Ministerul Educației nu s-a prezentat la ședința Curții Constituționale în care a fost contestată ordonanța de urgență care nu asigură gratuitatea elevilor navetiști

Foto: INQUAM Photos - Adriana Neagoe

Niciun reprezentant al Ministerului Educației nu s-a prezentat la ședința din data de 3 noiembrie a Curții Constituționale, ședință în care a fost contestată ordonanța de urgență care nu asigură gratuitate elevilor care fac naveta. Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2021 privind transportul elevilor. Amintim că pronunțarea în cazul constituționalității ordonanței a fost amânată până pe 24 noiembrie.

În ședința publică a Curții Constituționale din data 3 noiembrie 2022 au fost pe ordinea de zi 5 sesizări privind OUG nr. 50/2021. Una dintre sesizări a fost făcută de Avocatul Poporului. Altă sesizare a fost înaintată de Asociația Vâlceană a Elevilor. A treia sesizare aparține Asociației Elevilor din Constanța, iar două sesizări au fost făcute de niște firme de transport.

Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, în cadrul ședinței din 3 noiembrie, Avocatul Poporului a fost reprezentat de consiliera Linda Zenovia Timoftan. Din partea Asociației Elevilor din Constanța a fost prezentă Andreea-Sabrina Spătariu, „membră a Consiliului Director, cu împuternicire la dosar, lipsind celelalte părți față de care procedura de înștiințare a fost legal îndeplinită”.

În cadrul ședinței s-a decis conexarea celor 5 dosare. Ministerul Educației era citat în două din cele 5 dosare, dar nu s-a prezentat.

Foto: Captură ccr.ro

De menționat, Guvernul României era citat în două dosare, dar nu a avut vreun reprezentant.

Informații de context

Pe 30 octombrie 2020, Klaus Iohannis promulga Legea 226/2020 care prevedea gratuitate la transport pentru toți elevii, ce modifică Legea Educației Naționale astfel:

La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

1. Articolul 84 (1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

2. La articolul 84, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.

Decontul, nu gratuitatea

Cu toate acestea, Ministerul Educației nu pune în aplicare Legea 226/2020 în sensul asigurării gratuității elevilor pe baza carnetului de note care atestă calitatea de elev, dar pune în consultare pe 3 martie 2021 un proiect de OUG care prevedea din nou decontul, nu gratuitatea.

Două zile mai târziu, pe 5 martie 2021, Ministerul Educației explica propunerile în privința transportului elevilor: „Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, se arată în justificare.

Pe data de 16 iunie 2021, Cîmpeanu anunța de la Guvern că a fost adoptată Ordonanța de Urgență 20/2021 prin care era, conform lui, începutul rezolvării problemei transportului pentru elevi.

Menționăm că măsura nu a funcționat. Fostul ministru Cîmpeanu spunea că elevii vor primi banii în avans, dar niciun elev nu a luat banii înainte.

Citește și:
Curtea Constituțională a amânat pentru 24 noiembrie pronunțarea asupra constituționalității Ordonanței de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor
Peste 130 de mii de elevi navetiști lăsați fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea: „Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate” – răbufnea Cîmpeanu în 2021 spre o elevă care îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent
Exit mobile version