentru neparticiparea la cursuri”, a precizat aceasta pentru observatornews.ro.

Ne aflăm încă în plină desfășurare a anului școlar 2025-2026. Sunt elevi care și-au luat vacanță mai devreme. Conform regulamentului, colegii mei au obligația de a consemna în cataloage absențe pentru neparticiparea la cursuri.„, a declarat Florin Lixandru.

Vineri, 19 iunie, este ultima zi de școală pentru majoritatea elevilor. Vacanța de vară 2026 începe de sâmbătă, 20 iunie 2026 și se încheie duminică, 6 septembrie 2026, potrivit calendarului oficial. Primii care au terminat anul școlar au fost elevii de clasa a XII-a. Aceștia au încheiat școala pe 4 iunie, conform calendarului oficial. Elevii de clasa a VIII-a au terminat cursurile pe 12 iunie.

Media anuală la purtare scade cu câte un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar, potrivit Statutului Elevului. Părinții pot justifica până la 40 de absențe ale copiilor pe an școlar, cu precizarea că nu pot depăși mai mult de 20% din numărul total de ore alocate în acel an pentru o disciplină, conform regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Elevii trebuie să aibă minimum 4 note la fiecare disciplină pentru ca profesorii să le poată încheia media anuală, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, ROFUIP 2024

La fiecare disciplină, numărul notelor acordate pe parcursul anului școlar este stabilit de profesor, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul de ore din planul-cadru. 

Regulamentul prevede însă o limită minimă clară: „numărul de calificative/note acordate anual este, de regulă, cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei (…), dar nu mai mic de patru note pe an școlar pentru fiecare disciplină”, conform Art.107.

Fiecare elev trebuie să aibă o notă la purtare pe fiecare modul, potrivit ROFUIP. Notă la purtare în fiecare modul pentru elevi este o modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024.

Evaluarea Națională 2026 are loc în perioada 22-26 iunie, conform calendarului oficial. Proba la Limba română se va desfășura pe 22 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 24 iunie. 

Probele orale ale examenului național de Bacalaureat 2026 au început în data de 8 iunie și țin până pe 17 iunie, conform calendarului oficial.

Citește și:
Ultima săptămână de școală înainte de vacanța de vară 2026. Cum se încheie mediile / Media anuală la purtare scade cu câte un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar, potrivit Statutului Elevului
Exit mobile version