Managementul Muzeului Geologic Național este verificat de Autoritatea Națională pentru Cercetare, sesizată în legătură cu directoarea culturală a instituției, care ar fi fost numită într-o „funcție inexistentă” / Ramona Bălășcuță arată că funcțiile de management ocupate au fost stabilite de conducerea Institutului Geologic în 2023 și 2025

Foto: Muzeul Național de Geologie

Activitatea Muzeului Geologic Național și situația încadrării pe post a directoarei acestei instituții, Ramona Bălășcuță, sunt verificate în prezent de către Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), în urma unor sesizări primite „în perioada recentă” cu privire la posibile nereguli, arată ANC într-un răspuns transmis la solicitarea Edupedu.ro. Potențiale încălcări ale legislației în vigoare, în ceea ce privește administrarea muzeului, fuseseră semnalate redacției de către un avertizor de integritate, care nu și-a declinat identitatea și care a sesizat ANC cu privire la presupuse nereguli în numirea conducerii acestui Muzeu.

Potrivit informațiilor Edupedu.ro, ANC a fost sesizată de cel puțin două persoane, ca avertizori de integritate, în legătură cu actuala conducere a Muzeului Geologic. Una dintre sesizări, consultată de Edupedu.ro, arată că directoarea Ramona Bălășcuță a fost încadrată, printr-o decizie din august 2025, în funcția de manager cultural, după ce în prealabil ocupase postul de director muzeu. În organigrama Institutului de Geologie nu ar exista funcția de manager cultural la Muzeul Geologic Național, cum nu ar exista nici cea de director al muzeului. „Încadrare pe funcție inexistentă în organigrama aprobată de ANC”, susține documentul consultat.

Foto: Ramona Balascuta/Facebook.com

Sesizarea consultată face trimitere și la o recentă știre Agerpres, preluată și de Edupedu.ro, în care Ramona Bălășcuță era prezentată ca „directoarea Muzeului Geologic Național”.

Organigrama Institutului Geologic al României / Sursa: IGR.ro

Pe site-ul Muzeului Geologic Național nu este prezentat niciun comitet de conducere, comitet care ar trebui să asigure managementul subunității Institutului de Geologie, conform regulamentului de funcționare a acestui institut. Edupedu.ro nu a identificat nici un regulament de organizare la nivelul conducerii muzeului, regulament care să fie aprobat de conducerea Institutului de Geologie, conform reglementării citate.

În punctul său de vedere transmis la cererea Edupedu.ro, Ramona Bălășcuță arată că funcțiile au fost stabilite de conducerea Institutului Geologic al României în condițiile în care fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării nu ar fi considerat necesară o schimbare de organigramă. Ea spune că schimbările au fost impuse de nevoia de a armoniza managementul muzeului cu reglementările legale privind managementul instituțiilor de cultură, acest muzeu fiind încadrat astfel. Punctul de vedere al directoarei – integral mai jos.

Ce spune Autoritatea Națională pentru Cercetare

Edupedu.ro a solicitat ANC să precizeze ce a făcut în urma sesizărilor primite. Autoritatea a răspuns precizând că în prezent sunt în curs de desfășurare verificări, verificări făcute de structura de audit public intern a ANC, la dispoziția președintelui ANC, Andrei Alexandru.

„La acest moment, verificările sunt în derulare. În consecință, ANC nu poate formula anticipat concluzii cu privire la legalitatea încadrării sau exercitării unor funcții, existența unor posturi în structura organizatorică, temeiul juridic al unor drepturi salariale ori eventuala existență a unor forme de răspundere”, arată instituția.

ANC arată că nu are răspunsuri, momentan, nici în ceea ce privește actele organizatorice ale Institutului Geologic, care, de asemenea, „constituie aspecte ce fac parte din verificările în curs”: 

Autoritatea Națională pentru Cercetare precizează că va oferi la finalul verificărilor informațiile de interes public și eventualele măsuri pe care le va dispune în acest caz:

Răspunsul ANC pentru Edupedu.ro, detaliat:

„Autoritatea Națională pentru Cercetare a primit, în perioada recentă, mai multe sesizări și informări referitoare la activitatea Muzeului Geologic Național, inclusiv cu privire la aspecte care o vizează pe doamna Ramona Bălășcuță. Acestea au fost înregistrate și analizate la nivel instituțional, iar, având în vedere natura aspectelor sesizate și necesitatea verificării acestora pe baza documentelor și evidențelor relevante, la dispoziția președintelui ANC au fost demarate verificări de către structura de audit public intern.

La acest moment, verificările sunt în derulare. În consecință, ANC nu poate formula anticipat concluzii cu privire la legalitatea încadrării sau exercitării unor funcții, existența unor posturi în structura organizatorică, temeiul juridic al unor drepturi salariale ori eventuala existență a unor forme de răspundere. Aceste aspecte pot fi stabilite numai în urma verificării documentelor relevante și a finalizării procedurii de audit.

În ceea ce privește întrebările referitoare la doamna Ramona Bălășcuță, ANC nu poate confirma, la acest moment, existența sau inexistența unor eventuale neconformități și nici măsurile care ar putea fi dispuse, întrucât aceste elemente fac obiectul verificărilor aflate în curs. Simpla existență a unor sesizări sau informări nu poate conduce, prin ea însăși, la stabilirea unor fapte nelegale ori a unei răspunderi individuale.

Referitor la organizarea și funcționarea Muzeului Geologic Național, aceasta trebuie analizată prin raportare la cadrul legal aplicabil, actele organizatorice și documentele interne ale Institutului Geologic al României, persoană juridică distinctă, precum și, după caz, ale subunității. În acest context, existența, conținutul și aplicabilitatea unui regulament propriu de organizare și funcționare, precum și modul de stabilire a atribuțiilor persoanelor care exercită responsabilități la nivelul Muzeului, constituie aspecte ce fac parte din verificările în curs.

După finalizarea verificărilor și asumarea documentului final rezultat în urma acestora, ANC va putea comunica, în condițiile Legii nr. 544/2001 și ale celorlalte dispoziții legale aplicabile, informațiile de interes public care pot fi făcute publice cu privire la concluziile și, după caz, măsurile dispuse.”

Ce spune Ramona Bălășcuță

La solicitarea Edupedu.ro, aceasta a transmis că, între 2022 și 2023, Consiliul de Administrație al Institutului Geologic a aprobat înființarea a două posturi de conducere, cel de director muzeu (cu atribuții culturale, de marketing și reprezentare), respectiv un post de director adjunct/responsabil IOSIN.

Ramona Bălășcuță spune că, în iulie 2023, a fost numită director interimar pentru o lună, în timp ce o altă persoană a fost propusă pentru postul de director adjunct, dar aceasta a refuzat numirea. După un memoriu făcut de aceeași persoană către CA al Institutului Geologic, fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării a apreciat că nu este necesară schimbarea organigramei pentru înființarea celor două posturi.

Tot Ramona Bălășcuță precizează, în punctul său de vedere transmis Edupedu.ro, că, în august 2025, CA al Institutului au aprobat modificarea funciei de director în cea de manager cultural, „în vederea armonizării funcției cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/2009, precum și cu Legea 311/2003 care reglementează regimul juridic, clasificarea și principiile de organizare a muzeelor și colecțiilor publice – Actul normativ definește standardele de conservare, finanțare și protejare a patrimoniului național precum și cu prevederile Clasificării ocupațiilor din România.” Și spune că tot în august anul trecut a fost modificat statul de funcții/statul de personal al Institutului, pentru a transforma funcția de director în cea de manager cultural.

Potrivit Ramonei Bălășcuță, „La acest moment ocup funcția de manager cultural prin decizie,interimar, pe durata mandatului directorului general IGR ( care se încheie în anul 2027)”

Punctul de vedere al acesteia transmis Edupedu.ro, integral:

Exit mobile version