Florian Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a declarat că primează vocația în meseria de profesor. „În cei 30 de ani ai mei de activitate în sistemul de învățământ bucureștean, am constatat că marea majoritate a colegilor mei au ales această meserie din dragoste pentru meseria de dascăl și apoi dintr-un interes financiar”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute luni, 14 septembrie, la DC News.
- Luni, 5 octombrie, elevii și angajații din Învățământ au liber de Ziua Internațională a Profesorului. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.
- O nouă agendă europeană pentru profesori, din noiembrie: condiții de muncă mai bune și mai multe oportunități de formare, anunță Roxana Mînzatu
Șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București a vorbit despre importanța vocației. Potrivit lui Florian Lixandru, dacă profesia de dascăl nu e făcută cu vocație, „poți să primești un salariu de 100.000 de euro pe lună, pentru că tot rezultatele acelea le vei avea.
„Să știți că, în cei 30 de ani ai mei de activitate în sistemul de învățământ bucureștean, am constatat că marea majoritate a colegilor mei au ales această meserie din dragoste pentru meseria de dascăl și apoi dintr-un interes financiar. Primează vocația. Deci, dacă această meserie nu o faci cu vocație, poți să primești un salariu de 100.000 de euro pe lună, pentru că tot rezultatele acelea le vei avea.
Când faci această meserie cu plăcere, din dragoste pentru copil, pentru școală, când ai satisfacția lucrului bine făcut, că ai reușit să plantezi acolo o sămânță în mintea elevului, a plecat cu ceva de la tine și când vine un fost absolvent – vorbesc de discipina mea contabilitate – și spune «de la dumneavoastră am învățat ce înseamnă cifră de afaceri sau cum să optimizez profitul» este o mare satisfacție”.
Moderator: Vi s-a întâmplat?
Florian Lixandru: „Mi s-a întâmplat de foarte multe ori. Dacă îmi permiteți, chiar lucrez la un proiect cu doi foști elevi de-ai mei, doi foști olimpici naționali, care s-au gândit după mai bine de 15 ani de la absolvire să întoarcă și ei sistemului educațional care i-a format ceva. Și lucrăm la un manual de educație financiară pe înțelesul tinerilor, pentru care ei nu au niciun interes financiar, vor doar să livreze acest manual în mod gratuit. Căutăm suportul unei bănci, care să susțină acest demers, pentru că, știți foarte bine, avem o strategie națională de educație financiară care ne permite – și cu acești doi foști elevi ai mei lucrez la acest material. Pentru mine a fost o reală încântare să lucrez cu ei, să văd că, după ce am lucrat cu ei 4 ani în liceu, sunt capabili să transmită și ei la rândul lor ceva din ceea ce au învățat.”
Informații de context
Recent, Bogdan Ștefan, profesor de Istorie și director al Liceului „Avram Iancu” din Brad, a declarat că, din păcate, „sistemul nostru educațional se confruntă cu destul de multe nemulțumiri și aș putea spune multe frustrări”.
Directorul Liceului „Avram Iancu” din Brad a spus că există nemulțumiri referitoare la norma didactică și la salarizare:
„Sigur că da, lucrurile pot fi îmbunătățite. Există nemulțumiri vizavi de salarizare, de norma didactică a fiecăruia dintre noi, însă, odată intrați în școală și în sălile de clasă, cred că e indicat și recomand cu drag să uităm toate aceste lucruri și să ne axăm efectiv pe cei pe care-i avem în fața noastră, și anume pe elevii noștri. E o stare de spirit bună. Încercăm să compensăm, după cum am precizat, minusurile cu care ne confruntăm și să vedem lucrurile optimist și să privim spre viitor cu bucurie.”
Norma didactică de predare a profesorilor din învățământul de masă se calculează, în anul școlar 2026-2027, la 36 de săptămâni × 20 de ore pe săptămână, adică 720 de ore anual, conform unor precizări transmise de Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare. În document se stabilește și ce activități vor avea profesorii care predau la clasele a VIII-a și a XII-a după încheierea cursurilor pentru elevi.
