Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Susținem necesitatea începerii activității în școli

Foto: INQUAM Photos - George Calin

“Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, anunță ministrul Nelu Tătaru. Apelul acestuia vine în comunicatul în care Ministerul Sănătății a anunțat documentul de bază pentru toate școlile din România: rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate în parte.

Situația oficială publicată de Ministerul Sănătății, cu numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile (inclusiv 6 .09.2020), arată că 43 de localități din România sunt în scenariul roșu (deci încep pe 14 septembrie școala exclusiv online), 410 localități sunt în scenariul galben (deci încep șoala mixt, prin rotația elevilor la cursuri față în față și online) și cele mai multe, 2.728 de localități, pregătesc începerea școlii în scenariu verde, deci exclusiv la școală.

Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor [Direcțiile de Sănătate Publică], inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit comunicatului transmis de Minister.

Descarcă documentul oficial cu numărul de infectări cu noul coronavirus din fiecare localitate din România / Sursa: Ministerul Sănătății

Numarul de infectari pe fiecare localitate 7.09.2020

Foto: INQUAM Photos – George Calin

Citește și:
Exit mobile version