Numeroși adolescenți din Australia au găsit modalități să ocolească restricțiile impuse accesului la social media pentru persoane sub 16 ani, aplicate in această țară, relatează Australia Times la două luni după ce introducerea interdicției, care nu are precedent la nivel internațional. Tot la două luni de atunci, o mare platformă social media, Snapchat, semnalează că, din punct de vedere tehnic, aplicarea legii este marcată de „lipsuri semnificative care pot să submineze obiectivele acesteia”.
- Australia a aplicat, din decembrie 2025, interdicția ca tinerii sub 16 ani să poată deține un cont de social media. Restricțiile se aplică rețelelor mari precum Facebook, Instagram, Snapchat, TikTok, X, YouTube, Reddit, dar nu se aplică altor platforme precum Discord, YouTube Kids sau diverse aplicații de jocuri sau de mesagerie. Acestea riscă amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni dacă nu respectă cerințele introduse prin lege pentru a preveni accesul copiilor.
Potrivit Australia Times, „mulți adolescenți” folosesc metode diverse pentru a ocoli restricțiile: de la falsificarea datelor de naștere, la folosirea datelor părinților sau mutarea pe alte aplicații mai mici, care nu sunt afectate de interdicția națională. Fenomenul a stârnit temeri că legea, în loc să elimine utilizarea social media în rândul minorilor, o mută în spații și mai greu de monitorizat.
Alți copii apelează la tertipuri pentru ca platformele să îi identifice, pe baza datelor vizuale, drept adulți, potrivit sursei citate.
Aceasta arată că autoritățile responsabile cu aplicarea legii știu că există lacune, dar spun că acestea vor fi rezolvate în timp.
În același timp, Snapchat, companie care a anunțat că până acum a dezactivat sau blocat peste 415.000 de conturi din Australia, aparținând copiilor cu vârste de până la 16 ani, semnalează public probleme în aplicarea legislației, până acum. Între altele, compania arată că:
- Există limitări tehnice reale pentru a verifica în mod precis vârsta utilizatorilor. Propriile evaluări ale guvernului australian, datând din 2025, arată că tehnologiile disponibile permit încadrarea într-o marjă de 2-3 ani, ceea ce înseamnă că „tineri cu vârste de sub 16 ani pot să ocolească unele măsuri de protecție și să rămână cu măsuri de siguranță reduse, pe când alții, cu vârste de peste 16 ani, pot pierde în mod incorect accesul”.
- Legislația nu oferă protecție acoperitoare pentru întregul domeniu social media, „permițând vulnerabilități legate de sute de alte aplicații care fie nu intră sub incidența legii, fie au statut neclar”. Snapchat susține că „peste 75% din timpul petrecut pe Snapchat în Australia constă în mesaje schimbate cu prietenii apropiați sau cu familia. Suntem îngrijorați că, atunci când tinerii sunt depărtați de aceste instrumente de comunicare, unii pot să se îndrepte spre servicii de mesagerie care nu sunt reglementate – care pot fi mai puțin cunoscute și care oferă mai puține măsuri de protecție decât Snapchat”.
În context, compania propune introducerea unui sistem de verificare a vârstei aplicat la nivel de magazin de aplicații, despre care apreciază că ar putea reprezenta „un standard valoros la nivel internațional” pentru protejarea „întregului ecosistem”.
