Gratuitatea pentru transport a studenților a fost eliminată în propunerea pentru Bugetul 2021, anunță vicepremierul Dan Barna

Gratuitatea pentru transportul pe calea ferată a studenților a fost eliminată în propunerea pentru Bugetul 2021, anunță vicepremierul Dan Barna după ce s-a vaccinat miercuri dimineața la Spitalul Militar Central.

Barna a spus că studenții revin la vechea formă, cea din 2016, prin care aceștia vor avea 50% reducere din biletul de călătorie. Călătoriile vor fi nelimitate ca număr, a mai spus vicepremierul.

„În momentul de față propunerea, așa cum există ea, prevede ca studenții să aibă în continuare o gratuitate de 50% pe toată perioada anului, nu doar în perioada anului universitar”, a spus Barna.

Anunțul vine după ce ieri președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că se discută o propunere ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul oriunde și „să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.

Propunerea ar face parte dintr-o viitoare ordonanță de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar.

Amintim că în data de 1 februarie 2017, Guvernul a decis ca studenții înscriși la studii cu frecvență de licență, master și doctorat să aibă gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor.

Până atunci, studenții aveau reducere de 50% la CFR în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației de student.

Într-o mișcare de protest la adresa acestei măsuri, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) i-a invitat pe studenți să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a gratuității transportului cu CFR Călători. Reprezentanții studenților acuză premierul că nu și-a găsit timp „de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților” și „își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți”.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Dan Barna/gov.ro

Exit mobile version