Gratuitatea pentru transport a studenților a fost eliminată în propunerea pentru Bugetul 2021, anunță vicepremierul Dan Barna

16.904 vizualizări
Gratuitatea pentru transportul pe calea ferată a studenților a fost eliminată în propunerea pentru Bugetul 2021, anunță vicepremierul Dan Barna după ce s-a vaccinat miercuri dimineața la Spitalul Militar Central.

Barna a spus că studenții revin la vechea formă, cea din 2016, prin care aceștia vor avea 50% reducere din biletul de călătorie. Călătoriile vor fi nelimitate ca număr, a mai spus vicepremierul.

„În momentul de față propunerea, așa cum există ea, prevede ca studenții să aibă în continuare o gratuitate de 50% pe toată perioada anului, nu doar în perioada anului universitar”, a spus Barna.

Anunțul vine după ce ieri președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că se discută o propunere ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul oriunde și „să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.

Propunerea ar face parte dintr-o viitoare ordonanță de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar.

Amintim că în data de 1 februarie 2017, Guvernul a decis ca studenții înscriși la studii cu frecvență de licență, master și doctorat să aibă gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor.

Până atunci, studenții aveau reducere de 50% la CFR în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației de student.

Într-o mișcare de protest la adresa acestei măsuri, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) i-a invitat pe studenți să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a gratuității transportului cu CFR Călători. Reprezentanții studenților acuză premierul că nu și-a găsit timp „de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților” și „își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți”.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Dan Barna/gov.ro


4 comments
  1. Niste hoti. N-aveti ce taia altceva de la buget decat gratuitatea studentilor. Alte tari au reduceri doar pt. ca au niste salarii foarte mari si isi permit sa dea copiilor bani de tren. Multumim Romania, o sa plecam din ce in ce mai multi din tara de acum, aici deja se impute rau de tot treaba.

  2. Domnule Dan Barna, eu sunt mama unui copil operat de trei ori de inima cu handicap accentuat spre grav. Datorita pandemiei nu pot lucra. Tre sa ma ocup de el. Este student la drept anul 3 , la Bacau. Noi suntem din Focsani. Biletele cfr ptr studenti sunt mana cereasca pentru fiul meu. Acum va intreb: daca o chirie costa 800 lei plus alte plati ajunge la 1200 lei in Bacau, eu cum fac sa platesc??? Cum pot sa imi ajut fiul operat de inima??? El nu poate munci, eu nu am servici. Avem o pensie amarata de handicap. Dati-mi o solutie, sperand ca sunteti parinte si va puneti in locul meu. Multumesc pentru raspuns!
    Cu respect, Iuliana Mocanita.

    1. Nu există soluție, educația este o glumă. Am bursă de merit, iar pentru ea trebuie să am 10 pe linie în fiecare semestru. Bursa asta este de 730 RON, cu doar 100 de RON mai mult decât a doua cea mai mare bursă după cea de merit. Pentru acești 100 RON în plus, trebuie să dau declarație că nu am venituri salariale. Dau 1450 RON pe chirie, între 140 și 300 întreținere, apoi vă imaginați că urmează toate necesitățile zilnice. Chiar și dacă aș fi stat în cămin (care este ¬300 RON unde mă aflu), tot nu îmi ajungeau banii.

      Dacă aveți venituri mici vă recomand să insistați pe bursa socială.. nici asta nu este mare, dar aduce un ban în plus. În afară de asta, din păcate munca în timpul studenției este singura soluție. Domnul Barna clar nu va găsi (și nu poate găsi) o soluție. Nu sunt adeptul muncii în timpul facultății, nici nu o să privesc cu același respect un student care lucrează full-time în timpul unui program de licență sau master la zi, dar dacă asta e singura posibilitate, nu poate fi evitat.

    2. Solutia este ca aceste cazuri, precum al dumneavoastra, sa fie identificate si studentii care chiar au nevoie sa fie ajutati. Solutia NU poate sa fie sa primeasca gratuitate la tren toti studentii care nu au nevoie de acea gratuitate, si care isi folosesc carnetul de student ca sa mearga la mare sau la munte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Bacalaureat unic pentru toți liceenii, cu subiecte transdisciplinare pe model PISA, pe care îl pot susține și elevii de la școala profesională – prevedere a noului proiect “România Educată” care va fi aprobat de Guvern, anunță consilierul prezidențial Ligia Deca

Înlocuirea Bacalaureatului actual cu un BAC unic pentru toți absolvenții de liceu, pe care sa îl poată susține și elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice, este una dintre…
Vezi articolul

Rezolvarea subiectelor de la Matematică, Bacalaureat 2023, filiera Tehnologică, făcută de profesoara Florentina Pavăl: Subiecte asemănătoare testelor de antrenament, nimic din ce s-a reintrodus anul acesta în programă

Profesoara Florentina Pavăl de la Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele la Matematică pentru filiera Tehnologică de la BAC 2023. Astăzi, 27 iunie, elevii de…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi verificați de Autoritatea pentru inspecție școlară, dacă sunt semnalări, “nu va funcționa principiul autosesizării” – ministrul Educației

Cadrele didactice care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi verificate de către Autoritate Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității (ANISAC), „atunci când aceste situații vor fi…
Vezi articolul

Dana Rogoz, părinte de copil în clasa pregătitoare: Sper să nu înțeleagă că asta e școala, ci că asta e doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm / E o perioadă care nu e definitivă, nu e pentru totdeauna și apoi vedem cum vom putea recupera

“Sper să nu înțeleagă că asta e școala, ci că asta e doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm”, spune Dana Rogoz, despre copilul său care a intrat…
Vezi articolul

Peste 2,9 milioane de elevi încep școala luni – cursurile sunt 100% online pentru următoarele trei săptămâni. Cum se încheie mediile după noul regulament și care sunt regulile de predare online și de evaluare

Luni este prima zi de școală după vacanța de iarnă, iar potrivit Ministerului Educației 2.918.275 de elevi sunt înscriși în anul școlar 2020-2021. Deși ar trebui să înceapă școala cu…
Vezi articolul