Inteligența Artificială. Parlamentul European cere ca roboții de chat folosiți de companii să fie dublați de angajați: “Oamenii trebuie să poarte întotdeauna răspunderea finală”

Foto: Pixabay.com

Membrii Parlamentului European au votat miercuri o rezoluție care cere reguli mai stricte în privința protecției consumatorilor și a supravegherii deciziilor luate de sistemele de inteligență artificială, potrivit unui comunicat de presă.

Rezoluția este un act legislativ fără caracter obligatoriu, dar care, de obicei, este luată în calcul de Comisia Europeană, singura instituție din UE care are drept de inițiativă legislativă. Parlamentul European a adoptat această rezoluție cu o săptămână înainte ca executivul UE să își prezinte planurile pentru o abordare europeană privind inteligența artificială AI.

Una dintre recomandările votate de eurodeputați se referă la utilizarea asistenților virtuali și a roboților de chat (chatbot), folosiți de tot mai mulți furnizori de utilități (telefonie mobilă, energie, apă etc), bănci sau magazine virtuale. Astfel, Parlamentul cere ca atunci când interacționează cu un sistem care automatizează luarea deciziilor, consumatorii ar trebui să fie „informați corespunzător despre modul său de funcționare, despre cum pot să contacteze un om cu putere de decizie și despre cum pot fi verificate și corectate deciziile sistemului”.

 

Exit mobile version