FOTO Primele imagini de la telescopul Euclid al Agenției Spațiale Europene, venite la o lună de la lansare / Cercetătorii vor primi anul acesta un volum de date comparabil cu cel adunat de telescopul Hubble în timp de 30 de ani

Foto: ESA/Euclid/Euclid Consortium/NASA, CC BY-SA 3.0 IGO via www2.spacescience.ro

Primele imagini ale telescopului spațial Euclid lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA), misiune spațială la care participă și România prin Institutul de Științe Spațiale (ISS) și Agenția Spațială Română (ROSA), au fost primite de oamenii de știință luni, 31 iulie, la 30 de zile de la lansarea telescopului, potrivit www2.spacescience.ro.

Telescopul Euclid este dotat cu două instrumente: VIS, care produce imagini ale cerului în domeniul vizibil, format din 36 CCD-uri cu un total de 609 Mpixeli, și NISP, care explorează universul în infraroșu apropiat, constând în 16 chip-uri cu un total de 64 Mpixeli, având și funcționalitatea de spectrograf în domeniul de lungime de unda între 1 și 2 microni, potrivit sursei citate.

”Trebuie menționat că cele două imagini test prezentate mai jos au fost obținute de cele două instrumente în timpul deplasării satelitului către punctual Lagrange 2, instrumentele nefiind complet focalizate și calibrate; ele nu au utilitate științifică, dar demonstrează funcționarea impecabilă a sistemelor îmbarcate la bordul Euclid”, scriu cercetătorii români în comunicatul ISS.

„Privind cu atenție această primă imagine, putem deja să ne dăm seama de bogăția pe care o va aduce VIS; în timp ce câteva galaxii sunt foarte ușor de observat, multe altele sunt pete neclare ascunse printre stele, așteptând să fie dezvăluite de Euclid în viitor. Deși imaginea este plină de detalii, zona de cer pe care o acoperă este de fapt doar un sfert din lățimea și înălțimea Lunii pline”, se arată într-o informare similară a Agenției Spațiale Europene (ESA).

Foto: ESA/Euclid/Euclid Consortium/NASA, CC BY-SA 3.0 IGO via esa.int

”În această a doua imagine, lumina provenită de la telescopul lui Euclid a trecut printr-o “grilă” înainte de a ajunge la detector. Acest dispozitiv împarte lumina de la fiecare stea și galaxie în funcție de lungimea de undă, astfel încât fiecare dungă verticală de lumină din imagine reprezintă o stea sau o galaxie. Acest mod special de a privi Universul ne permite să determinăm din ce este alcătuită fiecare galaxie, ceea ce ne permite să evaluăm distanța acesteia față de Pământ”, potrivit esa.int.

Foto: ESA/Euclid/Euclid Consortium/NASA, CC BY-SA 3.0 IGO via esa.int

“După mai bine de 11 ani de pregătiri, este o mare bucurie să vedem că instrumentele Euclid funcționează corect. Mai avem însă de așteptat încă două luni până când telescopul va fi complet focalizat iar instrumentele termalizate și calibrate, pentru a putea începe analiza datelor”, declară doctor Lucia Popa, reprezentanta României în Euclid Consortium Board, potrivit comunicatului de presă al ISS.

După încheierea fazelor pregătitoare, începând din noiembrie anul acesta, Euclid va trimite doar în câteva zile un volum de date comparabil cu întreaga producție a telescopului Hubble în cei 33 de ani de viață ai acestuia, mai susțin cercetătorii români, potrivit www2.spacescience.ro.

Citește și:
VIDEO Agenția Spațială Europeană a lansat în spațiu telescopul Euclid care va studia expansiunea Universului în ultimii 10 miliarde de ani
Exit mobile version