Inspectorul școlar general al Bucureștiului: Directorii de școli să se adreseze primăriilor, nu buzunarului părinților; educația e gratuită

Foto: Facebook Ioana Mihaela Neacsu

Inspectorul școlar general al Capitalei le transmite directorilor de școli ca, în cazul în care le lipsesc diverse materiale, să facă solicitări “consiliilor locale, primăriilor, direcțiilor de administrare a învățământului”, în loc să se adreseze “buzunarului părinţilor”.

Într-un interviu acordat Agerpres, Ioana Mihaela Neacşu a declarat că “nu suntem de acord cu nicio idee de plăţi informale în sistemul de educaţie. Educaţia este gratuită. Cetăţenii susţin educaţia prin taxele şi impozitele pe care le plătesc către stat şi mai ales, în Bucureştii fiind, vă pot spune că există cooperarea administraţiilor publice locale în sensul acoperirii tuturor nevoilor din şcoală“.

Nu înseamnă că neg existenţa unui asemenea fenomen. În urmă cu aproximativ o lună am lansat un comunicat de presă, în parteneriat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti, prin care precizam că nu suntem de acord şi nu recomandăm părinţilor [plățile informale – n.red.]. În acel moment luaseră iniţiative individuale de a se implica în diferite activităţi de reparaţii, de pregătire a sălilor de curs în vederea începerii anului şcolar. Mai departe de atât, materialele de curăţenie, de igienă ale copiilor, conform legii, se suportă din finanţarea complementară de către administraţiile locale. Dacă există situaţii în care le lipsesc, directorii şcolilor, în loc să se adreseze buzunarului părinţilor, ar trebui să se adreseze consiliilor locale, primăriilor, direcţiilor de administrare a învăţământului. Am întâlnit şi situaţii în care şcoala avea în buget alocate de la primărie sume, dar din (…) comoditate, să folosim un termen elegant, conducerea şcolii nu a demarat achiziţia publică pentru asigurarea cu materialele respective, preferând să se adreseze părinţilor, că reprezintă un cale mai lesnicioasă de a asigura aceste materiale. Am pus în atenţie tuturor directorilor, m-am întâlnit cu toţi directorii de învăţământ la începutul anului şcolar pe sectoare şi le-am cerut cu tărie să renunţe la aceste practici“, a afirmat Neacșu, pentru Agerpres.

Inspectoarea generală a Inspectorului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a afirmat că în Bucureşti sunt în prezent 9 unități de învățământ care “nu au toate au autorizaţie sanitară de funcţionare”. “Există unităţi în care lucrările de reabilitare din cadrul Programului BEI nu sunt încă finalizate sau dacă sunt finalizate, nu s-a efectuat recepţia. Acesta este unul dintre motivele pentru care ei nu pot obţine autorizaţia. Avem clădiri sau terenuri în litigiu, iarăşi un motiv pentru care nu se pot obţine autorizaţiile respective, şi, de asemenea, există situaţia unora dintre cabinetele medicale şcolare care, neavând la momentul începerii anului şcolar un medic repartizat, şi ele se află în aceeaşi situaţie“.

Oficialul a precizat că “părinţii nu au de ce să se îngrijoreze, în sensul că sănătatea sau siguranţa copiilor nu este periclitată de lipsa acestor avize. De dorit ar fi ca toate şcolile să aibă aceste autorizaţii. În Bucureşti avem 640 de unităţi de învăţământ în total, 418 de stat, 222 particulare. Prin urmare, chiar şi dacă există, aceste nouă unităţi reprezintă un procent foarte mic. Monitorizăm situaţia şi urmărim ca în cel mai scurt timp posibil să obţină şi aceste unităţi autorizarea“, relatează Agerpres.

În ceea ce privește grădinițele, inspectoarea Ioana Mihaela Neacşu a declarat agenției de presă citate că “noi am prognozat per total – grupă mică, mijlocie şi mare – un număr de 1.575 de grupe. S-au realizat doar 1.552. Prin urmare, am propus mai mult decât am realizat. (…) Am reuşit să cuprindem întreaga populaţie cu vârstă 3-6 ani ai căror părinţi au făcut solicitarea pentru înscriere. Noi prognozasem, la media de funcţionare dată de Legea 1/2011, un număr de 39.025 de locuri. S-au ocupat 38.564. Prin urmare, dacă mai există la acest moment părinţi care doresc să îşi înscrie copiii la grădiniţă, este posibil. Locuri există în unităţile noastre. Precizez că, în conformitate cu regulamentul şi metodologia de înscriere în învăţământul preşcolar, copii preşcolari se pot înscrie pe tot parcursul anului. Nu există perioade limitate de timp.

Referitor la manuale, Neacșu a anunțat că “problemele majore se întâlnesc la clasa a VII-a“. “Recent, au ajuns în depozitul de carte şcolară manualele la disciplinele Latină, Educaţie muzicală, Fizică, Română şi Limbi moderne şi urmează să fie transmise în unităţile de învăţământ în două-trei zile. Pe măsură ce ne sunt livrate de la edituri şi tipografii, aceste manuale noi (…) vă asigurăm că nu vor sta în depozit. În 24-48 de ore le aducem pe băncile copiilor“, a declarat aceasta, pentru Agerpres.

 

Exit mobile version