Inspectorul școlar general al Bucureștiului: Directorii de școli să se adreseze primăriilor, nu buzunarului părinților; educația e gratuită

Inspectorul școlar general al Capitalei le transmite directorilor de școli ca, în cazul în care le lipsesc diverse materiale, să facă solicitări “consiliilor locale, primăriilor, direcțiilor de administrare a învățământului”, în loc să se adreseze “buzunarului părinţilor”.

Într-un interviu acordat Agerpres, Ioana Mihaela Neacşu a declarat că “nu suntem de acord cu nicio idee de plăţi informale în sistemul de educaţie. Educaţia este gratuită. Cetăţenii susţin educaţia prin taxele şi impozitele pe care le plătesc către stat şi mai ales, în Bucureştii fiind, vă pot spune că există cooperarea administraţiilor publice locale în sensul acoperirii tuturor nevoilor din şcoală“.

Nu înseamnă că neg existenţa unui asemenea fenomen. În urmă cu aproximativ o lună am lansat un comunicat de presă, în parteneriat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti, prin care precizam că nu suntem de acord şi nu recomandăm părinţilor [plățile informale – n.red.]. În acel moment luaseră iniţiative individuale de a se implica în diferite activităţi de reparaţii, de pregătire a sălilor de curs în vederea începerii anului şcolar. Mai departe de atât, materialele de curăţenie, de igienă ale copiilor, conform legii, se suportă din finanţarea complementară de către administraţiile locale. Dacă există situaţii în care le lipsesc, directorii şcolilor, în loc să se adreseze buzunarului părinţilor, ar trebui să se adreseze consiliilor locale, primăriilor, direcţiilor de administrare a învăţământului. Am întâlnit şi situaţii în care şcoala avea în buget alocate de la primărie sume, dar din (…) comoditate, să folosim un termen elegant, conducerea şcolii nu a demarat achiziţia publică pentru asigurarea cu materialele respective, preferând să se adreseze părinţilor, că reprezintă un cale mai lesnicioasă de a asigura aceste materiale. Am pus în atenţie tuturor directorilor, m-am întâlnit cu toţi directorii de învăţământ la începutul anului şcolar pe sectoare şi le-am cerut cu tărie să renunţe la aceste practici“, a afirmat Neacșu, pentru Agerpres.

Inspectoarea generală a Inspectorului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a afirmat că în Bucureşti sunt în prezent 9 unități de învățământ care “nu au toate au autorizaţie sanitară de funcţionare”. “Există unităţi în care lucrările de reabilitare din cadrul Programului BEI nu sunt încă finalizate sau dacă sunt finalizate, nu s-a efectuat recepţia. Acesta este unul dintre motivele pentru care ei nu pot obţine autorizaţia. Avem clădiri sau terenuri în litigiu, iarăşi un motiv pentru care nu se pot obţine autorizaţiile respective, şi, de asemenea, există situaţia unora dintre cabinetele medicale şcolare care, neavând la momentul începerii anului şcolar un medic repartizat, şi ele se află în aceeaşi situaţie“.

Oficialul a precizat că “părinţii nu au de ce să se îngrijoreze, în sensul că sănătatea sau siguranţa copiilor nu este periclitată de lipsa acestor avize. De dorit ar fi ca toate şcolile să aibă aceste autorizaţii. În Bucureşti avem 640 de unităţi de învăţământ în total, 418 de stat, 222 particulare. Prin urmare, chiar şi dacă există, aceste nouă unităţi reprezintă un procent foarte mic. Monitorizăm situaţia şi urmărim ca în cel mai scurt timp posibil să obţină şi aceste unităţi autorizarea“, relatează Agerpres.

În ceea ce privește grădinițele, inspectoarea Ioana Mihaela Neacşu a declarat agenției de presă citate că “noi am prognozat per total – grupă mică, mijlocie şi mare – un număr de 1.575 de grupe. S-au realizat doar 1.552. Prin urmare, am propus mai mult decât am realizat. (…) Am reuşit să cuprindem întreaga populaţie cu vârstă 3-6 ani ai căror părinţi au făcut solicitarea pentru înscriere. Noi prognozasem, la media de funcţionare dată de Legea 1/2011, un număr de 39.025 de locuri. S-au ocupat 38.564. Prin urmare, dacă mai există la acest moment părinţi care doresc să îşi înscrie copiii la grădiniţă, este posibil. Locuri există în unităţile noastre. Precizez că, în conformitate cu regulamentul şi metodologia de înscriere în învăţământul preşcolar, copii preşcolari se pot înscrie pe tot parcursul anului. Nu există perioade limitate de timp.

Referitor la manuale, Neacșu a anunțat că “problemele majore se întâlnesc la clasa a VII-a“. “Recent, au ajuns în depozitul de carte şcolară manualele la disciplinele Latină, Educaţie muzicală, Fizică, Română şi Limbi moderne şi urmează să fie transmise în unităţile de învăţământ în două-trei zile. Pe măsură ce ne sunt livrate de la edituri şi tipografii, aceste manuale noi (…) vă asigurăm că nu vor sta în depozit. În 24-48 de ore le aducem pe băncile copiilor“, a declarat aceasta, pentru Agerpres.

 

Total
458
Shares
2 comentarii
  1. Care forma de invatamant de stat este gratuit in conditiile in care in fiecare prima zi de scoala copiii primesc un teanc de manuale despre care, din aceeasi zi, parintii afla ca nu sunt conforme cu programa in curs, ori ca nu mai e de actualitate editia x de la editura y? Asta in functie de editura care cotizeaza mai puternic . De fapt, nu cred ca vor decat sa si elibereze dulapurile pe timpul scolii, pt ca, practic, nu folosesc deloc acele carti-maculatura.
    Mai mult, 4 ore amarate de after, unde am aflat inca inainte de a incepe, ca supraveghetorii nu se ocupa cu meditarea copiilor, ci doar cu supravegherea lor, costa 20 lei//zi fara mancare. Supraveghetorii sunt cadre din scoala. Numar copii aprox in fiecare clasa 20. 400 lei/ zi, 8000 lei /luna unde ajung, dna Neacsu? Pe langa aceasta suma zilnica se mai solicita inca 5-10 lei lunar pt consumabile.
    Nu mai mentionez ca, din cauza incompetentei sau dezinteresului unora dintre profesori, ne vedem nevoiti sa platim ore suplimentare pruncilor nostri… si nu sunt ieftine deloc!
    Si exemplele ar putea continua!
    Despre ce era vorba? INVATAMANT GRATUIT ZICETI? Cum justificati dvs aceasta expresie?

  2. Tot vedem la stiri ca invatamantul este gratuit!
    Dar… Va dau exemplu de la gradinita unde am si eu copiii… Doamna directoare ne-a transmis la sedinta cu parintii ca li s-a interzis sa apeleze la ajutorul parintilor… Pe urma, la grupe, educatoarele ne-au spus ca prin buget se acopera foarte putine materiale, si ca…. daca parintii doresc… (dar fara stirea dansei) pot sa stranga bani/sa cumpere materiale, si s-a primit si o lista cu necesar… de la rechizite pana la hartie igienica, dezinfectant sapun etc. (donatii)… Din discutiile cu alti parinti, si la alte gradinite se intampla acelasi lucru… Stiu ca este si o vina si a parintilor, dar nu putem sa ne lasam copii sa stea in mizerie… Sa faca doamna inspector o vizita neasteptata in gradinite, si sa vada marea varietate de materiale care exista intr-o gradinita…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Școli speciale care le cer părinților să-i trimită pe copiii cu autism cu însoțitori de acasă. Ministerul Educației, chemat de FEDRA să pună ordine în legislație

Anumite școli speciale le cer părinților să îi trimită pe copii și cu însoțitori la clasă. Avertismentul vine de la Federația pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist. Organizația cere…
Vezi articolul

OFICIAL Restaurație la BAC, în an electoral: Ministerul Educației desființează corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat, introdusă pentru reducerea fraudelor, și elimină obligativitatea ca profesorii corectori să fi fost formați

Regulile oficiale stabilite pentru Bacalaureatul din vara anului 2020 și publicate în Monitorul Oficial sunt marcate de 2 schimbări majore, esențiale pentru corectitudinea notelor obținute în final de elevi: Ministerul…
Vezi articolul