Un nou protest al principalelor federații sindicale din Educație are loc, marți dimineață, în fața Ministerului Educației și Cercetării, manifestație prin care se cere abrogarea măsurilor din învățământ incluse în Legea Bolojan. Demonstrația are loc în contextul în care sindicatele au declanșat, luni, o procedură de referendum prin care angajații din școli sunt chemați să decidă dacă vor boicota sau nu începerea anului școlar, pe 8 septembrie.
„Demisia” și „Jos, jos, jos ministru mincinos” scandau din nou participanții la pichetul de marți, din fața sediului MEC. Manifestanții afișau mesaje precum „Guvernul Bolojan, repetent la Educație!”, „Domnule ministru, ați picat examenul de Educație!” sau „Ne-am săturat să suferim noi pentru greșelile voastre!”
În cursul dimineții, sindicatele din Învățământ au reacționat, printr-un comunicat de presă, la declarațiile recente ale premierului Bolojan cum că norma didactică de predare ar fi scăzut în ultimii ani, ele spunând:
- „Premierul Ilie Bolojan ar trebui, din decență față de sutele de mii de cadre didactice, să retracteze public aceste afirmații și să inițieze un dialog real bazat pe date concrete și pe o înțelegere corectă a nevoilor din sistemul de învățământ.”
Luni, 18 august, Edupedu.ro a relatat că sindicatele au declanșat procedura de referendum prin care angajații din învățământ să decidă dacă vor refuza să participe la activitățile din prima zi de școală. Ele au propus, cu 15 zile înainte de debutul cursurilor, „boicotarea începerii anului școlar pe data de 8 septembrie”.
Imagini de la protestul de marți, 19 august:
Noul calendar al protestelor, anunțat de sindicatele din Educație:
19 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
20 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;
21 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
22 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;
28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;
3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;
3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;
4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;
5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;
8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 1100 – 1600.
