GRAFIC Ce trebuie să faci dacă ai simptome Covid-19? Recomandări de la ministerul sănătății

Foto: captură - ghid MS

Ministerul Sănătății a dat publicității un grafic cu informații utile și părinților despre care sunt pașii de urmat în caz de suspiciune a infectării cu virusul SARS-CoV-2.

În cazul în care există suspiciunea de Covid-19, ministerul Sănătății recomandă testarea cu un test rapid antigen (fie la medicul de familie, fie la farmaciile care fac testare, fie la un laborator privat). Dacă rezultatul este pozitiv, atunci trebuie confirmat de un test PCR.

În funcție de simptome, specialiștii ministerului Sănătății îndrumă persoanele infectate cu noul coronavirus să consulte fie medicul de familie, fie să meargă la un centru de evaluare, fie la spital. (Vezi grafic la finalul articolului). La centrul de evaluare se merge doar după ce cineva a fost depistat pozitiv, nu pentru a se testa, arată informațiile din grafic.

În prezent există 174 de astfel de centre active, care au semnat contractele cu casele județene de sănătate, din 230 câte a anunțat ministrul sănătății că au fost aprobate. Harta o găsiți pe site-ul ministerului Sănătății. În București sunt 9 astfel de centre.

Exit mobile version