Mircea Miclea: O schimbare radicală – scurtarea ciclurilor de învățământ și valabilitate limitată pe piața forței de muncă a diplomelor pe care le emit universitățile

Mircea Miclea / Foto: Captura Youtube NCN Romania

Scurtarea ciclurilor de învățământ, care acum au câte 4 ani, în marea lor majoritate și valabilitate limitată pe piața forței de muncă a diplomelor pe care le emit universitățile, asta propune drept măsură radicală Mircea Miclea, psiholog, profesor universitar doctor și fost ministru al Educației. Acesta a explicat la workshop-ul online „Business Knowledge & Opportunities – Focus Education” că dacă ciclurile de învățământ ar fi mai scurte, atunci școala s-ar adapta mult mai ușor la nevoile economiei și pieței muncii.

Mircea Miclea a mai spus că introducerea unei valabilități a diplomelor universitare ar însemna că oamenii își vor actualiza competențele și cunoștințele la fiecare 5 ani, de exemplu.

Mircea Miclea: „După cum știți, sistemul de învățământ funcționează cu ciclul lungi. Adică avem învățământ primar – patru ani, învățământ gimnazial – patru ani, liceu – încă patru ani, masterat – adesea doi ani. Aceste cicluri lungi erau justificate în condițiile în care lumea din afara școlii era o lume stabilă. Aveai nevoie de un ciclu lung de învățare pentru a-l dota pe absolvent cu anumite competențe, care apoi îl îi foloseau o perioadă lungă de timp. Aveai nevoie de mai mult timp să-l pregătești, dar el își folosea cunoștințele mult timp. Lumea s-a schimbat complet. E atât de volatilă, chiar dumneavoastră ați spus că o treime din joburi nici nu sunt acum și totuși va trebui să pregătim absolvenții pentru acele joburi pe care nu le știm. Sau 65% dintre cei care sunt acum la nivel de învățământ gimnazial o să lucreze în cu totul alte domenii decât domeniile care sunt în prezent.

Atunci ce-i de făcut? Cred că trebuie scurtate anumite cicluri de învățământ. Pentru că dacă ai cicluri mai scurte te poți adapta mai ușor, dacă ai cicluri mai lungi și mai lente, te adaptezi mai încet la o realitate care se mișcă foarte rapid. Adică, figurativ vorbind, e ca și cum am avea o roată mare dințată, care se mișcă lent și avem niște notițe cu mulți dinți care se mișcă foarte repede și noi încercăm să le cuplăm. E foarte greu să le cuplezi. Dar dacă scurtezi ciclurile, sau măcar valabilitatea diplomelor aferente fiecărui ciclu, atunci ai șanse de a te adapta mai repede.

Spre exemplu, eu spun „ai terminat facultatea X și ai diplomă – nu putem să obligăm, dar îți spunem: valabilitatea ei pe piața muncii este doar, deci are o perioadă de garanție, să zicem, limitată, de 5 ani. 5 ani de zile nu trebuie să faci niciun curs, pentru că noi considerăm că acele cunoștințe sunt valabile, dar după 5 ani de zile trebuie să faci niște cursuri, iată, în funcție de competențele pe care noi l-am descris, dacă nu, nu o să-ți pierzi diplomă, pentru că ai avut, ai obținut-o, nu putem lua, dar putem să spunem că valabilitatea ei pe piața muncii, garanția ei, termenul de garanție este epuizat. Trebuie să înveți aceste cursuri ca să dobândești noi competențe pentru că a evoluat industria, pentru că a evoluat mediul economic, pentru că s-au schimbat tehnologiile.

Lucrezi în administrație, s-a digitalizat Administrația, eu nu mai pot să mai stau cu diploma de absolvent de studii SNSPA, de Științe politice și Administrative, pentru că valabilitatea ei pe piața muncii nu mai e, și-a pierdut garanția. 

Și atunci cred că soluția ar fi de a introduce cicluri mai scurte de învățământ, și de a limita valabilitatea pe piața forței de muncă a unei diplome. De a considera că diploma continuă să fie valabilă, dar este cu termen limitat de garanție sau de valabilitate. Condiționalitățile sunt: dacă ai făcut cutare noi cursuri care să facă din nou racordarea la economie și la tehnologie, atunci, sigur, valabilitatea se prelungește și după 5 ani trebuie să faci altele, ca să ai o nouă valabilitate.

Asta văd eu o schimbare radicală: scurtarea ciclurilor și valabilitate limitată pe piața forței de muncă a diplomelor pe care le emit universitățile. Altfel, mai ales în sistemul de administrație publică, am intrat cu o diplomă care are valabilitate până când ies eu la pensie. De ce m-aș pregăti să mă optimizez, de ce? Dacă am o dorință neapărat, sau știu eu, poate o creștere de salariu, dar dacă mă condiționalizezi și îmi spui atenție, pentru că valabilitatea pe piața de muncă ține de upgrade-ările cunoștințelor pe care le ai, atunci cred că ar fi o schimbare mai radicală”. 

Mircea Miclea este profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii Educației nr. 1/2011.

Mircea Miclea / Foto: Captura Youtube NCN Romania

Citește și:
Mircea Miclea – Soluția prin care clustere de firme ar putea să contribuie la reformarea sistemul de învățământ superior prin spargerea monopolului diplomelor
Exit mobile version