Ministrul Daniel David, despre excursiile din „Școala altfel” și „Săptămâna verde”: Cele 2 săptămâni nu reprezintă vacanță. Regulile sunt clare și autonomia trebuie să meargă spre inspectorate și spre directorii de școli

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat marți, 14 octombrie, că „Școala altfel” și „Săptămâna verde” „nu reprezintă vacanță”. Acesta a fost întrebat de situația din județul Cluj, unde directorii de școli nu vor aproba activitățile de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor, în țară și/sau în străinătate, iar răspunsul ministrului a fost că „regulile sunt clare și autonomia trebuie să meargă spre inspectorate și spre directorii de școli”.

Reporter: Aș vrea să ne spuneți, domnule ministrul, câteva precizările legate de săptămânile „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Un inspectorat școlar a venit cu precizări legate de cum anume trebuie să se desfășoare și de faptul că sunt interzise excursiile.

Daniel David: Eu nu vreau să vorbesc acum despre ce este interzis, ce nu este interzis. Regulile sunt foarte clare. Cele 2 săptămâni sunt săptămâni care fac parte din actul educațional. Asta trebuie înțeles, nu reprezintă vacanță. Chiar eu am dat unele instrucțiuni, spunând că pot fi desfășurate activitățile, sigur, și în afara școlii, dar și în cadrul școlii.

Până la urmă este important, pentru „Școala altfel”, copiii să învețe să utilizeze competențele în viața de zi cu zi, dincolo de programă. Iar pentru celălalt program este important să se conecteze cu ceea ce înseamnă dezvoltare durabilă, ceea ce înseamnă verde, ceea ce înseamnă sănătate. Astea sunt obiectivele. Nu trebuie să aștepte nimeni de la ministru să vină să spună exact ce ai voie să faci, ce n-ai voie să faci. Regulile sunt clare și autonomia trebuie să meargă spre inspectorate și spre directorii de școli. Deci trebuie să-și asume aceste lucruri”, a spus Daniel David.

Reporter: Unele inspectorate deja au dat aceste directive: nu au voie să iasă din localitate, dacă școala, de exemplu, n-are finanțare pentru excursiile copiilor. Cum vedeți lucrul acesta?

Daniel David: Este opțiunea inspectoratelor. Cât timp stau în cadrul legal, cred că diversitatea este bună.

Reporter: Pe de altă parte, unele dintre ele sunt vacanțe plătite. Părinții și profesorii spun că nu pot da înapoi în acest moment.

Daniel David: Încă o dată vă spun, este opțiunea fiecărui inspectorat, este opțiunea școlilor. De aceea ai consilii de administrație: să analizezi astfel de lucruri. Nu poate să vină ministrul să spună exact ce să faci și ce să nu faci. Instrucțiunile sunt clare.

Reporter: Ca părinte, vă gândiți că e absolut justificat să fie plecați copiii 5-7 zile într-o excursie? Unii – da, alții – nu? Pentru că nu toți își permit asta.

Daniel David: Noi avem, în primul rând, iarăși vă spun, reglementări. Nu pot lipsi toate cele 5 zile. Adică îi rog pe toți să citească reglementările și să-și amintească că această perioadă este o perioadă de școală, de educație, nu de vacanță.

Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026, potrivit calendarului pentru anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au avut termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. 

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

Ce sunt Școala Altfel și Săptămâna Verde

Ambele programe Școala Altfel și Săptămâna Verde permit școlilor să își aleagă perioada în care se desfășoară (câte 5 zile consecutive) și activitățile.

Școala Altfel este un program introdus în anul școlar 2011-2012, ca „săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, având un orar specific”. Potrivit metodologiei de la acel moment, „scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor preşcolari/elevilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional, şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale”.

Potrivit metodologiei programului Școala Altfel, fiecare școală trebuie să analizeze rezultatele și eficiența programului.

Ministerul Educației nu a dat publicității niciun raport centralizat al analizei acestui program din 2012 până în prezent a datelor din țară privind modul de desfășurare al programului.

Există însă o analiză realizată de UBB, în 2021, la 10 ani de la introducerea programului. Din document reies punctele tari, dar și cele slabe ale programului. Plusurile ar fi faptul că au participat 90% dintre elevi și toate cadrele didactice, iar raportul mai arată că a fost vorba despre „dezvoltarea spiritului competitiv, atât sportiv, educaţional, spiritului civic şi ecologic al elevilor, descoperirea de către elevi a unor abilităţi/ deprinderi necunoscute de ei”.

Printre punctele slabe: „mijloacele de transport suprasolicitate, transportul în comun foarte aglomerat, probleme cu existenţa unei baze sportive adecvate sau acolo unde a existat a rezultat suprasolicitarea acesteia, lipsa finanțării”.

La recomandări, raportul sugera ca Ministerul să pună la dispoziția școlii fonduri materiale pentru procurarea mijloacelor necesare, elaborarea unor auxiliare didactice care să sprijine cadrele didactice și elevii în organizarea și desfășurarea activităților din programul „Școala Altfel”, asigurarea transportului elevilor de către școală.

La 12 ani de la introducerea unui program cu un alt tip de învățare, a apărut în calendarul școlar și Săptămâna Verde, în anul școlar 2023-2024, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, pusă în practică fără niciun studiu sau comentariu de la fostul ministru Sorin Cîmpeanu.

De remarcat că Guvernul susține financiar numai programul introdus în Legea învățământului de către președintele Klaus Iohannis, deși școlile din România au două săptămâni în care profesorii și elevii trebuie să realizeze activități extracurriculare: Săptămâna Școala altfel, introdusă de Legea Miclea-Funeriu în 2011, și Săptămâna Verde, introdusă Klaus Iohannis, președinte la acea vreme.

În anul școlar 2024-2025, programul „Săptămâna verde” a primit 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, deși suma anunțată inițial de ministrul Mediului, Mircea Fechet, în iulie 2023, era de 100 de milioane de euro. Școlile care au aplicat pentru finanțarea activităților din programul Săptămâna Verde 2024-2025 ar trebui să primească banii începând cu luna octombrie.

Săptămână Verde a fost introdusă de președinție și de Ministerul Educației condus de fosta consilieră a lui Klaus Iohannis, Ligia Deca, fără a prelungi anul școlar cu cel puțin 5 zile, atât cât le-a fost eliminat profesorilor din predarea curriculumului obligatoriu menținut nemodificat. Amintim că România se clasează constant în rândul țărilor europene cu cele mai puține zile de școală. Anul acesta școlar, România este în top 5 țări din Europa cu cele mai multe zile fără școală: elevii au 8 perioade de vacanță, care înseamnă 120 de zile libere – potrivit raportului european Eurydice.

Într-o analiză cu experți, părinți, profesori și elevi, Edupedu.ro a scris despre școala ciuruită de zile libere, punți, săptămâni altfel și verzi, module cu multe vacanțe. În mai 2023, când am publicat analiza, experții așteptau răspunsurile acestui studiu privind impactul împărțirii anului școlar pe module.

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
„Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Directorii de școli din județul Cluj nu vor aproba activitățile de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor, în țară și/sau în străinătate – adresă a inspectoratului școlar
În „Școala altfel” și „Săptămâna verde” sunt interzise activităţile care implică costuri din partea părinților – adresă a Inspectoratului Școlar Cluj / Cele două programe se desfășoară până pe 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare
Exit mobile version