Profilul directorilor de școli ar urma să se schimbe odată cu noul concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, programat pentru 2026, a declarat Luciana Antoci, consilier pe educație la cancelaria premierului Bolojan pe 4 martie la Prima News. directorii din toamna anului 2026 nu vor mai semăna cu directorii din 2021”, a declarat Luciana Antoci.
- Concursurile de directori și numirea noilor șefi la Inspectorate au fost lăsate în aer, fără metodologii și fără calendare clare, prin demisia ministrului Daniel David. În ianuarie au expirat mandatele a 60% dintre directori, iar inspectoratele școlare au numit noi directori prin proceduri specifice.
- Cum arată „directorul ideal” pentru inspectoratele școlare: fișele de evaluare după care se decide cine rămâne la conducerea școlilor după expirarea mandatelor obținute prin concurs favorizează oamenii obedienți, care răspund la raportări, care țin sub control tensiunile și protejează sistemul, conform unei analize Edupedu.ro
„E clar că s-a schimbat spectrul de probleme cu care se confruntă în unitățile școlare. Directorul este acela care dă identitate școlii, înțelege nevoile elevilor, păstrează contactul direct și cu părinții, dar și cu ceilalți parteneri educaționali, în așa fel încât să poată aduce către școală resursele necesare, să împingă lucrurile către direcția pe care și-o propune, pentru că n-o să găsiți două unități de învățământ care seamănă, ceea ce înseamnă că nu putem să avem doi directori pe același profil”, a motivat aceasta.
„Din păcate, ocuparea funcției de director de școală nu presupune o formare inițială în România, spre deosebire de alte state, unde nu poți deveni director fără un master în management educațional”, a mai spus Luciana Antoci.
În noiembrie 2025, Luciana Antoci a declarat că „concursul pentru directori de școli va avea loc în primăvara anului 2026 și se va regândi normă didactică, pentru că nu e totuna să conduci o școală cu 400 de elevi sau un colegiu național cu 1500 de elevi”.
În România nu există formare obligatorie pentru directorii de școli
Luciana Antoci a atras atenția că, spre deosebire de alte sisteme educaționale, în România ocuparea funcției de director nu presupune o formare inițială obligatorie în management educațional.
„Din păcate, în sistemul de educație din România, ocuparea poziției de director nu presupune și parcurgerea unei formări inițiale în acest sens, așa cum se întâmplă în alte sisteme educaționale, unde nu poți să devii director de școală decât dacă ai un master făcut în zona managementului educațional.
Din păcate, la noi nu există această regulă, însă asta nu înseamnă că nu putem identifica în sistem oameni foarte aplecați, cu reale competențe manageriale, chiar dacă ele nu au fost validate printr-o formulă de formare inițială”, a spus Luciana Antoci.
Trei trăsături esențiale ale directorului de școală
Întrebată care ar fi principalele calități ale unui director de școală, Luciana Antoci a enumerat trei elemente esențiale.
„În primul rând, foarte bună cunoaștere a comunității pe care își dorește să o coordoneze din ipostaza de director. Și când spun comunitate mă refer și la organizația școlară, dar mă refer și la comunitate extinsă din afara școlii și la oportunitățile pe care comunitatea le poate oferi pentru zona educațională. Și cu alte cuvinte, cunosc foarte bine organizația școlară, nevoile ei și oportunitățile pe care mi le oferă mediul intra și extrașcolar.
Pe de altă parte, aplecarea către nevoile elevului, atenția în tot ceea ce decidem într-o unitate de învățământ trebuie să fie orientată în mod absolut către elev, nu către nevoile angajaților, ale profesorilor, ale părinților, ale altor categorii, să spun, chiar dacă sigur, toți acești actori educaționali contează, dar nu ar trebui ca ei să cântărească mai mult în decizie decât interesul primar al elevului.
În al treilea rând, mi se pare că este esențial ca un director să aibă capacitatea, abilitatea de a cuantifica, de a măsura, de a înțelege corect care e dimensiunea fenomenelor din școala lui.
Mă refer aici și la riscul, poate al elevilor de a abandona, pe de o parte, și la riscul lor de a nu alege o rută educațională corectă și la așteptările părinților, și la nivelul de satisfacție pe care aceștia îl manifestă pe relația cu școala și la relația cu autoritățile publice locale, pentru că ele asigură practic tot ceea ce înseamnă infrastructură materială și pot oferi suport și în afara acelor sume care sunt direct alocate”, a susținut Luciana Antoci.
Directorul elevului
Luciana Antoci a subliniat că misiunea fundamentală a directorului este dezvoltarea elevilor.
„Directorul trebuie să fie, în primul rând, directorul elevului”, a spus aceasta, explicând că valoarea unei școli se vede în capacitatea de a forma tineri pregătiți pentru piața muncii, dar și echilibrați emoțional și social.
