Guvernul Orban a primit votul Parlamentului. Monica Anisie este ministrul Educaţiei şi Cercetării

Foto: Inquam Photos George Calin

Cabinetul Ludovic Orban a obţinut votul Parlamentului României pentru a ajunge la Palatul Victoria. Ministrul Educaţiei şi Cercetării devine Monica Anisie, care preia mandatul după ce portofoliul a rămas fără ministru de la jumătatea lunii septembrie 2019.

Anularea măsurii care îi trimite obligatoriu pe elevii care iau sub media 5 la Evaluarea Națională la școala profesională, precum și reducerea conținuturilor programei școlare sunt două dintre măsurile anunțate încă de la audierile din Parlament de Monica Anisie.

Vezi aici VIDEO și află cine este Monica Anisie.

Printre măsurile declarate drept ”urgente”, Anisie a anunțat debirocratizarea, adică reducerea numărului „imens” de hârtii pe care un cadru didactic trebuie să le completeze.

A mai spus că nu va susține reducerea veniturilor pentru cadrele didactice sau reducerea numărului de cadre didactice din învățământ.

Iată ce a declarat Monica Anisie la audierile de la comisiile parlamentare:

Obiectivele: 

Reperele mandatului vor fi stabilitate, transparență și predictibilitate în sistem.

Se vorbește tot timpul de reformă, reformă și iarăși reformă. Cred că și elevii, și studenții, și părinții sunt la acest moment sătui de reformă. Trebuie stabilitate în sistem.

Voi acorda întreaga mea atenție elevului încă de la primele ore de predare și învățare.

Accesul legal la toate formele de învățământ, fără niciun fel de discriminare.

O problemă de sistem este segregarea școlară.

O altă problemă de sistem este abandonul școlar. Participarea dumneavoastră alături de minister va fi una care va conduce la măsuri destul de bune. E important să gândim programe care să prevină abandonul școlar. În 2016 am inițiat programul masa caldă cu ministerul Finanțelor și al Dezvoltării. Eu nu i-aș spune masa caldă neapărat, ci i-aș spune masa la școală. Dacă în 2016 rata abandonului școlar a fost de 6,1%, s-a ajuns la 1,3% în 2017, în acele școli pilot. Iată că trebuie să luam decizii bune, trebuie să punem umărul pentru ca în felul acesta să realizăm ceea ce este mai bine pentru cei care sunt obiectul abandonului școlar.

Decontarea integrală a transportului.

Programul after-school trebuie dezvoltat.

În învățământul universitar. Cred că nu este aliniat suficient la piața forței de muncă. Numărul de absolvenți de științe, inginerie, matematică este extrem de scăzut. Toată lumea vorbește despre cum cei mai buni copii ai noștri nu mai vin în universitățile noastre, ci se duc în universități din străinătate. Cred că dacă ne punem la masă, cei din preuniversitar, cu cei din universitar, am găsi solutii. Dezvoltarea programelor universitare de licență, master, doctorat, pentru a asigura prezența unor cadre didactice bine pregătite.

Susțin desfășurarea programelor de master didactic.

Să eliminăm cultura plagiatului și să creștem calitatea în educație.

Pentru Cercetare voi verifica stadiul proiectelor cu finanțare europeană pentru perioada 2021-2027. Avem șansa să câștigăm proiecte de 16 milioane de euro. Toată lumea știe că ținta propusă a fost de 1% din PIB, acum e 0,17% din PIB. Dacă ar fi existat o creștere așa cum era prevăzută în 2016, am fi ajuns la 0,7%. Îmi propun să fac tot posibilul ca în domeniul cercetării lucrurile să fie construite temeinic.

Măsuri de rezolvat urgent:

Cine este Monica Anisie, ministrul propus al Educației și Cercetării.

A fost secretar de stat pe preuniversitar în Ministerul Educației, în Guvernul Cioloș, în 2009-2011 a fost inspector școlar general adjunct la ISMB, a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității București, iar în 2011 a obținut un atestat de la Academia Națională de Informații.A fost pentru câteva luni consilier în departamentul de Educație al președintelui Iohannis, la finalul lui 2017, tot pentru o scurtă perioadă a colaborat cu Platforma România 100 fondată de Cioloș și miniștri din guvernul tehnocrat, în 2016 a fost secretar de stat pentru preuniversitar în Guvernul Cioloș (sub miniștrii Adrian Curaj și Mircea Dumitru), iar în 2012-2014 a fost consilier la președinție în perioada în care Daniel Funeriu a fost consilierul pe educație al fostului președinte Traian Băsescu.

Pe 9 octombrie 2019, Monica Anisie scria pe pagina sa de Facebook că Organizația PNL București a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la obligativitatea ca elevii cu medii de admitere sub 5 să urmeze școlile profesionale. “Ca președinte PNL Sector 2, expert în domeniul educației naționale și profesor în învățământul liceal, apreciez că prevederea care face referire exclusiv la admiterea în învățământul liceal de stat, este pe deplin discriminatorie. Pe cale de consecință, un elev care a obținut la evaluarea națională mai puțin de nota 5 (cinci) are totuși posibilitatea de a se înscrie în învățământul liceal privat cu taxă, indiferent de media de admitere dacă părinții acestuia își permit, financiar, acest lucru“, susținea atunci Anisie.

Liberalii au cerut atunci CNCD să amendeze Ministerul Educației și să oblige instituția să anuleze articolul 10 din ordinul nr. 4948/2019 privind organizarea admiterii la liceu pentru anul școlar 2020-2021 (detalii aici).

În luna mai 2019, o acuza pe Ecaterina Andronescu, ministrul de la acea vreme, că este preocupată să-și șteargă “eticheta de ‘groparul învățământului profesional’ schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional” (detalii aici).

În vară, Coaliția fondată de Alexandru Cumpănașu anunța că soțul Monicăi Anisie, Adrian Anisie, a devenit șef al Departamentului CNMR pentru Combaterea Infracționalității.

Potrivit declarației de avere, Monica Anisie are un teren agricol de 10.000 de metri pătrați și unul intravilan de 1.000 de metri pătrați în Ilfov, primul dobândit prin moștenire în 2010 și al doilea prin donație, în 2009. Mai deține, împreună cu soțul său, un apartament în București și o casă de vacanță în Ilfov, precum și un Kia Sportage din 2017, un Hyundai Elantra din 2005 și un Ford Fiesta din 2010.

La capitolul venituri, Monica Anisie a declarat pe 2018 un venit anual încasat de 49.814 lei – salariu de la Ministerul Educației pentru funcția de director (ianuarie – octombrie),  26.161 lei de la Colegiul Național Tudor Vianu din București unde este profesor, 9.132 de lei de la Administrația Prezidențială – unde a fost consilier în departamentul de educație în perioada noiembrie-decembrie 2018.

Soțul său, Adrian Anisie, a încasat în 2018 un salariu de 113.000 lei ca ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MAI, iar fiica sa apare cu un salariu de 11.715 lei pe 2018 din poziția de consilier în Parlamentul României.

Descarcă de aici declarația de avere a Monicăi Anisie

CV Monica Anisie

Experiență profesională:

Educație și formare:

Foto: Inquam Photos George Calin

Exit mobile version