Milionarul – mason Alexandru Cumpănașu, candidatul ”anti-Sistem”, a câștigat salarii uriașe de pe urma Sistemului. Cum a ajuns un personaj fără facultate să fie șeful tuturor rectorilor din România și să câștige sute de mii de lei de la aceștia

Foto: Facebook/Alexandru Cumpanasu

Alexandru Cumpănașu a câștigat în ultimii ani, împreună cu soția sa, sute de mii de lei de la universități de prestigiu din România, deși el nu a absolvit nici o facultate. Declarațiile de avere și de interese arată că Alexandru Cumpănașu a încasat venituri de la universitățile conduse de rectorii care îi erau subordonați în Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). Mai mult: Cumpănașu, care se prezintă drept adversarul forțelor oculte, este mason.

66.000 de lei de la SNSPA, 58.000 de lei de la UEFISCDI, 580.000 de lei de la Asociația pentru Implementarea Democrației, plus alte sute de mii de lei de la alte asociații, plus chirii de peste 100.000 de lei. Atât a câștigat Alexandru Cumpănașu în 2018, potrivit declarației de avere depuse în calitate de candidat la prezidențiale. Sume similare, de ordinul sutelor de mii de lei, a câștigat și soția sa, Simona – Gabriela Cumpănașu, din aceleași surse.

Averea candidatului care folosește în campania electorală tragedia de la Caracal e și ea impresionată: 3 terenuri, 7 apartamente / case, un Mercedes din 2018 și un Subaru din 2008, 260.000 de lei și 16.000 de euro în conturi, un plasament de 152.000 de lei, un împrumut de 300.000 de euro și unul de 171.000 de lei.

 

 

Exit mobile version