Mentoratul profesorilor debutanți nu ar trebui să însemne că un cadru didactic cu experiență intră la ora unui profesor tânăr pentru a-l critica sau, dimpotrivă, pentru a-l lăuda în mod excesiv, a declarat prof. dr. Mihaela Daniela Cîrstea, directorul Centrului Municipiului București pentru Excelență, la Prima News, pe 7 octombrie.
„Cred că trebuie să fie un schimb real de experiență”, în care profesorii tineri și cei cu experiență să intre unii la alții la ore și să învețe reciproc, a spus Daniela Cîrstea.
Profesorii debutanți au nevoie de mentorat încă din momentul în care intră într-o școală, pentru a înțelege cultura organizațională și relațiile dintre colegi, nu doar pentru activitatea de la clasă, spune Mihaela Daniela Cîrstea.
Declarațiile despre mentorat ale profesoarei Mihaela Daniela Cîrstea
„În momentul în care un tânăr absolvent intră într-o școală, se confruntă cu anumite lucruri. În primul rând, intră într-o cultură organizațională, pe care trebuie să o cunoască. Uneori, colegii mai vechi în școală nu au timpul necesar să le explice anumite aspecte. Cred că mentoratul de aici ar trebui să înceapă, să fie duși către zonele importante ale școlii, să vadă care sunt relațiile stabilite între oameni și dincolo de asta trebuie mers și la clasă.
Mentoratul înseamnă nu neapărat că profesorul care are mai multă experiență, să spunem, intră în într-o clasă și îl critică pe profesorul mai tânăr că nu și-a făcut treaba sau dimpotrivă, îl laudă în mod excesiv. Cred că trebuie să fie un schimb real de experiență, toți profesorii, și cei cu mai multă experiență și cei fără experiență să intre unii la alții la ore, astfel încât să învețe unii de la ceilalți.
Poate că tinerii vin cu mai multă experiență în zona asta a tehnologiei de astăzi, poate vin cu niște noutăți de pe băncile facultății, poate cei cu experiență mai mare vin cu niște metode mai aplicate pentru școala respectivă.
Așadar, mentoratul este un lucru complex, să spunem, în zona aceasta a educației și cred că a existat și un proiect PROF, Profesionalizarea carierei didactice, desfășurat la nivel național și în care s-a discutat aceste aspecte legate de mentorat.
Au fost foarte multe programe ale ministerului prin care s-a pus această problemă a mentoratului și este foarte important să colaborăm. Colaborarea cred că este elementul esențial, între cadrele didactice din aceeași catedră, din aceeași arie curriculară, dar dintr-o școală în general, pentru că până la urmă trebuie să existe un numitor comun în unitatea respectivă.”
