Așa-zisa „digitalizare” a unor „planuri de diverse tipuri pentru lecție sau alte lucruri” a fost anunțată de ministrul Daniel David ca o primă măsură prin care „reduce biroctația din școli”. Într-un interviu la Euronews, oficialul a vorbit despre această decizie ca fiind una deja luată și pe care „o s-o și comunicăm, dacă nu s-a comunicat astăzi”. Interviul a fost acordat miercuri, iar până duminică, la ora publicării acestui material, MEC nu a annunțat nimic legat de acest subiect. Pe fond, nu este clar ce înseamnă planurile respective de lecție, fiindcă niciodată profesorii nu au fost obligați să facă pe hârtie vreun plan de lecție, aceasta fiind opțiunea fiecărui cadru didactic.
Întrebat ce măsuri concrete a luat pentru a reduce birocrația din școli, Daniel David a spus: „Păi în primul rând, când am văzut că vom fi nevoiți să implementăm aceste măsuri bugetare, ne-am adresat sistemului, ne-am adresat oamenilor, am dat un mesaj către colegii din preuniversitar să vină cu propuneri, cu sugestii, să ne spună ce îi încurcă, care sunt lucrurile care îi presează. Acuma suntem în faza în care analizăm toate aceste lucruri.
Una din măsuri, de exemplu, pe care o s-o și comunicăm, dacă nu s-a comunicat astăzi, multe lucruri care pot, care până acuma se făceau doar în variantă pe hârtie, scris, nu știu, planuri de diverse tipuri pentru lecție sau alte lucruri, să poată să fie făcute și într-o variantă electronică, online. Și măsurile de care putem să scăpăm birocratice, trebuie să scăpăm, adică trebuie să le scoatem? (…) Au venit, dar se fac încă propuneri, se fac analize pe toate aceste măsuri”.
Afirmațiile ministrului vin după ce demnitarul spusese că „prin cele 2 ore în plus la norma didactică nu am mărit numărul de ore de lucru, sunt tot 8 ore. Doar că poate nu mai faci atâta activitate birocratică, ci de predare”.
Singura măsură anunțată pe acest subiect al debirocratizării a fost, până în prezent, crearea unei adrese de e-mail pe 23 iulie, în urmă cu o lună și jumătate, la care ministrul a anunțat că așteaptă propuneri din partea oamenilor din școli.
