GRAFICE Corectarea digitalizată de la Bacalaureat 2023 a adus cel mai mare procent de note greșite, corectate după contestații, din ultimii 10 ani, la sesiunea de toamnă

În primul an în care toate lucrările de la sesiunea de BAC 2023 au fost corectate digitalizat se înregistrează cel mai mare număr de note greșite, corectate după contestații, din ultimii 10 ani: adică 94,5% dintre contestații au fost modificate în plus sau în minus, reiese din datele Ministerului Educației. De exemplu, la proba de limbă și literatura română au fost modificate 96% dintre note. Dosarul de presă poate fi consultat la finalul articolului.

Anul acesta corectarea digitalizată a lucrărilor la BAC, sesiunea de toamnă, a înregistrat cel mai mare număr de lucrări modificate după contestații, din ultimii 10 ani, în condițiile în care toate lucrările au fost corectate digital, în 137 de centre din toată țara.

Astfel, dintr-un total de 12.031 de contestații depuse la această sesiune de BAC, pentru 11.364 au fost modificate notele în plus sau în minus, potrivit dosarului de presă al Ministerul Educației. Asta înseamnă 94,5% la sută dintre lucrări au avut note modificate într-un fel sau altul.

Numărul contestațiilor depuse la Bacalaureat – sesiunea de toamnă

Sesiunea de BAC din toamnă de anul acesta a fost pentru prima când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după ce în ultimii doi ani a fost pilotată în două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice și transferarea lor pe un server, în format .pdf.

Numărul lucrărilor cu note modificate după contestații – Bacalaureat, sesiunea de toamnă

Anul acesta cele mai multe contestații au fost depuse la proba la alegere a profilului și specializării, proba E.d, 4.346 de contestații, dintre care au fost modificate 4081 de note astfel:

La proba scrisă la Limba și literatura română, E.a), au fost 4.022 de contestații, dintre care 3874 de note astfel:

La proba obligatorie a profilului, E.c), au fost depuse 3.575 de contestații și au fost modificate 3.324 de note, astfel:

La proba de Limba și literatura maternă, E.b), au fost depuse 88 de contestații și 85 de note au fost modificate astfel:

Sursa: Edu.ro / Tabel cu note modificate în funcție de probă

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2023 arată că 780 de candidați au promovat examenul după contestații. În total, 9.284 de candidați au luat Bacalaureatul în sesiunea de toamnă 2023, anunță Ministerul Educației, dintre care 6656 din promoția curentă, cu 2,8% mai mulți față de rezultatele inițiale.

Restul de candidați, 2.628, provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 29,2%, + 2,4% în raport cu prima afișare).

Promovabilitatea de la BAC între 2004 și 2014 – sesiunea de toamna, potrivit Hotnews.ro.

Pe județe, cele mai mari rate de promovare a Bacalaureatului 2023, în sesiunea de toamnă

Argeș: 42 %

Neamț: 41,5%

Călărași: 40,4%

Timiș: 38 %

Caraș- Severin: 37%

Cele mai mici rate de promovare, pe județe

Covasna: 19,5%

Harghita 20 %

Mehedinți: 22,6%

Sursa: Edu.ro
Dosar de presă, Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă
Informații de context

La sesiunea de BAC din toamnă de anul acesta a fost pentru prima când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion.

La sesiunea din vară a Bacalaureatului 2023, în județul Călărași, unde pilotarea evaluării digitalizate s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv, s-a înregistrat una dintre cele mai mari variații ale rezultatelor după contestații, rata de promovare crescând cu 4,1%.

Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, pilotată în ultimii doi ani în aceleași două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice si transferarea lor pe un server, în format .pdf – a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora.

Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, la prima probă, cea de limba română, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a spus la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.

Citește și:

BREAKING Rezultatele finale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Vezi notele pe județe
Doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția 2023. Examenul începe miercuri în 137 de licee
Exit mobile version