Mădălina, învățătoare: Nu mai este motivant financiar să fii profesor. Ai sentimentul că nu ești auzit, că nu contezi. Hârțogăriile pe care trebuie să le facem se complică an de an / Nu avem instrumente, nici oameni specializați pentru elevii cu CES

5.803 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Mădălina, învățătoare care a venit la protestul de azi din Piața Victoriei, și la marșul spre Palatul Parlamentului, a spus pentru Edupedu că nu mai este motivant financiar să fii profesor. „Ai sentimentul că nu ești auzit, că nu contezi”, a spus învățătoarea legat de deciziile Guvernului privind Educația. „Hârțogăriile pe care trebuie să le facem se complică an de an. Nu avem instrumente, nici oameni specializați pentru elevii cu CES”, a mai spus ea.

Reporter Edupedu: Ce vă nemulțumește? De ce ați ieșit azi în stradă?

Mădălina, învățătoare: Sentimentul că nu ești auzit, nu ești băgat în seamă, nu contezi. Asta vizavi de feedbackul pe care mi l-as fi dorit să îl avem din partea guvernanților. Am vrea sa vedem că educația contează. Știm cu toții că este foarte important, fără educație n-am avea nici medici, nici judecatori nici politicieni, și domnii care sunt acum la putere au trecut prin scoli mai multi ani. Este importantă starea de bine a profesorilor pentru a o transmite mai departe părintilor si elevilor. Toata această stare de bine se multiplică în societate, nu azi, ci in timp. Este un efort pe care dacă guvernanții l-ar face, ar culege roadele un pic mai târziu pentru ca așa e în educație: semeni acum și dacă ai răbdare culegi roadele mai târziu. 

Motivant nu mai este financiar. Hârțogăriile pe care trebuie să le facem an de an parcă se complică, in fiecare an tot mai multe. Aceste lucruri te descurajează. Singurul lucru care te încurajează sunt privirile curioase ale copiilor, cu dragoste, uneori nu-ți mai spun «doamna», ci mama, pentru că petreci așa de mult timp cu ei încât facem parte din familie. Te încurajează când un copil vine și îți spune că are o problemă si te roagă să îl ajuți. Te încurajează că la început de an nu știau să citească și la final de an școlar, 10 luni mai târziu, toți copiii știu să citească. Nu știau să scrie literele de mână, li se păreau lucruri venite din altă lume. Și acum scriu după dictare toți.

Edupedu.ro: Ce ar putea să facă guvernantii pentru Educație ca să mai dea puțină speranță?

Mădălina, învățătoare: Noi ne-am dori alinierea cu salariile la normele UE nu doar cu obligațiile. Pe de altă parte, problema copiilor cu CES, nu avem pârghiile necesare. Avem un singur specialist la zeci de elevi care ajunge poate o dată pe lună. Mulți au nevoie de shadow. Profesor de sprijin nu ajunge la ei pentru că are la altă școală. Nu avem resurse umane specializate și nici instrumente.

Și încă ceva: pârghii de a-i disciplina pe unii dintre elevi. Nu mai avem. La gimnaziu este cazul.


6 comments
  1. Ca de obicei apar cei care ,,stiu”, si comenteaza. Daca te duci la jobul lor si te iei de ei, spun ca tu nu te pricepi, si au dreptate.
    Acum referitor la profesoara, poate daca ai avea respect fata de tine si ai cere mai mult, cu siguranta ai primi. Pana cand tot apare cate o profesoara, cu o mima necajita, care poarta o pancarta pe care scrie ,,cer doar respect si conditii decente” si mai si inclini capul, arati ca un sarantoc. Nu vei primi nimic, ca se vede ca nu-ti cunosti valoarea, nu te respecti, ti-e frica sa nu pierzi salarul acela pentru care te imbolnavesti cu nervii pana la pensie ca nu-ti permiti sa-ti iei concedii sa-ti revii. Te calca unii si altii in picioare, sterg pe jos cu tine, pentru ca nu ai incredere ca poti mai mult, poti primi mai mult. Dupa ce primesti mai mult, apare respectul, d-na profesoara. Un prim pas ar fi sa elimini cuvantul ,,doar”, apoi ,,respect”, si apoi sa ceri niste bani, simplu si cu seriozitate, nu povesti. Dar pentru asta, trebuie sa te bati, trebuie sa lupti.
    Legat de cei care ,,stiu”, se vede ca nu au copii. Parintii din tara sunt tot mai ingrijorati, ca stiu ca multi profesori vor renunta la munca enorma legata de dirigentii. Sa te tot lupti cu cei care ,,stiu” sa-si trimita copiii la scoala, sa numeri mii de absente si cate si mai cate. Cei ce ,,stiu” nu sunt capabili sa numere pana la 100, nu au chef de fapt, si bine fac, doar nu-s ,,putin inteligenti”. Sa numere profesorii. Multi profesori au renuntat deja la dirigentii. Insa asta se stie mai putin. Si bine fac. De ce? pentru ca poti face 500 de lei vanzand 10 rujuri, si unii incep sa se prinda.
    Mult succes, Romanie lucie!

  2. chiar nu mai aveți nici un pic de rușine! numai bani și iar bani! ce livrați în schimb, ce s a schimbat în calitatea învățământului romanesc de când vi se tot măresc salariile?!!! NIMIC

  3. >>Nu avem resurse umane specializate
    Sa-mi fie cu iertare. Profesorii de sprijin s-au specializat in hartii, semnaturi, stampile si plimbarea hartiilor.

    Paroxismul hartiilor arata asa: 3 stampile pe un document, aceiasi persoana semneaza de doua ori pe acelasi document, adaptarile curriculare au nevoie de 2 stampile, 2 semnaturi ale sefilor si 20-30 de semnaturi ale profesorilor (sau cati sunt la clasa).

    Raportul anual de activitate are 2 stampile, 3 semnaturi. Dupa ce este completat in Word se completeaza si in Google forms. Se face copy-paste in el din alt document Excel, care are alt scop. Se duce la CMBRAE impreuna cu alte hartii. Aici se avizeaza si se aproba. In septembrie primeste numar de inregistrare. Tot in septembrie este luat un exemplar si dus la scoala inapoi.

    Ce e mai grav este ca nimeni nu raspunde pentru acest haos.

  4. Aici, da, e un punct de discutat.
    Sunt unii la ISJ care cred ca jobul lor e sa elibereze certificate CES și atât!
    Eliberezi certificatul, dar vezi și mai departe ce se întâmplă! Ai consilier, ai profesor dedicat, ai suport?
    Sau doar dai certificatul și apoi îți bagi dosar de gradație cu „vai, ce mult am muncit și ce dificil job am!!!”

    1. Sunt situații pe care sigur le-ați întâlnit unde te trezești că el o avut certificat CES numai pentru invățământ special 1-8 și brusc într-a 9 a a devenit învățământ de masă! S-a și vindecat! Cine să verifice CJRAE și ISJ cum eliberează certificatele? Bunica! Băgăm semnătură pe orice ar fi și dă-i mai departe, iar la clasă te trezești în situația că nu vorbim de o chestie simplă și ai cu cine vorbi! Tot colectivul clasei are de suferit că trebuie stăpânit 1 singur care nu avea, simplu, ce să caute în învățământul de masă! Are de pierdut CES-ul că îi trebuie un profesor care să aibe cunoștințile necesare de management al lui, restul clasei care mai face carte din părți și profesorul care este depășit de situație! Atât poate MEC!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *