Salariile din învățământ vor fi majorate cu 10% din 1 ianuarie 2023, dar nu mai mult decât în grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017 – proiect de ordonanță de urgență / Lista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic

170.108 vizualizări
Foto: Marília Castelli – Unsplash.com
Salariile din Educație vor fi majorate cu 10% în anul 2023, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat marți de Ministerul de Finanțe, înainte de vacanța de Ziua Națională. Proiectul prevede creșterea cu 10% a salariilor în întreg sectorul angajaților la stat.

Documentul prevede prorogările, abrogările sau amânările pe care Guvernul le va face înainte de adoptarea bugetului pentru a evita cheltuieli cu impact bugetar mare.

În urmă cu exact o lună, ministrul Educației, Ligia Deca declara că se discută creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, dar că procentul de majorare este încă în discuție. Cu toate acestea, nicio altă declarație nu a mai fost făcută pe acest subiect de vreun alt oficial guvernamental sau de către sindicatele din învățământ.

Salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să crească până la nivelul grilei de salarizare din 2022 încă din anul 2020, dar majorarea a fost succesiv amânată de Guvernele Orban și Cîțu, iar anul trecut Guvernul Ciucă a aprobat două creșteri de câte 4 procente. Proiectul de ordonanță de urgență pus acum în dezbatere arată creșterea acestor salarii în învățământ, ca și în celelalte sectoare bugetare.

Proiectul prevede că „prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 12 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu 2.500 lei”.

Asta înseamnă că toți angajații din sistemul bugetar, inclusiv cei din învățământ, vor avea 10% în plus la salariul de bază pe care îl au în prezent, dar nu mai mult decât grilele de salarizare prevăzute de Legea 153 din 2017.

Ce salarii de bază au profesorii, pe fiecare funcție și grad didactic, potrivit grilei de salarizare din Legea 153/2017

Salariul de bază, brut, al unui profesor ajunge la 5.500 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2023, în funcție de vechimea în muncă și gradul didactic al acestuia, dacă Guvernul ar aproba majorarea de 10% și cadrul didactic respectiv ar ajunge astfel la suma prevăzută de grila de salarizare din lege.

În 2020 creșterea salariilor a fost blocată de Guvernul Orban, salariile în Învățământ fiind blocate. În acel moment Ministerul Educației arăta într-un document oficial că până la sumele prevăzute în grila de salarizare din Legea 153 ar mai fi, în medie, 16%. În 2021 a fost din nou o înghețare a lefurilor cadrelor didactice și personalului din învățământ, după care în 2022 au fost două creșteri de câte aprox. 4 procente – în ianuarie și august. Sindicatele arătau că ar mai fi nevoie de încă 8% pentru a ajunge la grila prevăzută de legea salarizării.

Astfel, creșterea de 10 procente prevăzută de proiect ar fi, pentru profesori, în medie de 8%, pentru că sumele nu ar putea depăși salariile de bază din grila de salarizare, după cum se arată în același proiect.

Concret, pentru funcțiile de conducere şi control din învățământul preuniversitar, cum ar fi director și director adjunct de școală, inspector școlar general, inspector școlar adjunct sau inspector școlar de specialitate, salariile de bază la 1 ianuarie 2023 ar putea fi următoarele:

Un profesor cu grad didactic I şi studii superioare de lungă durată, cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 5.517 lei pe lună, dacă se aplică grila de salarizare din Legea 153 și dacă creșterea de 10% din proiectul de OUG dezbătut asigură majorarea până la acel nivel. Acelaşi profesor va avea 5.101 lei pe lună dacă vechimea este între 20 şi 25 de ani. Pentru cei cu vechime de 1-5 ani, salariul de bază va fi de 4.372 de lei.

Pentru un profesor cu grad didactic II şi studii superioare de lungă durată, a cărui vechime este de 1-5 ani, salariul de bază va fi de 4.235 lei. Pentru acelaşi grad şi vechime 5-10 ani, 4.326 lei, pentru vechime 10-15 ani, 4.372 lei, pentru vechime 15-20 de ani, salariul de bază va fi de 4.417 lei.

Un profesor debutant va avea un salariu de 4.098 lei pe lună, dacă are studii superioare de lungă durată.

Un institutor debutant (cu vechime de până la un an) va avea salariul de bază de 4.089 lei, la fel ca al unui profesor debutant.

Un învăţător sau o educatoare cu peste 25 de ani vechime şi studii de nivel liceal, va avea un salariu de bază de 4.372 lei, iar pentru o vechime de 20 – 25 ani, salariul va fi de 4.280 lei.

Grilele de salarizare sunt următoarele:

Salariile în mediul universitar

Un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 10.880 lei pe lună, în timp ce un profesor universitar cu 5-10 ani vechime va avea 5.625 lei pe lună, dacă se aplică grila de salarizare din Legea 153 și dacă creșterea de 10% din proiectul de OUG dezbătut asigură majorarea până la acel nivel.

Un conferenţiar universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 7.546 de lei pe lună, iar un lector cu aceeaşi vechime 5.212 lei. Pentru un asistent universitar salariul de bază va fi de la 4.130 lei până la 4.554 lei, în funcţie de vechimea în învăţământ.

Notă: Salariile de bază prevăzute în Legea 153 sunt salarii brute. Pentru stabilirea salariului net se scad contribuțiile și impozitul pe venit – circa 42%. De asemenea, venitul salarial mai poate include și sporuri, indemnizații și alte componente, în funcție de care sumele pot fi diferite de la un angajat la altul.


87 comments
  1. Legea 153/2017 trebuie abrogat în totalitate, este ceva inventat cu rea intentie, neaplicat integral niciodată, și în acest moment aplicat în vederea neacordarii celui 10% (pretinzînd că esti plafonat). Eu, ca personal didactic auxiliar informatician cu studii superioare sunt plafonat din 2017, dar untul de 6 lei cumpăr acuma cu 16 lei, pâinea de 5 lei cu 10 lei, și benzina de 5 lei cu 10 lei. Câstig la sfărșitul carierei mele cam 50% din salariul net al unui debutant informatician, cu studii superioare, angajează în sectorul privat.

    Educația este deschisă tuturor, inclusiv pentru Oana. Presupunând, ca are BAC, cu studii medii va câștiga din cei 3916 lei brut exact 2322 lei net:
    https://www.calculator-salarii.ro/3916-brut-calcul-salariu-net/

    Un profesor debutant, cu studii superioare de lungă durata (5 ani), rămâne în mână din cei 4098 lei brut cu aproximativ 2424 lei (adică castiga cu 102 de lei in plus fața de Oana). Cu mare investiție de muncă și susținere financiară al familiei în cei 5 ani de facultate…
    https://www.calculator-salarii.ro/4098-brut-calcul-salariu-net/

  2. Didactic auxiliar si nedidactic iarasi au iesit din aceasta grila ? La prima aparitie de edusal daca nu au inclus si aceste categorii, o sa intram in grava pe o perioada nedeterminata…sa functioneze scolile si gradinitele fara contabili, administratori,secretari, ingrijitori, mecanici de intretinere, bucatarese, spalatorese, etc… sa vedem cat de bine se descurca respectivii fara restul personalului. Eu prelucrez date pt. intreg personalul nu fac nici o diferenta intre functii. Este de-a dreptul jignitor ca dupa 30 de ani de munca o ingijitoare sa aibe salariul NET 2000 de lei, in conditiile in care in aceasta suma este inclusa si norma de hrana in valoare de 347 lei…un contablic clasa 1 si un administrator clasa 1 S sa primeasca 3000 de lei cu o vechime maxima, pur si simplu bataie de joc !!!

  3. Este jenant ca un invatator debutant sa aiba un salariu net de 2300 lei.
    Nici cel cu experienta nu se poate lauda ca primeste mai mult de 2500 lei.
    Nu este de mirare ca la catedre ajung oameni nepregatiti, care nu au gasit de lucru in alta parte.
    Daca statul da un salariu asa de mic la fel reduse sunt si rezultatele,

  4. @Mihaela: în magazin s-au făcut de râs, atât părintele cât și copilul. Dar la școală este vina profesorului că nu habar nu are să își liniștească elevii.

  5. Prostia e la voi, nu la noi tinerii, căci voi nu ați fost și nu sunteți în stare să oferiți și educația pe care sunteți obligați să o oferiți la școală. Tocmai citeam zilele trecute un articol, că tot mai mulți copii se sinucid sau refuză să meargă la școală, din cauza stresului și presiunii pe care le provocați când veniți la catedră. Voi sunteți vinovați, nu copiii

  6. O mare prosteala cu marirea asta de salar ,numai sa scoata ochii.Chiar asa handicapati ne cred, pai 10% este brut,net mai iei aroape jumate,si la inflatia asta e nimic.Personalul auxiliar nu primeste nimic ?Tot la minim pe economie?Ar merita lasati in gunoaie, si toalete necuratate sa vedem atunci daca dupa cateva zile nu e focar de infectie.Sindicatele nu fac altceva decat sa ia banii ,dar nu apara interesele cotizantilor! Din pacate ASTA E ROMANIA tara tuturor posibilitatilor! Pacat!!!

  7. Păi, dacă vă plângeți întruna de salarii mici și că unii dintre voi se “laudă” că nu fac meditații, hai la privat că se caută oameni prin depozite grupa mare, dacă nu vă mai convine locul cald la stat.

    1. Nu ști ce vorbești. Pe viitor vor rămâne fără profesori și va fi criză de profesori și atunci pune-ți întrebarea de ce? Nu intri în învățământ doar să fi mulțumit că ai un salariu. Aia a fost odată. Tinerii de azi gândesc altfel, nu așa cum pui problema.

      1. La depozit merg cei care “”au băut cerneala” cum se spune în popor. Adică, nu le-a plăcut cartea, așa că nu pot emite pretenții. Ce să-i faci? ,,Fiecare cum își așterne, așa doarme!”

      2. Nu ști ce vorbești. Pe viitor vor rămâne fără profesori și va fi criză de profesori și atunci pune-ți întrebarea de ce? Nu intri în învățământ doar să fi mulțumit că ai un salariu. Aia a fost odată. Tinerii de azi gândesc altfel, nu așa cum pui problema.
        ………………….
        Ești dovada vie ca cei care te-au învățat sa scrii, nu merita o mărire de salariu, bre! 🙂

      1. Numai pretenții aveți! Dar în special elevii și părinții lor, au dreptul să ceară explicații și pretenții de la voi, că ei sunt principalii beneficiari ai educației, nu voi. Așa că înainte de a emite pretenții, trebuie să demonstrați că le meritați.

    1. În primul rând, educația pornește de acasă. Teoretic, dar practic nu . Elevii nu mai au respect față de cadrele didactice . Ei cred că au doar drepturi nu și obligații. De ce ? Pentru că așa sunt educați de părinți, din păcate. Nu ai voie să vorbești mai tare unui elev, să-i vorbești frumos chiar dacă este obraznic sau face ceva rău. Pentru că a doua zi vine mama și te ia la întrebări. Părinții refuză să accepte greșelile copiilor. De ce? Pentru că le permit prea multe și le oferă tot ce vor fără să le ceară ceva în schimb. Vă dau un exemplu și cu asta am spus tot, exemplu pe care sunt convinsă că toți l-ați văzut cel puțin o dată: copil care țipă și se tăvălește pe jos într-un magazin când vrea un lucru inutil pentru el, iar părintele i-l cumpără ca să tacă odrasla. Cine s-a făcut de râs: odrasla sau părintele??? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți.

  8. Conform grilei de salarizare mie imi va scădea salariul, si probabil vor fi si altii in aceeasi situatie. 2500 net, dupa 15 ani de munca si cu studii superioare. Mi e scarba de ce se intampla in tara asta. Mai mult ca sigur voi pleca sa muncesc in strainatate, o munca mai grea, dar macar voi scapa de teama permanenta ca mi voi pierde casa si nu voi avea bani sa mi hranesc copilul.

  9. Ce ma deranjeaza nu e faptul ca la cei nedidactici e salariul mic pentru ca atata iti da statul chiar daca te ai tavali pe jos de nemultumire ci faptul ca nu ai sporuri de nici o culoare. Spre exemplu o femeie de serviciu lucreaza in praf si cu multe solutii chimice un bucatar lucreaza in aburi de tot felul si efort fizic o ingrijitoare la cresa/gradinita lucreaza im mult stres etc….dar nu se da nici cel putin sporul de fidelitate ca ai muncit 10 ani in aceeasi institutie.Clar sindicatul e vinovat de asta atata timp cat se ocupa nu doar de personalul didactic cat si de cel nedidactic.

  10. @ana: și dacă veți face grevă, credeți că veți rezolva ceva?🤣🤣🤣. Nu veți rezolva absolut nimic. Nici nu veți fi băgați în seamă sau dacă vă vede careva din conducerea patriei, în secunda doi vă veți trezi cu jandarmeria în ceafă și când o să primiți amenzi pentru perturbarea liniștii publice și a traficului, să nu vă mirați, așa că mai bine v-ați face treaba așa cum trebuie la clasă și v-ați mulțumi și cu mărirea asta care e, că este mai mult decât suficientă, la cât de puțină muncă prestați voi, bugetarii

    1. Oana, iarăși ai fumat iarbă sau nu ți-ai luat tratamentul?
      De atâtea ori ți-am scris că nu e vina dascălilor că ești PROASTĂ și nu ai reușit mai mult în viață (se pare că înțelegi mai greu însă o să îți spun până vei pricepe). Atât te duce și te-a dus capul (bine că te-au primit ăia și ai gătat și tu o privată și că ai și tu o țidulă). Acceptă -ți soarta .

    2. Oana draga, as dori macar o zi sa prestezi si tu acea putina munca pe care o face o îngrijitoare la clase. Nu stiu si nici nu ma interesează ce munca prestezi tu, dar ar fi bine sa nu mai comentezi ceva despre care nu ai cunostinta de cauza. Si apropo: 10 la suta nu sunt suficienti!

    3. @Oana., dacă tu ești deșteptăciunea întruchipată și crezi că profesorii nu fac nimic, ia treci tu la catedră, să petreci 5-6 ore cu elevii, apoi să mergi acasă și să mai pierzi încă 2, 3 sau chiar 4 ore ca să-ți pregătești tematica orelor pentru ziua următoare.
      Și dacă în învățământ mai intră și cadre didactice care nu se descurcă, este tot din cauza salarizării proaste. Pentru că cei bine pregătiți preferă alte sectoare de activitate sau pleacă în străinătate. Și uite cum învățământul ajunge să fie de proastă calitate. A fi cadru didactic, nu presupune să prestezi doar orele de curs de la școală cu elevii. Pregătirea acestor ore, pregătirea și perfecționarea profesională individuală fac și ele parte din activitatea unui cadru didactic. Ca să nu mai spun și despre activitățile extrașcolare, activitățile de organizare, participare și evaluare la examene, olimpiade și concursuri școlare, activitățile în cadrul comisiilor și consiliilor la nivel de școală și județean etc. și care, de foarte multe ori se desfășoară în weekenduri sau în vacanțe. Apropos și de vacanțele școlare, faptul că elevii nu participă la ore de cur, nu înseamnă că profesorii și restul personalului din școli „freacă menta” în această perioadă.
      Vă „treziți” unii că vorbește gura fără voi, fără a avea habar de ceea ce înseamnă sistemul de învățământ.

  11. e doar vina noastra ca nu facem nimic,,,,ne plingem si atit! sa iesim in strada sa lasam institutile goale! sa se descurce fara ajutoare, sa ramina doar doctorii judecatorii avocatii! restul in strada la greva!

    1. Si noi putem sa spunem atunci ca daca sunteti nemultumiti de unii profesori sa va trimiteti copiii la scoli private. Dar cred ca daca vrem sa fim o tara civilizata ar trebui ca fiecare sa-si vada lungul nasului si sa ne dam mai putin cu parerea.

    2. Ar fi o variantă (după părerea ta), dar dacă toți nemulțumiții din educație ar trece la privat sau în alte domenii de activitate, sau ar pleca în străinătate, ce ați mai spune atunci despre nivelul educației și învățământului din România. Dacă acum afirmați pe la toate colțurile de stradă că învățământul de la noi e de proastă calitate, oare ce afirmații ați face dacă toți nemulțumiții ar pleca din sistem? Nici nu vreau să mă gândesc. Soluția nu este de a pleca cei nemulțumiți. Soluția este de a-i atrage pe cei competenți în sistemul de educație. Și cum pot fi atrași oare? Ia pene-ți tărtăcuța la contribuție și nu mai arunca soluții d-astea radicale fără niciun suport argumentativ.

  12. Dacă mulți dintre voi v-ați face și treaba așa cum trebuie, ce bine ar fi! Poate ați merita, foarte mulți dintre voi această mărire de salariu! Dar mulți dintre voi, nu o meritați, având în vedere că nu știți să vă comportați frumos cu elevii și părinții lor. Doar aveți pretenții, ca ei să vă trateze cu respect, dar voi, nu. Trebuie să vă gândiți că elevii sunt viitorul, iar voi trebuie să îi ajutați să fie oameni buni în societate. Dacă voi îi tratați urât și cu dispreț, atunci să nu vă mirați de ce nici ei nu vă respectă. Și ziceți “merci” și pentru această mărire de salariu, că este suficientă

    1. Marirea de salariu este aproape inexistenta, iar aceasta marire se refera si la personalul nedidactic. In orice domeniu gasesti uscaturi, nu cred ca educatia este pe primul loc.

    2. Felicitari Oana! Bine punctat , vor doar salarii mari dar rezultatele lipsesc cu desavarsire in majoritatea scolilor. Pot fi salarii lunare si de 20 000 net pe luna , predarea la ore si interesul fata de elev va fi tot 0 . Se vede performanta si calitatea in rezultatele de la bac si evaluare , asta dupa ce s au facut si ore remediale ( doar pe hartie) prin scoli, platite separat de salarii.

    3. Dacă tu cunoști anumite cadre didactice care au o atitudine necuviincioasă față de tien și de alți părinți, nu înseamnă că toate cadrele didactice din sistem se comportă la fel. Și mai am o obiecție la afirmațiile tale. Dacă vrei să fii respectat, trebuie să și respecți. Respectul trebuie să fie reciproc. Acesta trebuie să vină și din partea părinților și elevilor. Dar nu știu de ce, observând modul în care comentezi, am impresia că faci parte din categoria părinților cărora le lipsește respectul și bunul simț care, probabil că l-ai indus și copilului/copiilor tăi. Păi atunci, să nu ai așteptări că vei fi tratată cu respect de către cadrele didactice.

  13. Bună ziua,

    Vă rog să primiți /citiți următoarele idei prezentate mai jos ca fiind concluzii la care am ajuns deloc întâmplător, dar cu maximă tristețe (încă nu scriu cu maximă decepție și deziluzie, pt ca textul de mai jos să nu devină patetic sau prea emoțional). Cu sinceritate, titlul articolului ar fi mai veridic dacă ar prezenta în esență ideea că: “Salariile profesorilor *NU* cresc cu 10% acum când nflația este deja la nivelul de 18%*, la sfârșitul anului 2022” .

    Totodată, cred că s-au strecurat greșeli în redactarea informației postate. Creșterea nu poate fi mai mare (cel puțin d. p.v. matematic) pt Grad Did. II față de creșterea pt. Grad Did. I.

    A se vedea Tabelul din potarea dvs. :
    Grad Did. I = 8375
    (coeficient grad Did. I = 3,35);

    Grad Did. II = 9283
    (coeficient Grad Did II mai mare = 3,71).

    În cazul în care nu este vorba de erori de redactare, atunci tot ce s-a gândit până acum pornește dintr-o totală ne(re)cunoaștere în esență a structurii formării profesionale a cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar.

    Cu stimă,
    prof. Liana Stoian

    1. Hai, la privat dacă ești nemulțumită, așa cum a zis și Daniel, dar la privat nu vei mai freca menta toată ziua, zicând că muncești pe rupte. La privat, imediat vei fi dată afară, dacă te vede șeful că stai și o arzi aiurea, nu e ca la stat, să iei salariul pe stând degeaba, mai mult decât muncind. Doar vă plângeți că vai Doamne, cât de mult munciți voi și cât de stresați sunteți voi, când de fapt aveți o grămadă de vacanțe și mai sunteți și plătiți în perioada lor.

      1. Mai poti mă oano(intenționat e scris cu litera mică, la fel ca gândirea ta) de atata frustrare cata ai in tine? Vad ca nu ratezi vreo postare pe tema educației cu dejecțiile tale. Nu e vina profesorilor ca nu ai fost tu în stare sa faci ceva mai bun cu viață ta și muncești de rupi la privat pe salariul minim pe economie (probabil ceva cablaje auto, etc). Așa ca te rugam sa lași discuțiile și frustrările în alta parte.

        Multumim anticipat !

        1. Am studii superioare și câștig mult peste medie și nu sunt frustrată, doar că mă bucur că la anul veți primi acea mărire de salariu. Este chiar mult prea mult pentru cât munciți. Mă gândesc la părinții care finanțează cu bani educația, că voi nu vă faceți treaba așa cum trebuie

          1. Oano menționează: studii superioare la privat (că nu te duse capul să faci facultate la stat și te dădu la privat că era rușine in sat )
            Marea ta grijă e salarizarea din învățământ.
            Oano, e o vorbă românească: “Nu e treaba măgarului de unde beau oile apă ” (nu am vrut să jignesc animalul)

  14. Oamenii de servicii din școli credeți ca merită salariu mediu pe economie după 35 ani munca?La 35 ani sa ai un salariu de2000 lei este corect ?

  15. Ar trebui să se mărească salariul în funcție de rezultatele elevilor la fiecare cadru didactic pentru că avem profesori care nu știu ce înseamnă a ajuta și copiii mai puțin înzestrați. Toți miniștri și profesori de la revoluție pana în ziua de azi nu a făcut altceva decât să pună pe butuci sistemul de învățământ și să dea naștere la o generație mare de inculți și de abandon școlar. Înainte spunea lumea că Ceaușescu nu avea decât 4 clase .Dar cred că el avea 4 clase cât au toți miniștri de pană acum la un loc.Pentru că atunci toți învățau și toți absolveau o școală dar acum ori abandonează din scoala primara ori nu termina nici 10 clase de ce oare? Din cauza celor care merg decât a-și lua salariul și pentru ai merge cartea de munca că bani groși vin din meditațile oferite copiilor din buzunarul parintelui și mă întreb voi ce merit aveți de pretindeți bani mulți. Să dovedească fiecare că este capabil să aducă copii pe un drum normal și atunci da este ok pentru că nu vreau să generalizez pentru că am întâlnit și cadre care se ambiționează să îl vada pe cei slabi la învățătură la un nivel în cât să se descurce în viitor. .Meritele sunt ale părinților pentru că îi meditează pe copii nu al altcuiva. Pentru că cea ce ar trebui să învețe la școală învață particular plătind ore de meditați.

    1. Iulia, cu tot respectul, dacă nu știi despre ce este vorba, hai să nu vorbim degeaba și nu mai generaliza. Dacă pe ,,Gigel” nu-l interesează nimic, pentru că părinții lui au bani și de toate, iar acesta te persiflează spunând că nu ai ce să-i faci, ce mai este de făcut? Vorbim toși despre faptul că înainte era altfel. Bun, era altfel, și eu am prins la începuturile carierei mele disciplina din școli, dar problema s-a deteriorat ulterior când toată lumea este pricepută la orice și există părerologi la orice. Dacă nu eram o breaslă trecută la ,,și altele”, probabil situația nu ar fi stat așa. Am văzut mulți ,,cunoscători”, unii dintre ei promovându-i de milă în trecut și acum se pricep și ei la dat cu presupusul și că ei te plătesc domnule din banii lor. Aici suntem și ne mirăm ce a ajuns învătământul. Deci, se lucrează cu materialul clientului, iar dacă unii sunt înzestrați nativ, poți obține rezultate excelente cu ei, dacă nu, e foarte greu să ai rezultate excelente sau măcar bune. Depinde foarte mult și mediul de proveniență, iar școala nu poate înlocui toate frustrările și neajunsurile fiecăruia, pentru că și așa am ajuns oamenii de serviciu ai tuturor. Vrem servicii ca afară, dar acolo există salarizare bună și mult personal ajutător, nu profesorii să fie și paznici și de toate. Asta este realitatea!

  16. Titlul corect era “Salariile din învățământ nu vor fi majorate cu 10% din 1 ianuarie 2023”. Poate ne prezinta sindicatele procentul.

  17. Mințiți! Nu este nicio creștere cu 10% ,este o creștere de mizerie care nu acoperă inflația ,nu ca 10% o acoperă .
    Ca de obicei învățământul este bătaia de joc a politicienilor!

    1. Și 43% din fiecare salariu în fiecare luna… Aproape jumătate din munca noastră… Cele mai mari taxe din Uniunea Europeană are România… 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎

  18. Mulți dintre voi, atât meritați, că și așa nu veniți 4 ore la școală pe zi. Profesorii și învățătorii, despre care citesc cu mare plăcere în presă, că au metode de predare foarte frumoase și care știu să își apropie elevii, iar elevii vin cu mare drag la școală, aceea merită măriri de salarii, nu profesorii, care doar îi pun pe copii să conspecteze din manual și ora următoare le spun că vor da test sau le dau test neanunțat. Așa că cei care se plâng pe aici, probabil sunt profesori care vin la școală, doar ca să iasă din casă

      1. Pe Oana așa deșteaptă au făcut-o părinții, după o noapte de chef (au uitat să se protejeze) . Imaginează-ți ce a ieșit din ea iar apoi gândește -te de ce nu evoluăm ca și nație. Ăștia au drept să se înmulțească in continuare, au dreptul la vot și dreptul să se exprime liber. Toată lumea de pe aici i-a zis Oanei că e proastă însă ea nu crede și insistă să își dea cu părerea. Vorba aceea: ” după ce că e proastă mai și claxonează”

        1. Proști și cretini sunteți voi. Cum a comentat cineva aici, profesorii ar trebui plătiți în funcție de modul de predare și de satisfacția elevilor și a părinților. Dacă ei sunt nemulțumiți de un profesor, atunci acel profesor să nu își primească salariul sau să i se înjumătățească. Elevii sunt viitorul și ei trebuie să fie pregătiți de profesori foarte bine pregătiți

          1. Sigur, Oano. Părinții se pricep la toate zici tu.
            Părinții, în primul rând, să-și vadă de educația copiilor acasă. Părinții sunt partenerii școlii. Nu sunt “șefii”. Au ajuns să considere școala ca pe o dădacă, cât timp ei sunt la serviciu. Nu-mi spune tu mie despre părinți. La tine la serviciu, vin părinții să vă facă programul? Și dacă ai atâtea frustrări, ai posibilitatea să te muți în sectorul de stat, chiar în învățământ și să-l ridici pe cele mai “înalte culmi”.

  19. Toată lumea discuta doar de profesori și personalul auxiliar dar personalul nedidactic mereu a fost sărit din schema când s-au mărit salariile. Sindicatele ne iau banii degeaba pentru ca pe noi nu ne reprezinta nimeni. Opriți discriminarea și aplicați legea salarizării pentru toată lumea la fel pentru ca și personalul nedidactic din învățământ are dreptul la un trai decent.

    1. Nu ar trebui să nu mergem noi să le facem focu și tot ce facem noi oameni de serviciu,să vedem cear face fără noi,parcă noi nu am lucra în învățământ noi am lucra la CAP în agricultura.

    2. Păi așa fac pe noi ne uită! Dacă am merge de la 1 ianuarie noi cei care nu facem parte din grila de salarizare și nu mai facem focul la centrale și curățenie să vedem ce se întâmplă mergem la program dar nu facem nimic să se vadă munca noastră! Eu merg la 5 dimineața și ajung acasă la 3 în condițile în care stau la 5 min de școală dar orele suplimentare nu se plătesc!

  20. sindicatele din învățământ nu știm dacă mai exista, nu se face nimic , ei trăiesc bine mersi pe picior mare , propun sa nu mai plătim cotizația la nivelul întregii tari.

  21. Pentru personalul nedidactic auxiliar (gen îngrijitor clădiri -adică femeie de serviciu,etc ) nu se prevede nimic?
    Știți cu ce salariu net lunar se duc acasă?
    Cu tot respectul,chiar aș vrea un răspuns dar concret și de bun simț.
    Mulțumesc frumos.

    1. Toti bugetarii primesc 10%, dar in realitate vor fi cresteri mai mici. Asteptam pozitia sindicatelor care se lasa asteptata.

      1. Liderii sindicali au declarat că mărirea este suficientă, așa că nu vă mai așteptați la alte declarații, că le așteptați degeaba 😈😈

  22. Cînd este vorba de procese liderul de sindicat vine să semnăm și noi cei din sectorul alimentar (bucătărie) dar la cerut drepturi și pt noi nu! In bucătărie se depune o muncă grea! Nu ai nici un spor cine lucrează știe cum este! Salariul de mizeri, muncă cît se poate! Nouă cît la sută ne dă???

  23. Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.

  24. Atenție dacă salariul viceprimarului nu creste …toți angajații sunt plafonati la salariul viceprimarului deci zero mărire pentru ceilalți..

  25. Ce ne pacalesc guvernantii ca ei nu isi maresc salariul dar ei sunt deja la grila maxima. La fel cum ne pacalesc sindicatele ca fac ceva pentru profesori.

      1. Astia 150 trebuia acordati acum 2 ani care oricum sunt praf in ochi. Sindicatele ne-au tradat, nici nu ma astept sa faca ceva.

  26. Salariul brut dupa marire al unui profesor incepe de la 3900, mai mic decat salariul minim in constructie. Daca atat primim inseamna ca atat meritam.

    1. Dar stai la căldură, un constructor lucrează 12ore în frig,altă comparație mai bună trebuia să găsești, de exemplu medicii.

  27. Cel mai bine ar fi… grevă generală toată țara! 50% creștere salarială!

    Dar nu suntem uniți! Unii dintre noi vin și ” fără bani” la școală!

    Sindicatele ne-au trădat, vândut!

    Pe scurt…ne merităm salariile!

  28. personalul auxiliar care a fost preluat de învățământ, îngrijorare asistent medical etc mă tefer la cresele preluate de învățământ unde se lucreaza in echipă.Grupele fiind la o capacitate de 23 de copii,o singura educatoare fără ajutor personal auxiliar nu are nici o sansa sa asigure nevoile unui copilaș sub un anișor.Aceste persoane prestează muncă voluntară!

    1. Toti prestam munca voluntara pentru un salariu de mizerie, in ziua de azi presiunea este enorma din partea parintiilor si a directorului. Sindicatele o sa se laude ca am ajuns in sfarsit pe grila de salarizare din 2017. Nu avem sindicate pentru a face greva, mereu gasesc motive sa stam cuminti.

    1. Noi ingrijitoarele din cresa am decazut in ultimul hal. Avem cele mai mici salarii ,in schimb cea mai multa munca. Salariul meu a scazut cu 500 de lei de cand cu preluarea ministerului de invatamant. Cresele nu pot functiona dupa noul sistem. Copii intre 7 luni si 2 ani necesita o atentie deosebita. O singura educatoare nu ze poate descurca singura cu 10, 15 copilasi. o situatie de tot rahatul. Noi nu avem spor de stres dar in schimb stam pe grupe cu copiii. Cum este posibil atata nesimtire din partea ministerului???
      Ne vom da demisia in masa si vom face proteste.Sunteti niste incapabili si niste inconstienti..Sindicatele sa ia masuri.,ca doar ptr asta cotizam.

  29. 42% oprește statul din fiecare salariu lunar… 👎 👎 👎 Ferească Dumnezeu! Cele mai mari contribuții din Uniunea Europeană… Aproape jumătate din munca unui om…RUȘINE !!!!!!!!!!!!! După ce că sunt cele mai mici salarii din UE, opresc și cele mai mari contribuții… Doamne!!!!!!! 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din învățământ solicită ministerului Educației să ceară de urgență inspectorilor și directorilor să nu mai cheme angajații la lucru în sute de școli. Hăncesc: „Este absurd să chemi zeci sau chiar peste o sută de persoane la școală”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere Ministerului Educației și Cercetării să oblige inspectoratele și directorii să nu mai cheme angajații din învățământ la lucru, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Învățătorii trebuie să completeze rapoarte de evaluare pe 49 de puncte distincte pentru elevii din clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025, care începe în septembrie / Model de raport pentru evaluarea de la finalul clasei

Învățătorii trebuie să completeze rapoarte descriptive de evaluare într-o aplicație informatică dedicată pentru elevii care vor intra în clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025, conform proiectului de ordin pentru aprobarea…
Vezi articolul