Liderul sindical Simion Hăncescu: Avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi. Noi avem obligația să protestăm și să ne opunem acestor măsuri iresponsabile

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că „avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi”. „Sperăm ca în al 12-lea ceas să se înțeleagă că nu poate, totuși, premierul Bolojan să își bată joc de 3 milioane de elevi și 300.000 de angajați din Învățământ”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute pentru Digi24.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că astăzi va fi demarat referendumul pentru grevă generală și neparticiparea la simulările examenelor naționale din luna martie, urmând ca în aprilie să fie referendum pentru greva generală de la finalul anului școlar.

„Anul trecut am avut peste 40 de proteste îndreptate cu preponderență către fostul ministru al educației, care între timp a plecat, dar am protestat și împotriva Guvernului. Începând de astăzi, ne canalizăm atenția către premierul Bolojan, care se pare că a luat guvernarea pe cont propriu și ceea ce se întâmplă nu e în regulă. În sectorul educațional, nemulțumirile sunt imense, pentru că este cel mai lovit sector dintre toate sectoarele bugetare din România. Și sperăm ca în al 12-lea ceas să se înțeleagă că nu poate, totuși, premierul Bolojan să își bată joc de 3 milioane de elevi și 300.000 de angajați din Învățământ”, a spus liderul sindical.

Moderatoare: Domnule Hăncescu, 80% dintre profesorii din FSLI vor grevă. Sunt de acord cu această idee. Credeți că se ajunge acolo?

Simion Hăncescu: Da, este vorba de un sondaj de opinie la care au răspuns 34.000 de profesori, un procent destul de mare. Așa cum am spus, aproape 80% doresc grevă, motiv pentru care astăzi vom demara referendumul pentru prima fază de protest – e vorba de grevă generală și neparticiparea la simulările examenelor naționale din luna martie, urmând ca în aprilie să drumul la cel de-al doilea referendum – cu siguranță așteptat cu mai mare interes – și anume grevă generală la final de anul școlar.

Moderatoare: Deci, acela este punctul în care ajungem dacă nu se rezolvă aceste lucruri. A spus Ilie Bolojan, de foarte multe ori, că nu mai sunt bani. Îl credeți sau nu îl credeți?

Simion Hăncescu: Să ne uităm ce se întâmplă în Ucraina, țară care este în război, și Zelenski a anunțat că anul viitor vor mări salariul profesorilor și bursele elevilor. Și o țară în război își permite să trateze educația, pentru că Zelenski, cu siguranță, este interesat de viitorul Ucrainei. La noi, lucrurile stau cu totul altfel. Educația putea să fie evitată și măsurile luate au fost absolut iresponsabile, mai ales în condițiile în care oricum populația școlară în România este în scădere. Cum poți tu, guvern, să vii să mărești norma didactică de predare și să mărești și efective la clasă? Și, din păcate, din informații pe care le avem, guvernul Bolojan nu dorește să se oprească aici. Avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi. Unde vrea guvernul Bolojan să ajungă educația nu știm, dar noi avem obligația să protestăm și să ne opunem acestor măsuri, repet, iresponsabile.

Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ

Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.

Informații de context

Sindicatele din Educație au întrebat profesorii când să fie declanșată greva în Învățământ – în martie, la simulările de examene, și/sau în iunie, înaintea încheierii mediilor.

Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că o grevă generală în Învățământ „se poate declanşa în funcţie de măsurile pe care le va lua Guvernul în perioada următoare”. Declarația a fost făcută pentru TVR Info.

La sfârșitul lunii octombrie 2025, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că „am luat în calcul și o grevă generală și cred cu tărie că se impune treaba asta”. Acesta a afirmat că „acum nu este momentul propice pentru o astfel de grevă, pentru că greva generală înseamnă și o tăiere de salarii.”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.

În noiembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că „n-am fost critic absolut deloc” față de mișcarea sindicatelor. „Am spus că parcă aș fi așteptat și aștept de la profesorii nemulțumiți și care doresc să protesteze să o facă un pic într-un alt mod și cu alte conținuturi”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.

La finalul lunii octombrie, ministrul Educației și Cercetării a spus că „sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine că aduc în discuție probleme, însă au făcut două mari greșeli în această perioadă”. „Modul în care s-a protestat, conținuturile spuse nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie și ne-am făcut rău cu asta”, a spus Daniel David pentru Adevărul, pe 28 octombrie. 

Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a reacționat față de atitudinea pe care a avut-o ministrul Daniel David la protestele profesorilor. „Să nu uităm că toată această atitudine nu va rămâne fără efect în viitor, pentru că va veni și perioada examenelor”, a declarat, pentru Edupedu.ro, liderul sindical. „Am eu un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor de final va fi de neoprit. Am semnale din teritoriu că va veni și vremea în care profesorii își vor arăta forța socială pe care o dețin”, a spus Adrian Voica.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
VIDEO Profesori și studenți protestează astăzi la Guvern și cer revenirea la normele didactice, plata cu ora și bursele de dinainte de Legea Bolojan
Exit mobile version