Model de cerere pentru laptop asigurat de Ministerul Educației în baza Legii 109/2020, lansat de Consiliul Național al Elevilor

Educație media pentru liceeni: ce își propune acest proiect

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Consiliul Național al Elevilor a realizat un model tipizat de cerere pe care elevii îl pot completa și transmite către Ministerul Educației și Cercetării, a declarat Antonia Pup, președintele organizației, la conferința World Vision „Cursa celor 30 de ani de educație”.

„Nu putem să validăm acest discurs că am cumpărat 250.000 de tablete. Au trecut mai bine de 3 luni și noi nu am trecut de faza de consultare și analiză. 

Este 15 iulie, iar atât doamna ministru cât și doamna vicepremier au spus că sunt în etapa de analiză. Mi-e greu să cred că dacă suntem abia aici, vom fi gata la timp pentru începutul unui an școlar.

Avem nevoie de normele de aplicare ale legii 109, nimeni nu vorbește despre asta. Așa că am făcut noi un model de cerere și l-am transmis tuturor celor interesați”, a declarat Antonia Pup, președintele CNE.

Elevii publică și o adresă de email spre care susțin că elevii pot trimite aceste formaulare pentru a primi „la cerere” laptopuri sau tablete în baza Legii 109/2020.

„Este de datoria Ministerului Educației și Cercetării să conștientizeze faptul că tabletele nu pot fi eficiente în procesul instructiv-educativ al cărui beneficiar este un elev de liceu, de pildă, sau unul de gimnaziu, care învață informatică”, se arată în mesajul Consiliului Național al Elevilor.

Organizația susține că „tableta limitează procesul educațional la vizualizarea datelor, acestea neputând fi create. Soluția nu este ca elevii să își copieze lecțiile și temele de pe tabletă pe caiet, ci să învețe să folosească fiecare dispozitiv și să aprecieze funcțiile acestuia”.

Cererea poate fi descărcată de aici și poate fi trimisă la adresa cabinet@edu.gov.ro.

Reamintim că Legea 109 din 2020 a intrat în vigoare săptămâna trecută și prevede că Ministerul Educației este obligat să asigure „la cerere” fecărui elev sau profesor un laptop sau o tabletă pentru educația online.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version