FOTO Cea mai modernă școală specială din țară va fi construită în Cluj din fonduri europene, anunță Consiliul Județean / Pe acoperiș vor fi o grădină senzorială și un spațiu destinat hidroterapiei

Foto: Consiliul Județean Cluj / Facebook.com

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă că, până în aprilie 2023, ar urma să fie finalizată construirea celei mai moderne şcoli speciale din ţară, printr-o finanţare din fonduri europene, informează agenția de presă Agerpres.

“Cea mai modernă şcoală specială din ţară se construieşte la Cluj. Noul sediu al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, tot mai aproape de finalizare. Construirea noului sediu al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană implementat de Consiliul Judeţean Cluj, înaintează în ritm alert. Astfel, lucrările la noul corp de clădire, alcătuit din trei zone cu funcţiuni distincte, se află într-un stadiu avansat, fiind complet realizate partea de structură şi cea de zidărie”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de CJ Cluj.

EduPedu.ro a scris pe 14 octombrie 2020 despre construcția acestei clădiri care avea să înceapă “în perioada imediat următoare”. Potrivit știrii de la acea vreme, va exista și o zonă dedicată specialiştilor din cadrul instituţiei, special concepută pentru prevenirea apariţiei sindromului burnout sau sindromului de epuizare profesională. În ceea ce priveşte spaţiul exterior, va fi amenajat un loc de joacă şi pentru activităţi în aer liber, spaţiul verde urmând a fi complet reamenajat, inclusiv prin replantarea de noi arbori, conform unui comunicat de presă.

FOTO de pe șantierul din Cluj-Napoca
Șantierul viitoarei școli speciale din Cluj / Foto: Consiliul Județean Cluj
Viitorul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă / Foto: Consiliul Județean Cluj

Potrivit sursei citate, noul sediu al unităţii de învăţământ va dispune de o grădină senzorială amplasată pe acoperiş, unică la nivel naţional, de un spaţiu special destinat hidroterapiei, precum şi de amenajarea unui loc de joacă şi pentru activităţi în aer liber, iar termenul maxim de finalizare a investiţiei este luna aprilie a anului 2023.

Șantierul viitoarei școli speciale din Cluj / Foto: Consiliul Județean Cluj

“A fost deja ridicată clădirea ce va găzdui cea mai modernă şcoală specială din ţară iar lucrările continuă în ritm susţinut. Ne bucură faptul că vom reuşi, cu ajutorul fondurilor europene, să oferim tinerilor cu cerinţe educative speciale condiţii optime de terapie şi studiu. Prin intermediul acestui proiect, judeţul Cluj va reprezenta un model din prisma dotărilor ultramoderne şi a beneficiilor puse la dispoziţia elevilor şi profesorilor unei şcoli speciale”, declarat, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Exit mobile version