Model de cerere pentru părinții din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România. Cererea poate fi depusă / trimisă la inspectoratul școlar

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Părinții refugiați din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România trebuie să trimită / depună o cerere, atât în format letric, cât și în format electronic, la inspectoratul școlar, potrivit procedurii privind organizarea și funcționarea Comisiei de coordonare a activității de repartizare a preșcolarilor / elevilor la unitățile de învățământ. Cererile de înscriere primesc număr de înregistrare, după cum se arată în document.

Elevii sau copiii de grădiniță pot participa la următoarele activități educative, potrivit cererii:

„Prin audient se înțelege elevul școlarizat într-un alt sistem de învățământ din altă țară, care își continuă, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului minor, a elevului major sau a autorității competente, parcursul școlar într-o unitate de învățământ din sistemul de învățământ românesc și este înscris în cataloage provizorii, până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe”, se arată în ordonanța de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară.

Dacă elevul este major, cererea poate fi completată de acesta. Pentru minorii neînsoțiți, cererea este completată de reprezentantul autorității competente / coordonatorul Grupului operativ pentru minorii neînsoțiți, constituit la nivelul fiecărui județ / municipiului București.

Modelul cererii de înscriere este redactat în trei variante, din care o variantă în limba română, o variantă în limba ucraineană și o variantă în limba engleză, iar solicitanții pot completa cererea în oricare dintre cele trei limbi, se arată în domunent.

Potrivit procedurii, modelul cererii de înscriere va fi disponibil în format letric la sediile inspectoratelor școlare și, în format electronic, pe site-ul inspectoratelor școlare și al Ministerului Educației.

Comisia de repartizare constituită la nivelul Inspectoratului școlar aduce la cunoștință părintelui / reprezentantului legal / autorității competente / coordonatorului Grupului operativ pentru minorii neînsoțiți / elevului major unitatea de învățământ preuniversitar la care a fost repartizat preșcolarul / elevul pentru care a fost depusă cererea.

Articolul 5 al procedurii de înscriere ca audienți stabilește că „în termen de o zi de la primirea copiei deciziei președintelui Comisiei de repartizare constituită la nivelul Inspectoratului școlar, la unitatea de învățământ preuniversitar desemnată se va realiza consilierea minorului și a părintelui / reprezentantului legal al acestuia, în vederea stabilirii clasei / grupei în care va fi înscris elevul / preșcolarul ca audient. Depășirea acestui termen este permisă numai în situația în care minorul nu se prezintă la unitatea de învățământ.

Comisia de repartizare constituită la nivelul inspectoratului școlar transmite solicitările de înscriere ca audient unităților de învățământ desemnate de aceasta.

În document mai sunt precizate următoarele aspecte:

Dacă se solicită pentru minorii audienți „școlarizarea și înmatricularea în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar romanesc, în vederea dobândirii calității de elev în România, aceasta se realizează în conformitate cu prevederile legale, în vigoare”. În acest caz, înscrierea „se face pe baza unor documente, urmând să vină din țara de proveniență cu studii care să ateste nivelul la care ajuns copilul: a făcut învățământ de clasele I-VI și vrea să se înscrie în România în clasa a VII-a. Acele documente complete se depun la inspectoratul școlar unde se echivalează studiile”, după cum a spus, miercuri, un reprezentant al „comisiei pentru refugiați” din cadrul ISJ Dolj.

Reamintim că Edupedu.ro a scris săptămâna aceasta că mai multe școli nu știau cum se poate face înscrierea copiilor refugiați din Ucraina. Secretarul de stat Sorin Ion a declarat, miercuri, pentru Edupedu.ro că urmează să fie trimisă o procedură „ca să eliminăm incertitudinile”.

Inițial, Ministerul Educației a anunțat săptămâna trecută într-o notă, că în primă fază elevii din Ucraina vor fi înscriși la școală la cererea părintelui sau reprezentantului legal: „elevii ucraineni vor fi înscriși ca audienți la cursurile unităților de învățământ, la cererea părintelui sau reprezentantului legal, respectiv a persoanei desemnate de către DGASPC pentru copiii cetățeni străini ucraineni neînsoțiți”.

Articol în curs de actualizare

Citește și:
OFICIAL Copiii din Ucraina vor avea la școală statut de audienți și vor fi trecuți în cataloage provizorii
Exit mobile version