Profesorii cu peste 25 de ani vechime vor avea cel puțin 2.000 de lei în plus la salariu din septembrie 2027, conform simulărilor pentru noua grilă de salarizare, anunță ministrul Dragoș Pîslaru

0 vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Profesorii cu peste 25 de ani vechime ar putea primi cel puțin 2.000 de lei în plus la veniturile salariale de la 1 septembrie 2027, potrivit simulărilor pentru cea mai recentă variantă a legii salarizării, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, sâmbătă, 15 august, la B1 TV. Ministrul nu a precizat dacă suma de 2.000 de lei este brută sau netă și nici salariile de bază concrete prevăzute în noua grilă.

Profesorii cu vechime de peste 25 de ani, „zona care era nevralgică”, ar urma să beneficieze de creșteri salariale importante în noua formulă pregătită de Ministerul Muncii, a susținut Dragoș Pîslaru.

  • Amintim că reducerea normei didactice cu 2 ore pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I nu se mai face din cele 20 de ore de predare, ci din celelalte activități, astfel că norma de predare a crescut cu 4 ore, conform Legii nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”.

Ministrul Dragoș Pîslaru a spus că, în cea mai recentă variantă, noua grilă pentru Educație ar putea fi aplicată de la 1 septembrie 2027, iar profesorii cu vechime mare ar urma să primească cel puțin 2.000 de lei în plus la veniturile salariale.

„Cu ultima propunere pe care vom trimite partidelor politice, pe care am trimis-o Administrației Prezidențiale, suntem acum în verificări cu Ministerul de Finanțe și sperăm să avem și totul în regulă cu Ministerul de Finanțe, putem într-adevăr să bifăm exact aceste solicitări care provin din promisiunile, dacă vă aduceți aminte, din 2023, făcute educației. 

Am putea avea o grilă, care este foarte aproape de ce cer domniile lor, de la 1 septembrie 2027. Ceea ce înseamnă că, practic, odată ce începe nou an școlar, intri pe grila pe care o ai ca țintă din 2023, însemnând de data asta scoatem de pe masă orice fel de diferențe tranzitorii, ai avea niște creșteri semnificative, inclusiv în zona care era nevralgică și anume profesorii aceia cu vechime de peste 25 de ani, care ar avea cel puțin 2.000 de lei în plus la veniturile salariale după simulările pe care le vom face și noutatea este că vom încerca săptămâna viitoare în paralel cu analiza partidelor să punem un simulator de salarii care să poată să le permită tuturor să înțeleagă, de fapt, lucrurile astea”, a declarat Dragoș Pîslaru. 

Ministrul Muncii a evitat să prezinte valorile concrete din viitoarea grilă pentru această categorie de profesori.

Nu vreau în acest moment să creăm deja polemici prin a anunța cât este salariul profesorului de 25 de ani, pentru că indiferent ce o să spun eu, se va găsi cineva care să zică că se putea mai mult”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Simulator pentru salariile profesorilor, anunțat pentru săptămâna viitoare

Ministerul Muncii intenționează să pună la dispoziție un simulator prin care angajații să poată vedea efectele noii grile asupra propriilor venituri.

Noutatea este că vom încerca săptămâna viitoare, în paralel cu analiza partidelor, să punem un simulator de salarii care să poată să le permită tuturor să înțeleagă, de fapt, lucrurile astea”, a spus Pîslaru.

Informații de context: Profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul I au ajuns să predea cu 4 ore mai mult. Proiectul care le-ar reduce norma cu 2 ore este blocat la Senat

Amintim, reducerea normei didactice cu 2 ore pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I nu se mai face din cele 20 de ore de predare, ci din celelalte activități, astfel că norma de predare a crescut cu 4 ore, conform Legii nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”. 

În același timp, reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I a fost abrogată din legea învățământului preuniversitar, prin legea Bolojan.

În februarie 2026, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, critica măsura: Este o bătaie de joc pentru profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. Nu poți să-i crești norma didactică cu 4 ore. În niciun stat european nu există așa ceva”.

O revenire la reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I, începând cu anul școlar 2026-2027, este prevăzută într-un proiect de lege care a rămas blocat la Senat.

Proiectul L219/2026 a fost adoptat tacit de Camera Deputaților pe 30 martie 2026 și a ajuns ulterior la Senat, care este cameră decizională. În luna mai, proiectul a fost admis cu unanimitate de voturi în Comisia pentru învățământ din Senat, potrivit surselor Edupedu.ro.

Prevederile din proiectul de Lege:

„(3) Activitățile prevăzute la alin. (1) și (2), care corespund profilului profesional, specializării și aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv, sunt prevăzute în fișa postului, fiind complementare normei didactice de predare. Cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani de activitate și gradul didactic I beneficiază, la cerere, de reducerea normei didactice prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) cu 2 ore/săptămână, fără afectarea drepturilor salariale.

De aceeași reducere pot beneficia, la cerere, și cadrele didactice cu o vechime mai mică de 25 de ani care au dovedit performanță educațională. Reducerea normei didactice se realizează potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Fișa postului se aprobă în consiliul de administrație al unității de învățământ, se revizuiește anual și constituie anexă la contractul individual de muncă.” 

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. 2,000 ron brut inseamna putin peste 1,000 net oferiti in… Sept 2027! la mai bine de 4 ani de la protestele masive din iunie 2023, cresterea nominala va fi cvasi-grignotata de inflatia galopanta, ne intoarcem, in putere de cumparare, la status-quo ante iunie ’23.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *