Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a spus că Ministerul încearcă să identifice sume pentru a majora din toamnă tariful pentru plata cu ora, potrivit Agerpres. Ministrul a făcut declarația la masa rotundă “Adicţiile la copii şi adolescenţi”, găzduită de Administraţia Prezidenţială. Mihai Dimian a spus că a prezentat sindicatelor din educaţie o propunere de fişă de post a profesorului în care să fie menţionate şi orele lucrate în afara programului din şcoală.
- Recent, pe 17 martie, când ministrul Educației s-a întâlnit cu sindicatele, Mihai Dimian le-a transmis reprezentanților profesorilor că „se va face o analiză a tarifelor” pentru plata cu ora.
- Legea Bolojan din septembrie 2025 a tăiat tariful pentru plata cu ora, astfel că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.
“Dacă vorbim de tariful la plata cu ora, încercăm în aceste săptămâni să identificăm sumele necesare pentru a creşte acest tarif din toamnă. În momentul de faţă, considerăm că este foarte important să avem o discuţie onestă despre implicarea profesorilor în activităţile generale şi să prezentăm această imagine societăţii. Pentru că atunci când s-au luat aceste măsuri, foarte multe reacţii au fost legate de faptul că profesorul lucra 16 ore, 18 ore – înainte, iar după – 20 de ore pe săptămână în şcoală, lucru fals”, a spus ministrul Educației.
Mihai Dimian a spus că a prezentat sindicatelor din educaţie o propunere de fişă de post a profesorului în care să fie menţionate şi orele lucrate în afara programului din şcoală.
“Să identifice în mod clar câte ore sunt dedicate activităţilor de simulare, de formare, câte ore sunt necesare pentru pregătirea acelor ore sau pentru corectarea temelor, astfel încât să avem această imagine generală pe care să o prezentăm societăţii. Ea diferă de la disciplină la alta, de la un tip de educaţie la altul şi la final să intervenim acolo unde este cea mai mare nevoie. În România s-a intervenit la fel când a fost creşterea şi când a fost scăderea”, a menţionat Mihai Dimian.
Mihai Dimian a spus că în această lună, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a plătit 254 de milioane de lei pentru hotărâri judecătoreşti vechi, sumă cu care ar fi putut creşte plata la tariful cu ora din toamnă cu aproximativ 50%, însă diferenţiat.
“Odată ce avem bugetul, identificăm şi modalităţile prin care poate se fac economii în anumite locuri, poate suplimentează în a doua parte a anului. Vom vedea modalitatea prin care să ajungem la o astfel de soluţie”, a spus ministrul Educaţiei.
Plata cu ora, potrivit Legii 141/2025
Din 1 septembrie 2025, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) sunt fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.
La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:
„(51) Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”
Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.
Informații de context
Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară.
Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.
În decembrie 2025, una dintre măsurile anunțate public de Daniel David a fost majorarea cu 50% a plății cu ora, în condițiile tăierii acestui instrument cu peste 50% prin Legea Bolojan. În proiectul de OUG „trenuleț” nu a apărut nicio referire la plata cu ora, nu a fost prevăzută nicio majorare și nu a existat nici măcar o prorogare explicită a acestei măsuri.
Ministerul Educației și Cercetării a transmis că o reducere a numărului de ore în regim de plata cu ora nu poate genera „creşterea epuizării profesionale sau suprasolicitării cadrelor didactice”. Informația a fost dată de Ministerul Educației în Parlament, în urma unei interpelări a unei deputate.
Daniel David a declarat că „pot să fiu de acord că, dacă vrei să încurajezi plata cu ora, valoarea trebuie crescută. Nu cum a fost, dar trebuie crescută”. Acesta a afirmat că „orele pe care le avem la plata cu ora, până la urmă, au fost asumate de profesori. Școala merge, dar asta nu înseamnă că n-aș vrea să-i ajut”. Declarațiile au fost făcute la podcastul Salvați Copiii.
În septembrie 2025, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate (de la 30.128 la circa 14.500), în anul școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. „Suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină”, conform sursei citate.
În noiembrie 2025, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că „pot să fiu de acord că, dacă vrei să încurajezi plata cu ora, valoarea trebuie crescută. Nu cum a fost, dar trebuie crescută”. Acesta a afirmat că „orele pe care le avem la plata cu ora, până la urmă, au fost asumate de profesori. Școala merge, dar asta nu înseamnă că n-aș vrea să-i ajut”. Declarațiile au fost făcute la podcastul Salvați Copiii.
Profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, a declarat că Ministerul Educației ia în calcul modificarea deciziei privind plata cu ora pentru profesori, după ce reducerea drastică a cuantumului a provocat dificultăți majore în acoperirea orelor din școli și a accentuat deficitul de profesori de matematică, fizică, informatică.
Ministrul Daniel David a anunțat modificarea valorii la plata cu ora drept „prioritate pe termen foarte scurt”, pe 7 octombrie: Ar trebui să reflecte și timpul de pregătire pentru ora respectivă. Răzgândirea a venit după 3 luni în care ministrul a susținut în permanență că formula Bolojan este cea „corectă”.
Normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.394 din 22 septembrie 2025.
Pe 11 septembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că, în acest moment, „valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate”. Acesta a afirmat joi dimineața, la Radio Guerrilla, că a vorbit cu ministrul Sănătății: „M-am interesat, mie în pasă de cum filtrezi educațional aceste modificări”.
Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la plata cu ora, decât dacă găsești un om cu vocație, care să iubească profesia”. Aceasta a povestit că „a venit o tânără colegă care a primit la repartiție 5 ore”, dar, din reorganizarea catedrelor erau 6 ore în școală. „Evident că am invitat-o pe domnișoara să primească și a șasea oră în plata cu ora și am fost refuzată”, a spus directoarea la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
