Mădălina, învățătoare care a venit la protestul de azi din Piața Victoriei, și la marșul spre Palatul Parlamentului, a spus pentru Edupedu că nu mai este motivant financiar să fii profesor. „Ai sentimentul că nu ești auzit, că nu contezi”, a spus învățătoarea legat de deciziile Guvernului privind Educația. „Hârțogăriile pe care trebuie să le facem se complică an de an. Nu avem instrumente, nici oameni specializați pentru elevii cu CES”, a mai spus ea.
- Amintim că peste 10.000 de profesori s-au adunat la mitingul sindicatelor din fața Guvernului, unde cer retragerea proiectului legii salarizării și modificarea măsurilor de austeritate din școli. Profesorii au plecat în marș spre Parlament unde au ajuns în jurul orei 13:30. Urmărește LIVE aici desfășurarea protestului și ce spun alți profesori de la protest
Reporter Edupedu: Ce vă nemulțumește? De ce ați ieșit azi în stradă?
Mădălina, învățătoare: Sentimentul că nu ești auzit, nu ești băgat în seamă, nu contezi. Asta vizavi de feedbackul pe care mi l-as fi dorit să îl avem din partea guvernanților. Am vrea sa vedem că educația contează. Știm cu toții că este foarte important, fără educație n-am avea nici medici, nici judecatori nici politicieni, și domnii care sunt acum la putere au trecut prin scoli mai multi ani. Este importantă starea de bine a profesorilor pentru a o transmite mai departe părintilor si elevilor. Toata această stare de bine se multiplică în societate, nu azi, ci in timp. Este un efort pe care dacă guvernanții l-ar face, ar culege roadele un pic mai târziu pentru ca așa e în educație: semeni acum și dacă ai răbdare culegi roadele mai târziu.
Motivant nu mai este financiar. Hârțogăriile pe care trebuie să le facem an de an parcă se complică, in fiecare an tot mai multe. Aceste lucruri te descurajează. Singurul lucru care te încurajează sunt privirile curioase ale copiilor, cu dragoste, uneori nu-ți mai spun «doamna», ci mama, pentru că petreci așa de mult timp cu ei încât facem parte din familie. Te încurajează când un copil vine și îți spune că are o problemă si te roagă să îl ajuți. Te încurajează că la început de an nu știau să citească și la final de an școlar, 10 luni mai târziu, toți copiii știu să citească. Nu știau să scrie literele de mână, li se păreau lucruri venite din altă lume. Și acum scriu după dictare toți.
Edupedu.ro: Ce ar putea să facă guvernantii pentru Educație ca să mai dea puțină speranță?
Mădălina, învățătoare: Noi ne-am dori alinierea cu salariile la normele UE nu doar cu obligațiile. Pe de altă parte, problema copiilor cu CES, nu avem pârghiile necesare. Avem un singur specialist la zeci de elevi care ajunge poate o dată pe lună. Mulți au nevoie de shadow. Profesor de sprijin nu ajunge la ei pentru că are la altă școală. Nu avem resurse umane specializate și nici instrumente.
Și încă ceva: pârghii de a-i disciplina pe unii dintre elevi. Nu mai avem. La gimnaziu este cazul.
