Ligia Deca, despre lucrările anulate la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, la prima probă de BAC 2023: Vrem să ne dăm seama câte pot fi considerate un exces de zel

Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com

Ministerul Educației, Ligia Deca, a declarat la Radio România Actualități că „vrem să ne dăm seama câte dintre aceste anulări sunt îndreptățite” și „câte pot fi considerate un exces de zel”, cu referire la cazul lucrărilor anulate de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București. Luni, pe 26 iunie, președintele comisiei de bac de la Șincai a decis anularea a zeci de lucrări la proba de Limba și literatura română pe motiv că elevii ar fi încadrat greșit formularea „Examenul național de Bacalaureat” pe foile de examen, iar asta ar fi fost interpretată ca semn pe lucrare.

Din spusele elevilor, anularea lucrărilor a avut loc după o oră de scris, tinerii au fost puși să rescrie rezolvările, iar timpul de lucru nu a fost prelungit.

„Dacă pe lucrare există semne considerate a fi semne distinctive, atunci această lucrare se poate anula când ajunge la centrul de evaluare. Uneori, supraveghetorii, când identifică aceste semne distinctive, preferă să anuleze acea filă, acea parte a lucrării, rugând să se rescrie pentru a evita ca întreaga lucrare să fie anulată când ajunge în centrul de evaluare. Vrem să ne dăm seama câte dintre aceste anulări sunt îndreptățite de ceea ce există pe lucrările anulate și câte pot fi considerate, dacă pot fi considerate, un exces desen. Cred că acolo, de fapt, este cheia analizei care se întâmplă în aceste zile”, a spus ministrul Educației.

Moderatoare: Privind lucrările anulate, ați menționat și cazul Liceului Șincai din Capitală. Care este situația?

Ligia Deca: „În cazul Liceului Șincai, am avut un prim raport de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care ne certifică faptul că s-a respectat regulamentul și ne detaliază care au fost tipurile de anulări de lucrări. Suplimentar, pentru că ne-am dorit să avem o imagine mult mai clară asupra motivelor pentru care lucrările au fost anulate și asupra impactului pe care această anulare a avut-o asupra candidaților, am trimis Corpul de Control al Ministerului Educației, care se află în procedură de analiză la fața locului, urmând ca săptămâna viitoare să avem un raport în acest sens. Îmi doresc ca aceste concluzii să fie făcute publice.

Aș dori, din nou, să clarific un lucru: în centrele de evaluare se face o supraveghere a lucrărilor, în așa fel încât să nu existe semne distinctive. Dacă pe lucrare există semne considerate a fi semne distinctive, atunci această lucrare se poate anula când ajunge la centrul de evaluare. Uneori, supraveghetorii, când identifică aceste semne distinctive, preferă să anuleze acea filă, acea parte a lucrării, rugând să se rescrie pentru a evita ca întreaga lucrare să fie anulată când ajunge în centrul de evaluare. Vrem să ne dăm seama câte dintre aceste anulări sunt îndreptățite de ceea ce există pe lucrările anulate și câte pot fi considerate, dacă pot fi considerate, un exces desen. Cred că acolo, de fapt, este cheia analizei care se întâmplă în aceste zile.”

Informații de context

 Marți ministrul Ligia Deca anunța de la sediul Ministerului Educației, în conferință comună cu premierul Ciolacu, că „a rugat” inspectoratul București să monitorizeze cu doi inspectori respectare procedurilor acolo.

ISMB a comunicat tot marți, la solicitarea Edupedu.ro, că „va fi monitorizată activitatea la centrul de examen ,,Colegiul Național Gheorghe Șincai”, pentru a se asigura că sunt respectate prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, în ceea ce privește situațiile în care o lucrare poate fi anulată. De asemenea, se vor verifica numărul de lucrări anulate și cantitatea de informație cuprinsă în lucrările anulate, pentru a se stabili în ce măsură timpul de lucru a fost afectat”.

Elevii au reclamat nedreptatea care le-a fost făcută la proba de limba română și au spus că lucrările „s-au anulat după o oră și un sfert, în alte săli după o oră jumătate”, iar mulți dintre ei „nu au mai avut timp să termine subiectul III” din această cauză.

Motivul invocat pentru anularea a circa 70 de lucrări ale candidaților la Bacalaureat, în plină probă de examen, potrivit elevilor care au fost în sălile de la Șincai, ar fi fost acela că ar putea fi interpretat de evaluatori ca semn pe lucrare neîncadrarea exactă a sintagmei „Examenul național de bacalaureat” pe două rânduri a câte două cuvinte: „Examenul național” pe primul rând și „de bacalaureat” pe rândul al doilea. Unii dintre elevi au scris „Examenul național de” pe un rând și „bacalaureat” pe al doilea rând.

Cine este președintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul „Gheorghe Șincai”: un preot, director de colegiu și profesor de Religie, dat afară din Inspectoratul Școlar București în 2019, după un scandal amoros cu o educatoare.

Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Corpul de control al Ministerului Educației este la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, pentru a ancheta anularea a zeci de lucrări la prima probă de Bacalaureat – surse
Cine este președintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, unde peste 70 de lucrări au fost anulate – un preot, director de colegiu și profesor de Religie, dat afară din Inspectoratul Școlar București în 2019, după un scandal amoros cu o educatoare
Exit mobile version