Ligia Deca, despre majorarea cu doar 4,3%, în medie, obținută pentru salariile profesorilor în 2023: Creșterile salariale sunt moderate

Foto: Ligia Deca - Facebook.com

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate, după cum a scris aceasta pe pagina de Facebook. „Creșterile salariale sunt moderate, însă acestea vor fi actualizate ulterior îndeplinirii reformei privind sistemul public de salarizare prevăzută în PNRR”.

Anunțul vine în contextul în care astăzi a avut loc audierea cu privire la proiectul bugetului pentru anul 2023, în cadrul comisiilor reunite de învățământ ale Parlamentului.

Amintim că Edupedu.ro a scris că salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației. – detalii aici

În urmă cu exact o lună, ministrul Educației, Ligia Deca declara că se discută creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, dar că procentul de majorare este încă în discuție. Cu toate acestea, nicio altă declarație nu a mai fost făcută pe acest subiect de vreun alt oficial guvernamental sau de către sindicatele din învățământ.

Vezi aicilLista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, prevăzută de Legea 153/2017 pentru anul 2022.

Redăm mesajul integral al Ligiei Deca

Astăzi, în cadrul comisiilor reunite de învățământ ale Parlamentului, a avut loc audierea cu privire la proiectul bugetului pentru anul 2023. Am prezentat principalele priorități în domeniul educației pentru anul următor, din punctul de vedere al alocărilor bugetare:

Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2023 este de 32.325,452 de milioane de lei, în creștere cu 7,02% față de 2022.

Pentru anul 2023, bugetul Ministerului Educației reprezintă 65,7% din bugetul pentru învățământ. Cele 6,03 miliarde de lei alocate în plus față de execuția preliminată în 2022 vor conduce la o alocare bugetară de 3,2% din PIB și nu 2,1% alocați educației.

Creșterea, în termeni nominali, a bugetului pentru învățământ pentru anul 2023 – peste 1,2 miliarde de euro – conduce la o alocare bugetară fără precedent – aprox. 44 miliarde lei (9,9 miliarde Euro).

Cheltuielile (de fapt, investițiile) cu educația vor avea o pondere de 8,14% în Bugetul General Consolidat (în creștere față de 2022).

Alocarea suplimentară de 2 miliarde de lei pentru bugetul Ministerului Educației reprezintă doar o parte a unui puzzle complex de finanțare a învățământului.

De exemplu, Programul Național de Redresare și Reziliență va schimba fața școlii românești pentru următorii ani, totalizând 12,8 de miliarde de lei credite de angajament.

Creșterile salariale sunt moderate, însă acestea vor fi actualizate ulterior îndeplinirii reformei privind sistemul public de salarizare prevăzută în PNRR.

Creștem cu 16,7% bugetul alocat bunurilor și serviciilor, astfel încât elevii din România să studieze în unități de învățământ în care vor beneficia de căldură și electricitate, fiind prevăzute sumele necesare pentru achitarea utilităților.

Bugetul alocat pentru asistența socială crește cu 116,7% pentru a asigura, în special, plata sprijinului oferit elevilor navetiști pentru a ajunge la școala unde aceștia studiază.

Finanțarea învățământului superior ajunge la o sumă record – 5,45 de miliarde de lei – în contextul în care urmărim să punem un mai mare accent pe calitate, prin creșterea ponderii finanțării alocate în baza unor criterii de performanță de la 26,5% la 30%.

Sigur că echipa Ministerului Educației și-ar fi dorit creșteri mai mari ale bugetului educației. Însă, așa cum știm, Guvernul României trebuie să țină sub control deficitul bugetar.

Vorbim, totodată, despre un buget de tranziție către o alocare justă pentru acest sector crucial ca importanță pentru viitorul României, ce se va sprijini pe reformele cuprinse în noul pachet legislativ, în acord cu viziunea România Educată.

Citește și:
DOCUMENT Salariile profesorilor și ale angajaților din Educație cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023 – proiect
Exit mobile version