Legea salarizării 2026. Sindicatele din Educație cer partidelor parlamentare să ia în calcul grilele propuse de reprezentanții profesorilor: În caz contrar, vă cerem imperativ să respingeți proiectul de lege – scrisoare deschisă

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Sindicatele din Învățământ solicită partidelor parlamentare, printr-o scrisoare deschisă, să ia în calcul grilele propuse de reprezentanții profesorilor, în privința noii legi a salarizării. Este vorba despre grile convenite cu reprezentanții Ministerului Muncii și cei ai Băncii Mondiale în anul 2024, după cum se arată în document.

„Vă solicităm luarea în calcul a grilelor propuse de federațiile sindicale din învățământ în urma grevei generale din 2023, grile convenite cu reprezentanții Ministerului Muncii și cei ai Băncii Mondiale în anul 2024. În caz contrar, vă cerem imperativ să respingeți proiectul de lege”, conform sindicatelor.

Joi, 20 august, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat la Digi24 că orice suplimentare a sumelor prevăzute în ultima variantă a legii salarizării ar fi „populistă”, pentru că România nu își permite să cheltuie mai mult. Guvernul a încercat, după nemulțumirile sindicatelor, să adauge bani la anvelopa financiară pentru Educație și Sănătate, însă „din discuții cu Comisia Europeană” a rezultat că aceste suplimentări „nu sunt posibile” a susținut Dragoș Pîslaru. 

Președintele Nicușor Dan se întâlnește astăzi, 20 august, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, precum și cu miniștrii Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru. Discuțiile vor fi pe tema stadiului implementării proiectelor PNRR în condițiile termenului de 31 august 2026, inclusiv legea salarizarii, care este jalon PNRR, conform agendei oficiale publicate de Administrația Prezidențială.

Redăm textul integral al sindicatelor din Educație:

Referitor la propuneri de modificare a grilelor Anexa nr. I – FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE „ÎNVĂŢĂMÂNT”

Având în vedere următoarele:

a) Determinarea personalului de predare de a nu părăsi sistemul după acumularea unei experiențe în domeniul de predare;

b) Predictibilitatea și determinarea pentru performanță academică a personalului de predare în vederea promovării pe un post superior.

c) Evoluția grilei in funcție de vechimea în învățământ și importanța funcției didactice.

Vă solicităm luarea în calcul a grilelor propuse de federațiile sindicale din învățământ în urma grevei generale din 2023, grile convenite cu reprezentanții Ministerului Muncii și cei ai Băncii Mondiale în anul 2024.  

În caz contrar, vă cerem imperativ să respingeți proiectul de lege.

În speranța că veți fi receptivi la apelul nostru, 

Vă mulțumim.

Colegiul Liderilor FSLI 

Colegiul Liderilor FSE „SPIRU HARET“

Biroul Executiv FNS „ALMA MATER“

Informații de context

Amintim că Dragoș Pîslaru a anunțat pe 15 august că noua grilă de salarizare pentru profesori și ceilalți angajați din Educație ar urma să se aplice de la 1 septembrie 2027, iar până atunci salariile ar rămâne la nivelul aflat în plată. Ministrul a spus că varianta negociată era „foarte aproape” de grila cerută de sindicate și de ținta salarială promisă Educației în 2023. 

Profesorii cu peste 25 de ani vechime ar fi urmat să primească cel puțin 2.000 de lei în plus la venitul salarial, conform declarațiilor ministrului Dragoș Pîslaru. Tot pe 15 august, liderul FSLI, Simion Hăncescu, a criticat suma și a susținut că majorarea pentru această categorie ar trebui să fie de aproximativ 3.000 de lei, conform propunerii sindicatelor. 

Noua declarație a ministrului, potrivit căreia încercarea de a suplimenta anvelopa pentru Educație și Sănătate s-a dovedit imposibilă după discuțiile cu Comisia Europeană, pune însă sub semnul întrebării dacă simulările și creșterile anunțate pe 15 august vor mai fi păstrate în forma prezentată atunci.

Articol în curs de actualizare

Citește și:
BREAKING Ministrul Dragoș Pîslaru: Am încercat să adăugăm bani pentru Educație și Sănătate în legea salarizării, dar nu este posibil / Orice suplimentare este populistă, România nu își permite să cheltuie mai mult
Exit mobile version