Italia: Școala se va redeschide în septembrie, a anunțat premierul italian. Toate scenariile “prevăd riscuri ridicate de contagiune”

Foto: Facebook.com/ Giuseppe Conte

Premierul italian Giuseppe Conte a promis duminică redeschiderea şcolilor din ţara sa în luna septembrie, subliniind că o eventuală reluare a cursurilor în timpul verii ar fi pus în pericol “sănătatea copiilor”, scrie Agerpres, care preia AFP şi Reuters.

Într-un interviu publicat duminică de cotidianul italian La Repubblica, premierul italian a declarat că “școala se află în centrul gândurilor noastre şi se va redeschide în septembrie. Toate scenariile pregătite de un comitet de experţi prevăd riscuri ridicate de contagiune în cazul redeschiderii şcolilor înainte (de septembrie). Este în joc sănătatea copiilor noştri”.

Instituţiile de învăţământ italiene au fost închise la începutul lunii martie din cauza epidemiei de COVID-19, care a cauzat deja moartea a peste 26.000 de oameni, ceea ce face din Italia ţara europeană cea mai afectată de noul coronavirus, notează agenția de presă.

Șeful executivului italian a confirmat că guvernul de la Roma lucrează la un plan de relaxare treptată a restricţiilor şi de redeschidere a activităţilor industriale, începând cu data de 4 mai.

Citește și:

 

Exit mobile version