Ministra Ligia Deca anunță stagii pe egalitate de gen, educație incluzivă, lupta împotriva abandonului școlar împreună cu ministrul francez al Educației, Pap Ndaiye / Anunțul vine după ce BOR a acuzat că ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului

Ligia Deca și Pap Ndiaye, ministrul francez al Educației naționale / Foto: edu.ro

Miniștrii român și francez ai educației anunță într-un comunicat de presă comun organizarea de cursuri de formare, seminarii în special în zona educației incluzive, a luptei împotriva abandonului școlar, a dezvoltării durabile, a egalității de gen. Anunțul vine după ce ministrul Educației Ligia Deca și ministrul Educației Naționale și Tineretului al Republicii Franceze, Pap Ndiaye, „s-au întâlnit, astăzi, 16 martie, la București, cu ocazia ședinței Biroului intersesiunii CONFEMEN și a marcării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei”.

Ministerul Educației a remis astăzi, 16 martie 2023, un comunicat de presă în care face cunoscute principalele teme abordate de ministrul Ligia Deca și Ministrul Educației Naționale și Tineretului al Republicii Franceze, Pap Ndiaye:

Redăm integral Comunicatul de presă comun al miniștrilor Educației din România și Franța:

„Ministrul Educației al României, Ligia Deca și Ministrul Educației Naționale și Tineretului al Republicii Franceze, Pap Ndiaye, s-au întâlnit, astăzi, 16 martie, la București, cu ocazia ședinței Biroului intersesiunii CONFEMEN și a marcării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei.

Referindu-se la Parteneriatul Strategic semnat în 2008 între Franța și România și reînnoit în 2020, care constituie cadrul relațiilor dintre cele două țări, parteneri în cadrul Uniunii Europene, miniștrii și-au exprimat hotărârea de a încuraja dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul educației, axă prioritară care face obiectul unor schimburi reciproce bogate din punct de vedere istoric, susținute de un atașament comun față de Francofonie, adevărat catalizator al unei puternice legături culturale și al unei afinități lingvistice.

În continuarea forumului educațional franco-român desfășurat la București în mai 2022, miniștrii și-au exprimat dorința de a urmări, de a încuraja și de a dezvolta cooperarea la toate nivelurile și în toate sectoarele, în special în următoarele domenii: plurilingvism, mobilitate, educație și formare profesională, teme educaționale actuale de interes comun. În acest context, miniștrii și-au exprimat interesul și pentru consolidarea schimbului de bune practici în domeniul asigurării calității în educație, inclusiv în domeniul inspecției școlare. 

În perspectiva dezvoltării plurilingvismului ca abilitate fundamentală pentru elevii celor două țări, s-a agreat consolidarea cooperării în domeniul metodelor de predare și de evaluare a competențelor în limbi străine și promovarea certificărilor care se pot obține în concordanță cu standardele stabilite de Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi.

Există o dorință comună de consolidare și de extindere a rețelei de unități cu secție bilingvă francofonă în România, inclusiv prin utilizarea programului de asistenți de limba franceză (ALF) ale căror obiective vor fi stabilite de comun acord de către părțile implicate. A fost manifestată, de asemenea, dorința de susținere a formării profesorilor de limbi străine și discipline non-lingvistice, pentru a încuraja parteneriatele între structurile de formare inițială și continuă, atât în Franța cât și în România.

Miniștrii și-au reafirmat angajamentul de a sprijini promovarea limbii și a culturii țării partenere, așa cum se prevede în Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic reînnoit în 2020.

De asemenea, miniștrii și-au exprimat dorința de a încuraja mobilitatea elevilor, a profesorilor, a formatorilor, a formatorilor de formatori și, în general, a personalului implicat în actul educațional. În acest scop, se dorește o mai bună valorificare  a programului de mobilitate bilaterală Vacaresco și a programului european Erasmus+.

A fost subliniată, de asemenea, importanța promovării și a dezvoltării învățământului profesional de calitate, în ceea ce privește  ocuparea forței de muncă, în special prin promovarea cooperării dintre cele două țări pentru crearea de campusuri de meserii în parteneriat. Vor fi încurajate misiunile de expertiză și de mobilitate a grupurilor școlare în cauză. Expertul Tehnic Internațional (ETI), plasat în cadrul ministerului Educației din România, colaborează cu experții români pentru implementarea acțiunilor comune în acest domeniu.

Miniștrii au convenit asupra necesității de a promova schimbul reciproc de expertiză, de resurse educaționale și de bune practici, de a organiza la fața locului sau la distanță cursuri de formare, seminarii, conferințe și stagii, precum și de a dezvolta schimburi reciproce în jurul temelor de interes comun, în special în zona educației incluzive, a luptei împotriva abandonului școlar, a dezvoltării durabile, a egalității de gen, dar și în jurul unor teme precum: predarea istoriei Holocaustului, educația media, tehnologia digitală, bunăstarea la școală. Aceste teme pot evolua în funcție de prioritățile românești, franceze și europene actuale. 

În încheiere, în ceea ce privește Francofonia, cei doi miniștri, membri ai biroului CONFEMEN la momentul prezentului comunicat de presă, reafirmă/reiterează importanța acțiunii multilaterale și unite pentru o educație de calitate pentru toți în Francofonie, în special în contextul crizelor actuale și în slujba continuității educaționale”.

Citește și:
Biserica Ortodoxă Română, reacție virulentă la legile Deca: Ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului / Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală este total „abuzivă” și „nocivă”
Diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze, îi cer Ligiei Deca reprezentanții cultelor religioase, la inițiativa Patriarhiei ortodoxe. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document
Religia să poată fi aleasă ca disciplină de examen la Bacalaureat, solicită cultele religioase
Exit mobile version