LISTA 256 de proiecte, cu peste 650 de școli și structuri arondate, admise la finanțare din 702 depuse pentru reducerea abandonului școlar în primar, în apelul PRIMII de 1,2 miliarde de lei

Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Ministerul Educației și Cercetării a publicat lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare pentru lecții individualizate, activități de recuperare, hrană pentru elevi și consiliere, prin proiectul PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție, astăzi, 4 noiembrie. 

Sunt 256 de unități de învățământ selectate pentru finanțare și 416 structuri școlare arondate. 

Din cele 702 de proiecte depuse, 256 au fost admise pentru finanțare și restul de 446 sunt pe lista de rezervă. 11 proiecte au fost respinse.

Programul urmărește prevenirea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar în unitățile de învățământ cu risc ridicat.

Potrivit ministerului, vor fi incluși toți elevii de nivel primar din unitățile de învățământ selectate, atât din școlile cu personalitate juridică, cât și din structurile acestora.

Sunt vizate unitățile încadrate în categoria de risc foarte mare sau mare de părăsire timpurie a școlii și abandon școlar, conform Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și gradului de marginalizare comunitară, stabilit prin indicele UNICEF.

Proiectele admise la finanțare au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, cu aplicarea criteriilor de departajare prevăzute de Metodologia aprobată prin Ordinul de ministru nr. 5.798/2026, în limita bugetului alocat rundei 2026 – 2027.

Pentru proiectele admise la finanțare, Ministerul Educației și Cercetării va încheia acorduri de finanțare cu unitățile de învățământ beneficiare.

Proiectele având statut de rezervă pot fi finanțate, în ordinea din listă, în situația în care se disponibilizează fonduri ca urmare a retragerii, renunțării sau neîncheierii acordului de finanțare de către unitățile de învățământ admise la finanțare, a dezangajării unor sume ori a suplimentării bugetului alocat, în limita sumelor disponibile, conform ministerului

Pentru ce pot fi folosiți banii

Finanțarea poate acoperi, potrivit anunțului Ministerului Educației și Cercetării:

Informații de context

Apelul lansat pe 28 septembrie prevedea că 1.487 de școli eligibile pot solicita granturi de aproape 7.500 de lei per elev din ciclul primar, pe an școlar. Fondurile totale anunțate sunt de 1,21 miliarde de lei și au drept scop „să sprijine aproximativ 50.000 de copii din ciclul primar, pe parcursul a trei ani”, potrivit MEC.

LISTA școli admise pentru finanțare 
Exit mobile version