Masa caldă în 150 de școli, “probabil” aprobată azi prin Ordonanță de Urgență – ministru

Monica Anisie / Foto: gov.ro

Ministrul Educației a anunțat că în ședința de Guvern de marți, ora 16:00, va fi adoptată Ordonanța de Urgență prin care programul Masa Caldă va fi pilotat în încă 100 de școli, după ce în ultimii 3 ani a fost aplicat în câte 50. Proiectul de OUG nu este pe ordinea de zi anunțată de Executiv, putând să apară pe ordinea suplimentară.

Anisie anunțat încă de luni că programul pilot “Masa caldă”, care va fi extins de la 50 de unităţi de învăţământ, la 150, în ședința de Guvern de marți. Întrebată ce se va întâmpla cu școlile în care nu există posibilitatea de a mânca la cantină, ministrul a spus că elevii vor primi sendviș.

Probabil că mâine această ordonanţă de urgenţă va fi pe ordinea de zi şi va fi adoptată. (…) Generic, lumea îl cunoaşte sub denumirea ‘Masă caldă’, de fapt se cheamă un supliment alimentar, un pachet alimentar. Acolo unde au cantine, e clar unde vor primi această masă, iar unde nu există această posibilitate, există soluţia acelui sendviş pe care îl poate primi copilul în conformitate cu normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă“, a declarat Anisie.

Programul pilot Masa caldă în şcoli va fi dezvoltat în 150 de şcoli – proiectul de OUG fiind publicat de ministerul Educaţiei încă din 16 ianuarie 2020 . Măsura vine după ce în decembrie anul trecut fusese publicat un alt proiect de OUG care prevedea extinderea de la 50 de şcoli la 100 a acestui program, cu menţiunea că în anul 2019 s-a constata că în unele şcoli în care proiectul a fost pilotat din 2016 abandonul şcolar a fost eradicat.

Cele 150 de unități învăţământ cu grade de complexitate și particularități educaționale diferite, propuse pentru a fi cuprinse în program sunt dispuse echilibrat la nivel național, în medii rezidențiale diverse – Urban (mare, mic, central, periferic)/ Rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat), și vor avea statut de unități de învățământ pilot, conform prevederilor legale în vigoare, în care se va implementa programul.

Într-un interviu petnru Edupedu.ro, directorul Colegiului Pedagogic din Cluj-Napoca, profesorul Mircea Bertea a declarat că „cine a gândit programul Masa caldă în școli nu s-a gândit şi la cum îl vor aplica școlile. Au lăsat pe seama autorităților locale și a școlilor să se descurce. (…) Habar n-au avut inițiatorii și habar nu au nici acum, la a treia ediție (desi au triplat numărul de școli!) cine suntem, ce facem si ce probleme avem noi ca școală în proiect”. Colegiul Național Pedagogic din Cluj este în Programul-pilot de la înființarea sa, din 2016.

Cum motivează autorităţile extinderea Programului Masa Caldă

După rapoartele făcute pentru fiecare an de implementare “s-a observat o îmbunătățire considerabilă a frecvenței elevilor la cursuri, față de anii precedenți, astfel: dacă anterior implementării Programului în anul şcolar 2016-2017, s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării Programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3% , ajungând ca la finele anului şcolar 2017-2018, să fie de 1,3%. În anul 2019, s-a constatat că programul a condus chiar la eradicarea fenomenului de abandon școlar, în unele unități de învățământ.”

FOTO: gov.ro

Exit mobile version