FSLI: Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026 / Ce solicită profesorii

Foto: Ilona Andrei - G4Media.ro

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Amintim că referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.

„În luna februarie 2026, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a lansat referendumul pentru neparticiparea la simulările examenelor naționale/ declanșarea grevei în perioada desfășurării acestora”, se arată în informarea FSLI.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite că în aprilie va fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai: „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”.

Ce solicită sindicatele profesorilor, potrivit informării FSLI:

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a fost întrebat miercuri, la TVR Info, dacă sindicatele se pregătesc de grevă generală. „Se pare că da. Nu mai avem altă soluție în momentul de față. Nu mai există alternative”, a răspuns acesta.

Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În documentul FSE „Spiru Haret” este menționat că participarea la grevă este complet liberă. Nimeni nu te poate obliga să participi, dar nici nu te poate opri, dacă vrei să o faci”.

Documentul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ poate fi consultat mai jos:

Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ

Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026
Liderul sindical Marius Nistor, întrebat dacă sindicatele din educație se pregătesc de greva generală: Se pare că da, nu mai avem altă soluție / Dacă Legea 198 era aplicată în integralitate, fără prorogări, ați fi constatat că aveam și rezultate
Grevă Învățământ 2026. Ce se întâmplă cu contractele de muncă ale profesorilor și care sunt situațiile speciale pentru cei înscriși la definitivat și la gradele didactice – explicațiile transmise de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
Exit mobile version