Sindicatele din Învățământ amenință cu proteste la nivel național dacă autoritățile vor trata cu indiferență violența din școli: Un profesor nu trebuie să intre cu teamă pentru propria viață în sala de clasă / Reprezentanții profesorilor cer viitorului ministru al Educației un proiect pentru eradicarea violenței școlare

Sindicatele din Educație transmit, printr-un comunicat de presă, că vor fi declanșate proteste în cazul în care autoritățile vor trata cu indiferență violența din școli. „Dacă și acum autoritățile vor…
Vezi articolul
Sorin Ionescu / Sursa foto: INQUAM PHOTOS/ Virgil Simonescu

Cine este Sorin Ionescu, propus de PSD ministru delegat pentru învățământul preuniversitar și cum se raportează la marile teme: adept al autonomiei școlilor, deși chiar PSD a scos din lege descentralizarea și autonomia școlilor, directorul Colegiului Bănățean a criticat creșterea normei, a numărului de elevi din clase și a acuzat Ministerul Educației că gândește „contabilicește și nu uman”

Sorin Ionescu, profesor de istorie și director al Colegiului Național Bănățean din Timișoara, consilier local PSD, fost inspector școlar general adjunct, este propus ministru delegat pentru învățământ preuniversitar în Guvernul…
Vezi articolul

Cine e Sorin Costreie, ministrul propus la Educație: profesor universitar din această vară, filosof ca formare, consilier pentru trei premieri și pentru președintele actual / Ce spunea despre salariile profesorilor, meditații, Legea 141/2025 și comasarea universităților

Sorin Costreie, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București și consilier prezidențial pentru educație și cercetare, este propunerea premierului desemnat Luca Niculescu pentru funcția de ministru al Educației…
Vezi articolul

Catalogul electronic, cerut prin lege din 2023, primește în programul de guvernare termen 2029. Ce mai promite Cabinetul Niculescu pentru digitalizarea școlilor, a inspectoratelor și a ministerului

Programul de guvernare al Cabinetului propus de Luca Niculescu, depus la Parlament joi seară, consultat de Edupedu.ro, fixează pentru 2029 finalizarea sistemului informatic integrat al educației, din care face parte…
Vezi articolul

Programul de guvernare Niculescu promite corectarea „graduală” a efectelor Legii 141/2025 asupra carierei didactice, dar condiționează fiecare etapă de „identificarea sursei în legea bugetului”. Nu sunt propuse măsuri concrete sau calendar

„Corectăm gradual efectele Legii nr. 141/2025 asupra carierei didactice, în etape, fiecare condiționată de identificarea sursei în legea bugetului, pe bază de date și în dialog cu sindicatele”, arată, la…
Vezi articolul
Evaluarea Națională 2020

Evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a „servesc diagnozei și remedierii, nu ierarhizării”, prevede programul de guvernare Niculescu / Introduce remediere obligatorie la română și matematică și obligă școala să intervină în cel mult 30 de zile

Programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu propune la capitolul Educație și măsuri privind Evaluarea Națională de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, și introduce remediere obligatorie…
Vezi articolul

Inspectoratele școlare ar deveni „servicii de sprijin, nu de control”, iar directorii și inspectorii ar fi selectați prin concurs, cu contract de management legat de „progresul elevilor” / Despre șefii de inspectorate, nicio mențiune în programul de guvernare Niculescu

Programul de guvernare al Cabinetului propus de Luca Niculescu, depus joi seara la Parlament și consultat de Edupedu.ro promite că directorii de școli și inspectorii vor fi selectați prin concurs,…
Vezi articolul

Corpul de Control al Ministerului Educației, la inspectoratele școlare din Alba, Neamț, Hunedoara, Galați și Argeș – surse / Cozi cu reprezentanții tuturor școlilor din județ chemați cu documentele despre plata hotărârilor judecătorești la ISJ Alba

Corpul de Control al Ministerului Educației desfășoară în această perioadă controale în mai multe inspectorate școlare din țară privind modul în care au fost calculate și plătite hotărâri judecătorești obținute…
Vezi articolul

Legea salarizării 2026. Ministrul Dragoș Pîslaru: Promisiunile sindicatelor și partidelor că „venim noi și vă dăm mai mult” sunt vânare de vânt și ipocrizie / Două partide ar fi de acord să susțină proiectul

Aproape 6 miliarde de lei pentru Educație și Sănătate reprezintă „maximul pe care România și-l permite în acest moment” în proiectul Legii salarizării 2026, susține ministrul interimar al Muncii, Dragoș…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație solicită partidelor politice să respingă proiectul Legii salarizării dacă acesta ajunge în Parlament: Orice altă decizie reprezintă o trădare a școlii românești și o lipsă de respect față de cei care formează viitoarele generații

Federațiile sindicale din Educație solicită partidelor politice să nu voteze noul proiect al Legii salarizării, în cazul în care acesta va ajunge în Parlament. Sindicaliștii resping „categoric” noua versiune a…
Vezi articolul

Legea salarizării 2026. Sindicatele din Educație cer partidelor parlamentare să ia în calcul grilele propuse de reprezentanții profesorilor: În caz contrar, vă cerem imperativ să respingeți proiectul de lege – scrisoare deschisă

Sindicatele din Învățământ solicită partidelor parlamentare, printr-o scrisoare deschisă, să ia în calcul grilele propuse de reprezentanții profesorilor, în privința noii legi a salarizării. Este vorba despre grile convenite cu…
Vezi articolul

Legea salarizării 2026. Ministrul Dragoș Pîslaru, după ce sindicatele din Educație au respins grila inițială: Vom veni cu o propunere alternativă, care va fi consultată înainte cu Mihai Dimian și cu sindicatele. Cu certitudine, dorința noastră este de a avea profesori bine remunerați în România

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat vineri, 14 august, referitor la noua lege a salarizării 2026 că „vom veni cu o propunere alternativă, care va fi consultată înainte cu…
Vezi articolul

Ministrul muncii, Dragoș Pîslaru, despre discuțiile pe legea salarizării: Avem un impas. Sindicatele s-au retras oarecum supărate pentru că n-avem un acord încă / Încercăm să vedem cum putem modula o soluție care pleacă de la ideea de etapizare de la 1 septembrie 2028

Ministrul muncii Dragoș Pîslaru a avut discuții azi la Palatul Cotroceni cu sindicatele din Educație, ministrul Educației Mihai Dimian și a propus o nouă variantă de lege a salarizării. Dragoș…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, președintele FSLI, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni: Ni s-a propus ca plata cu ora să fie raportată la 120 de ore pe lună, nu la 160, cum e în prezent / Nu e o soluție. O oră la plata cu ora nu are alt regim față de ora din norma de predare

Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a declarat, după întâlnirea cu miniștrii Mihai Dimian și Dragoș Pîslaru, că ministrul interimar al Muncii a propus ca plata cu ora să fie raportată la…
Vezi articolul

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii: Am întrebat toate sindicatele care este alternativa la noua lege a salarizării. Niciunul nu a venit cu o variantă, doar cu răspunsul „ne descurcăm noi separat”. Până nu lămurim situația legată de sindicatele pe sănătate și pe educație, nu avem în acest moment o majoritate parlamentară de susținere

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că niciunul dintre sindicatele care contestă proiectul noii legi a salarizării nu a prezentat o alternativă concretă la reforma propusă de Guvern. Într-un…
Vezi articolul

Ilie Bolojan: Profesorii sunt nemulțumiți pe bună dreptate. Respectarea promisiunilor făcute după greva din 2023 ar necesita încă 8 miliarde de lei, nu 3 miliarde cât prevede noua lege a salarizării

Premierul interimar Ilie Bolojan a invocat situația profesorilor pentru a explica, în contextul grevei generale din sănătate, de ce Guvernul susține că nu poate satisface toate revendicările salariale din sectorul…
Vezi articolul

Sorin Grindeanu, către premierul Ilie Bolojan: PSD nu va vota niciodată o lege a salarizării care distruge educația. Nu vom lăsa profesorul debutant să fie aruncat în fața elevilor cu un salariu de doar 4.557 de lei net

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că partidul său nu va vota „niciodată” noua lege a salarizării dacă aceasta va păstra prevederile actualului proiect elaborat de Guvernul condus de Ilie Bolojan.…
Vezi articolul

Legea salarizării 2026. Sindicatele din Educație anunță că nu vor participa la discuțiile de astăzi de la Ministerul Muncii: Nu putem sta la masa unor negocieri false. Actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din 2023

Reprezentații profesorilor din învățământul preuniversitar și universitar au anunțat că nu vor participa la discuțiile de astăzi de la Ministerul Muncii, având ca tema noua lege a salarizării, potrivit unui…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație au cerut PSD să nu voteze noua lege a salarizării în forma propusă de Guvern, la negocierile de azi din Parlament: Au depus un alt proiect de salarizare pentru salariații din învățământ

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ le-au cerut reprezentanților PSD să nu voteze proiectul noii legi a salarizării în forma propusă de Guvern și au depus un proiect alternativ de salarizare…
Vezi articolul

UPDATE VIDEO Peste 500 de profesori au pichetat Palatul Parlamentului, potrivit datelor sindicatelor. Reprezentanții profesorilor au depus astăzi cele peste 160.000 de semnături strânse pentru anularea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025

Profesorii pichetează astăzi, 25 iunie, de la ora 11, Palatul Parlamentului, potrivit unui comunicat de presă al sindicatelor din Învățământ. Reprezentanții profesorilor vor depune la Registratura Parlamentului cele peste 160.000…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație vor depune joi, 25 iunie, proiectul de modificare a Legilor învățământului în Parlament / Marius Nistor: 160.000 de profesori au semnat inițiativa

Reprezentanții sindicatelor din învățământ vor depune joi, 25 iunie, proiectul de modificare a Legilor învățământului în Parlament, potrivit declarațiilor făcute de președintele FSE „Spiru Haret”, Marius Nistor, pentru Adevărul.ro. Liderul…
Vezi articolul

Legea salarizării 2026. Sindicatele din Educație cer ca premiul de performanță să fie acordat profesorilor pentru 1-2 ani, fără să fie afectate drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs

Sindicatele din Învățământ au solicitat ca premiul de performanță pentru profesori să fie acordat pentru o perioada de 1-2 ani, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Reprezentanții profesorilor au trimis…
Vezi articolul

Legea salarizării 2026. Profesorii ar putea să primească în continuare indemnizația de dirigenție, dar se schimbă modul de calcul, anunță sindicatele din Învățământ după discuțiile de la Ministerul Muncii: Această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă, fără a se depăși cuantumul actual

Sindicatele din Învățământ transmit că indemnizația de dirigenție ar putea fi păstrată, după consultările de joi de la Ministerul Muncii, potrivit unui document ajuns în școli și consultat de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Solicitare surpriză a sindicatelor din Educație: cer abrogarea „de urgență” a unei prevederi din metodologia gradației de merit 2026 care pune pe inspectorii generali răspunderea respectării plafonului de 16% și încadrării în buget, deși spun că regula există deja în legislație

Sindicatele din Educație cer, în regim de urgență, ministrului Mihai Dimian să abroge din metodologia pentru acordarea gradației de merit 2026 prevederea că inspectoratul școlar general răspunde de aplicarea procentului…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

BREAKING Greva profesorilor se amână / Doar 19% dintre cadrele didactice au votat în favoarea grevei, anunță cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar

Greva profesorilor din învățământul preuniversitar, programată pentru data de 25 mai, va fi amânată, transmit Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-un comunicat. Decizia…
Vezi articolul

Sindicatele profesorilor cer, de urgență, ministrului Mihai Dimian să ia măsurile necesare ca regulamentul pentru gradația de merit 2026 să fie aprobat: Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu își pot valorifica acest drept legal

Sindicatele din Învățământ solicită ministrului Educației, Mihai Dimian, să ia măsurile necesare astfel încât metodologia pentru acordarea gradaţiei de merit 2026 să fie aprobată, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație își exprimă „revolta” față de prevederile proiectului legii salarizării: Este o decizie politică deliberată de a menține personalul didactic în sărăcie

Liderii FSLI și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” își exprimă „revolta” față de prevederile proiectului legii salarizării și spun că „este o decizie politică deliberată de a menține personalul…
Vezi articolul

Sindicatele profesorilor cer, în regim de urgență, ministrului Mihai Dimian să revoce circulara referitoare la datele despre reducerea cheltuielilor de personal: Unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele școlare sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal în anul 2026

Sindicatele din Învățământ cer ministrului Mihai Dimian revocarea circularei referitoare la datele despre reducerea cheltuielilor de personal, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Amintim că, până la ora 16, inspectoratele…
Vezi articolul
finanțarea cercetării în universități

Ministrul Mihai Dimian le-a spus sindicatelor că profesorii trebuie să aibă salarii motivante, care să reflecte importanța muncii lor – document / Recent, FSLI a transmis că salariile din învățământ vor fi înghețate în viitoarea Lege a salarizării

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le-a spus sindicatelor că „profesorii trebuie să aibă salarii motivante, care să reflecte importanța muncii lor”,  potrivit unui document trimis în teritoriu de sindicatele…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ, despre boicotul simulărilor examenelor naționale: Am asistat la manevre disperate din partea unor persoane aflate vremelnic în funcții de conducere, care au schimbat peste noapte centrele de examen sau au improvizat comisii. Lupta noastră nu trebuie să se oprească aici

Sindicatele din Educației au transmis, referitor la simularea Evaluării Naționale 2026, că „am asistat la manevre disperate din partea unor persoane aflate vremelnic în funcții de conducere, care au schimbat…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, după eșecul boicotării simulării pentru Evaluarea Națională: Ne așteptam să poată fi organizată. Politicienii să nu se îmbete cu apă rece, să nu uite că în 2023 jumătate din coaliția actuală, adică cei de la PSD și PNL, nu credeau în nicio grevă generală și s-a întâmplat

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru Edupedu.ro că este posibilă o grevă a profesorilor în perioada evaluărilor naționale din acest an, așa că politicienii…
Vezi articolul

Norma didactică de predare 2026. Ministrul Educației intenționează să prezinte public o analiză care să arate că munca săptămânală a cadrelor didactice depășește cele 40 de ore, transmit sindicatele după întâlnirea cu Mihai Dimian

Ministrul Educației intenționează să întocmească un material care „să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice”, urmând ca analiza să fie prezentată opiniei publice, potrivit unui document trimis în teritoriu de…
Vezi articolul

Ministrul Mihai Dimian „nu crede” că există riscul ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2026 să nu se organizeze: Ne aflăm într-un continuu dialog cu persoane, încercăm să găsim soluții pentru rezolvarea anumitor situații

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a declarat astăzi că „nu crede” că Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul acesta ar putea fi boicotate de profesori. Acesta a motivat că…
Vezi articolul

Ministrul Educației Mihai Dimian, la o săptămână după ce sindicatele au spus că se așteptau să fie invitate la discuții: Eu le voi invita, dacă ele nu-mi solicită o întâlnire / Nemulțumirile existente în învățământ nu trebuie să afecteze interesul elevilor

Mihai Dimian, noul ministru al Educației și Cercetării a afirmat, la Europa FM, că va invita sindicatele din învățământul preuniversitar la discuții, dacă acestea nu vor solicita o întâlnire. Amintim,…
Vezi articolul

Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, anunță sindicatele: Neparticiparea este doar pasul premergător unui protest de amploare programat la finalul anului școlar, exact în perioada examenelor naționale propriu-zise

Sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări. Conform sursei citate, „neparticiparea…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ acuză că profesorii sunt forțați să semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale 2026: S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite din partea conducerii școlilor și a inspectoratelor, mai mari decât la greva din 2023

Sindicatele din Educație transmit că tot mai mulți profesori sunt forțați să semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale 2026. „S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite venite din partea…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către președintele Nicușor Dan, trimisă de sindicatele din educație: Interveniți ferm și responsabil pentru a readuce educația și cercetarea în centrul priorităților reale ale statului român

Sindicatele din Învățământ cer președintelui Nicușor Dan, printr-o scrisoare deschisă, să intervină „ferm și responsabil pentru a readuce educația și cercetarea în centrul priorităților reale ale statului român”. Reprezentanții profesorilor…
Vezi articolul

DOCUMENT Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor să nu participe la simulările examenelor naționale din luna martie 2026 sau să intre în grevă în perioada simulărilor. Referendumul a fost trimis în școli

Referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în…
Vezi articolul

Îi reamintim președintelui Nicușor Dan au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea datelor despre profesorii afectați de Legea Bolojan, semnalează sindicatele din Învățământ

Sindicatele profesorilor îi reamintesc președintelui Nicușor Dan că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea efectelor generate de Legea Bolojan, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Sindicatele profesorilor amenință cu proteste, dacă nu vor fi abrogate măsurile din Legea Bolojan: Primim semnale alarmante din întreaga țară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu și liceu. Peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă

Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit…
Vezi articolul

Profesorii sunt întrebați de sindicatele din Educație dacă sunt dispuși să participe la proteste de stradă: Opinia dumneavoastră este esențială pentru fundamentarea unei strategii sindicale realiste și eficiente, pe termen scurt și mediu

Profesorii și angajații din Învățământ sunt întrebați, printr-un chestionar, dacă sunt dispuși să participe la proteste de stradă organizate la nivel local și la nivel național. Edupedu.ro a scris că sindicatele…
Vezi articolul