Ministerul Educației: Dosarele pentru bursele sociale 2025-2026 se depun pe tot parcursul anului școlar, când apar modificări ale situațiilor financiare, sociale sau medicale ale elevilor

Foto: © Justlight | Dreamstime.com

Dosarele pentru acordarea burselor sociale pot fi depuse pe tot parcursul anului școlar 2025-2026, chiar și după termenul limită de 2 octombrie 2025, în situațiile în care apar modificări ale condițiilor financiare, sociale sau medicale ale elevilor, conform ministerului Educației și Cercetării. Ministerul a transmis, la solicitarea Edupedu.ro, un punct de vedere oficial privind aplicarea prevederilor contradictorii despre bursele sociale din metodologia de acordare a burselor școlare, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 732/2025.

Mai exact, este vorba de prevederile din articolul 13 alin. (7), prin care se permite revizuirea lunară a listelor de burse sociale și din articolul 26 alin. (3), în care se precizează că actualizarea listei se face doar „în cazuri bine justificate”, cum ar fi transferul elevului, decesul unui părinte, o situație medicală sau o eroare materială și „nu se adaugă pe listă beneficiarii ai căror părinți nu au depus în termenul-limită dosarele pentru obținerea burselor sociale”

Art 13 (7) „Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, prin completarea cu elevii a căror situație financiară/socială/medicală s-a modificat pe parcursul anului școlar și fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.”

Articolul 26 (3) „Lista elevilor beneficiari se actualizează ori de câte ori este nevoie, se aprobă în consiliul de administrație al unității de învățământ, se semnează de către director și se transmite la ISJ/ISMB. Lista se modifică doar în cazuri bine justificate, cum ar fi transferul elevilor, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale dintre cele prevăzute în prezenta metodologie-cadru, o eroare materială a personalului unității de învățământ. Nu se adaugă pe listă beneficiarii ai căror părinți nu au depus în termenul-limită dosarele pentru obținerea burselor sociale.”

Această diferență de formulare a dus la situații în care părinților li s-a transmis de către școli că nu mai pot depune dosarul pentru bursa socială după termenul limită de 2 octombrie 2025.

Potrivit răspunsului oficial transmis de minister, ambele articole sunt valabile, iar listele cu elevii care iau bursa pot fi completate lunar și după termenul limită de 2 octombrie 2025, în situațiile în care apar modificări ale condițiilor financiare, sociale sau medicale ale elevilor.

„Dosarele pentru acordarea burselor sociale pot fi depuse și în cazul în care situația financiară/socială/medicală a elevilor s-a modificat pe parcursul anului școlar și aceștia fac dovada încadrării în condițiile prevăzute”, precizează ministerul Educației.

Sintagma „cazuri bine justificate” include și situațiile de dificultate financiară apărute după termenul de depunere a dosarelor, iar restricția din art. 26 alin. (3) se aplică doar elevilor care erau eligibili la începutul anului școlar, dar nu au depus dosarul la timp, potrivit ministerului.

Astfel, școlile pot actualiza lunar listele bursierilor sociali, pe baza cererilor și documentelor justificative, atunci când familiile elevilor ajung ulterior în situații de vulnerabilitate.

Pe scurt:

– Listele cu elevii care beneficiază de bursă socială în acest an școlar pot fi modificate lunar.

– Se acceptă cereri noi dacă situația financiară/socială/medicală s-a schimbat.

– Restricția din art. 26 alin. (3) se aplică doar celor care nu au depus dosarul inițial.

– „Cazurile bine justificate” includ și scăderea veniturilor familiilor după termenul-limită.
– Unitățile de învățământ trebuie să revizuiască lunar listele, la cererea beneficiarilor.

Informații de context despre bursele sociale care se acorda în anul școlar 2025-2026

Bursele sociale în anul școlar 2025-2026 au un cuantum minim de 300 de lei pe lună și se acordă integral elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. 

Prima plată a burselor pentru elevi, inclusiv a celor sociale, se face pe 20 noiembrie 2025, conform metodologiei cadru din anul școlar 2025-2026.

Amintim că bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul vechi pentru burse este abrogat și rămân doar 3 tipuri de burse, de merit, sociale și tehnologice, plus bursele pentru mame minore, iar bursele de excelență olimpică sunt eliminate.  

Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare, cu câteva excepții: elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină sau elevii care au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an vor primi bursa socială în perioada vacanței de vară. Nu o vor primi dacă sunt îndeplinite ambele condiții.

Prevederi generale despre bursele sociale:

Foto: © Justlight | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version