Lista școlilor închise din cauza gripei a fost publicată de Ministerul Educației: 2.555 de elevi stau acasă, din cauza suspendării cursurilor

Foto: Freepik.com

Ministerul Educației a publicat lista integrală a școlilor și grădinițelor care și-au închis porțile sau și-au suspendat parțial cursurile, ca urmare a cazurilor de gripă. Cele mai multe școli închise parțial sunt în Brașov – 12 – și în București, unde sunt 25 de unități de învățământ închise parțial, la care se adaugă două unități de învățământ închise integral.

“2.555 de elevi sunt afectați (stau acasă) din cauza suspendării cursurilor din aceste unități de învățământ”, anunță Ministerul, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

“În urma notei pe care Ministerul Educației și Cercetării care a transmis-o Inspectoratelor Școlare Județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, astăzi, 10.02.2020, situația centralizată pentru gripă la nivel național arată în felul următor:

În județul Brașov sunt 12 unități de învățământ închise parțial.
În Municipiul București sunt două unități de învățământ închise integral și 25 de unități de învățământ închise parțial.
În județul Buzău este o unitate de învățământ închisă parțial.
În județul Cluj sunt două unități de învățământ închise parțial.
În județul Iași sunt trei unități de învățământ închise parțial.
În județul Olt este o unitate de învățământ închisă parțial.
În județul Sălaj sunt trei unități de învățământ închise parțial.
În județul Suceava este o unitate de învățământ închisă integral.

2.555 de elevi sunt afectați (stau acasă) din cauza suspendării cursurilor din aceste unități de învățământ.

Lista cu unitățile de învățământ închise integral din cauza gripei

București

Suceava

Lista cu unitățile de învățământ închise parțial din cauza gripei

Sălaj

Iași

Cluj

Olt

Brașov

Buzău

București
Sector 1

Sector 3

Sector 4

Sector 5

Sector 6

Citește și:
Exit mobile version