Greva profesorilor a propulsat-o pe Ligia Deca în topul celor mai vizibili miniștri mai mult decât legile din Educație, în 2023, anul în care ministra a intrat oficial în politică 

Foto: captura PNL

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a numărat printre cei mai vizibili miniștri în 2023, an cu o schimbare de premier în guvernul PSD-PNL și marcat, în domeniul educației, de schimbări legislative majore, dar și de greva profesorilor, potrivit unei analize a companiei de monitorizare mediaTrust, difuzate joi. Aceasta arată că momentul de mediatizare semnificativă pentru Deca a fost luna iunie, în contextul grevei cadrelor didactice, încheiate cu angajamente nerespectate pe deplin de guvern.

Greva a propulsat-o, astfel, pe ministra Educației în topul vizibilității în contextul în care, tot în 2023, aceasta a intrat oficial în viața politică, prin înscrierea în PNL, cu un an înaintea valurilor de alegeri programate să aibă loc în 2024.

Potrivit analizei mediaTrust, care îi exclude pe cei doi premieri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Ligia Deca a fost menționată, în 2023, într-un total de 59.041 de materiale jurnalistice. 

Aceasta o plasează printre cei mai vizibili miniștri, după Ioan Marcel Boloș, menționat în 71,693 materiale jurnalistice (vârf în septembrie, când au dominat subiecte legate de măsurile fiscale cu impact bugetar major) și după ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a fost menționat în 63.404 materiale media, potrivit monitorizării citate, cu un vârf în ianuarie 2023 (epidemie de gripă, lipsa unor medicamente din farmacii).

Sursa: mediaTrust
Citește și:
2024 – ultimul an de mandat Iohannis, proclamat „Anul Educației” după un 2023 marcat de greve stopate cu promisiuni nerespectate și noi legi aplicate improvizat, cu reforme amânate / Se împlinește deceniul de când Iohannis a pus educația pe primul loc în „România lucrului bine făcut”
Exit mobile version